România intră în cuptor, la propriu! Un val de căldură extremă lovește țara, iar temperaturile vor urca până la 39 de grade în primele zile din august

Diferența este și mai evidentă dacă este comparată cu ultimii ani, când temperaturile au fost semnificativ mai ridicate. În 2025, media lunii iulie a fost cu 1,7 grade peste normal, în 2024 abaterea pozitivă a ajuns la 3,2 grade, iar în 2023 la 1,5 grade.Această perioadă mai răcoroasă este însă pe cale să se încheie.Specialiștii explică faptul că la nivel european se conturează un regim atmosferic dominat de presiune ridicată, în timp ce zonele cu instabilitate vor rămâne în nordul continentului și deasupra Oceanului Atlantic.Această configurație favorizează transportul unei mase de aer tropical din nordul Africii spre centrul și sud-estul Europei, inclusiv peste România. În același timp, lipsa precipitațiilor va permite încălzirea accentuată a aerului și a solului.
Consecința va fi o creștere rapidă a temperaturilor în aproape toate regiunile țării.Primele regiuni în care se va instala canicula vor fi Banatul și Crișana, unde influența aerului fierbinte va fi cea mai puternică. Joi, 30 iulie, maximele vor ajunge la 35-36 de grade Celsius, iar vineri, 31 iulie, temperaturile vor urca până la 37-38 de grade. Izolat, termometrele ar putea indica chiar și 39 de grade Celsius.Aceste valori vor fi însoțite de un disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va crește semnificativ, făcând ca senzația resimțită de oameni să fie chiar mai ridicată decât temperatura măsurată.În weekendul 1-2 august, valul de căldură nu va mai afecta doar vestul României. Temperaturi de aproximativ 35 de grade sunt prognozate local și în Maramureș, Transilvania, Oltenia, dar și izolat în Muntenia și Moldova.Pe măsură ce masa de aer fierbinte înaintează, disconfortul termic va deveni tot mai accentuat, iar zilele toride vor fi urmate de nopți tropicale în multe zone, când temperaturile nu vor mai coborî suficient pentru a oferi răcoare.Potrivit modelelor meteorologice europene, vestul țării ar putea înregistra temperaturi maxime medii de 38-39 de grade până în jurul datei de 6 august. Ulterior există indicii că vremea s-ar putea răcori ușor în această parte a țării.În schimb, sudul României va resimți mai târziu efectele valului de căldură. Acolo, temperaturile foarte ridicate și disconfortul termic sunt așteptate să se intensifice începând cu 3 august și ar putea persista până în jurul datei de 9 august.Meteorologii estimează că perioada 3-6 august are cele mai mari șanse să reprezinte apogeul acestui episod canicular.Istoria recentă arată că începutul lunii august a adus de mai multe ori temperaturi extreme în România. În august 2024, valul de căldură a durat aproape trei săptămâni, iar maxima absolută a fost de 41,1 grade Celsius, înregistrată la Zimnicea.
În august 2017, termometrele au urcat până la 42,2 grade la Calafat, iar unul dintre cele mai severe episoade caniculare din ultimii ani s-a produs în august 2012, când la Giurgiu s-au măsurat 43,5 grade Celsius.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...