Se schimbă tot pe un drum important din Cluj! Asfalt nou, rigole și podețe pe ruta care duce direct spre unul dintre cele mai important obiective turistice

Potrivit Consiliului Județean, acolo unde este nevoie, în zona Cheia vor fi realizate și accese noi la proprietăți.Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța acestui drum pentru zona turistică a Cheilor Turzii: potrivit acestuia, tronsonul reprezintă principala poartă de acces dinspre DN 75 către rezervația naturală, un obiectiv care atrage anual zeci de mii de turiști, români și străini deopotrivă. Oficialul a mai spus că sectorul de drum are un rol important pentru conectivitatea turistică, accesibilitatea regională și siguranța rutieră din județul Cluj.Echipele de întreținere intervin atât pe partea carosabilă, cât și pe zonele adiacente drumului. Printre operațiunile derulate se numără:În plus, vor fi înlocuite podețele aflate în stare avansată de degradare, iar trotuarele vor fi refăcute cu dale și borduri prefabricate. Tot în cadrul lucrărilor vor fi realizate rigole carosabile și accese noi la proprietățile din zonă.
Drumul DJ 103G este, practic, singura rută de acces auto dinspre DN 75 către Cheile Turzii, zonă care aglomerează traficul mai ales în weekenduri și în sezonul estival, când numărul turiștilor crește semnificativ. Starea proastă a asfaltului și lipsa unor rigole funcționale au fost, în ultimii ani, printre principalele nemulțumiri ale celor care merg spre Cheia și platoul Cheilor Turzii.Consiliul Județean nu a precizat un termen exact de finalizare a lucrărilor.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...