Simpozionul cu tema „Pagini de cultură românească din  sud-estul Transilvaniei” a fost organizat cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la Sfântu Gheorghe

Ziua Culturii Naționale a fost marcată vineri, 15 ianuarie, printr-o serie de manifestări cultural-științifice derulate la Muzeul Spiritualităţii Româneşti, de la Catedrala Ortodoxă din municipiu.Programul, organizat de Centrul European de Studii Covasna – Harghita, ce funcționează sub egida Academiei Române, împreună cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”- din subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, și Asociația „GRIT” Covasna, a început cu simpozionul cu tema „Pagini de cultură românească din  sud-estul Transilvaniei”, moderat de prof. ing. Maria Peligrad.Seria comunicărilor a fost deschisă de prof. Rodica Pârvan, care a pregătit o prezentare foarte interesantă, cu titlul „Eminescu, poet național”.„Marele Iorga dă o definiție foarte frumoasă și aplicată noțiunii de poet național. Spune: Eminescu se identifică cu spațiul și timpul poporului său, trăiește tot ceea ce este național. (…) Arghezi, care a avut un cult pentru Eminescu, spune: Fiind foarte român, Eminescu este universal (…). Tot atât de frumos, Arghezi spunea că, într-un fel, Eminescu este sfântul preacurat al ghersului românesc (…). Se pare că operele clasicilor sunt supuse unei perenități ce presupune o anumită ciclicitate și că mitul Eminescu intră și iese permanent din eclipsă, tocmai pentru a confirma, din când în când, că Eminescu a fost, este și va fi! Că el răspunde și a răspuns, mult timp, sensibilității românești. (…) Sintagma poet național se sprijină pe mit, pentru că nu se poate trăi fără mituri, ori, mitul este, după Mircea Eliade, un simbol,  o istorie sacră, ce reactualizează. Considerăm  că reactualizarea lui Eminescu a devenit o necesitate permanentă, ea însemnând noi modalități de lectură, încorporate în noi exegeze. Aceasta pentru că, prin sanctificare, un poet se modifică. Mitul Eminescu se naște concomitent cu alte mituri, întrucât, întotdeauna, prezentul, și mai ales, viitorul, trebuie întemeiat pe  un anumit trecut (…). Ca poet național, Eminescu a concentrat întreaga esență a spiritualității poporului român, lucru realizat mai întâi prin folclor, acesta fiind, după George Călinescu, cea mai națională latură a universalității sale. (…) Astfel, s-a născut eminescianismul, concept care definește substanța ce unifică literatura națională. Opera eminesciană, în ansamblul ei, devine o sinteză profundă a poeziei scrise până la el, conținând în sine toate acumulările de până atunci, dar făcând posibilă și modernizarea, aceasta pentru că cei care l-au precedat nu au scris pentru a-l pregăti anume, dar nici cei care l-au urmat nu au crescut în umbra sa, influența eminesciană însemnând nu imitare sau copie servilă, ci fiind una de substanță, de profunzime” – a transmis, printre altele, prof. Rodica Pârvan, care a menționat că „în Eminescu, sufletul românesc se regăsește pe sine.”Prof. Rodica Pârvan a mai arătat în comunicarea sa că „întreaga poezie românească de după Eminescu este, într-un fel sau altul, o replică la modelul eminescian. (…) Poezia sa trece de la statutul sentimental, la cel profund filosofic. Activitatea sa de gazetar scoate în evidență un spirit preocupat mai întâi de temeiurile națiunii sale. (…) Ca poet național, rădăcinile scrisului său merg până la poezia populară. Eminescu este convins că Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar. Eminescu este de părere că folclorul este modul cel mai rațional de a universaliza. O adevărată literatură originală și trainică nu se poate întemeia decât pe geniul poporului, prin folosirea creatoare a artei sale. Deci, Eminescu ne aparține tocmai pentru că spiritualitatea noastră se regăsește pe sine în creația sa. Spațiul de cultură despre care vorbește poetul, este unul autohton. (…)”Cei care îl denigrează pe Mihai Eminescu, denigrează valorile naționale, a mai arătat prof. Rodica Pârvan.„Noi considerăm atitudinile celor care îl denigrează pe Eminescu ca integrându-se în larga campanie de denigrare a valorilor naționale, de către cei incapabili să îl privească pe marele nostru poet, în profunzimea sa. (…) Ca dascăli, avem misiunea sacră (…) de a transmite generațiilor de elevi chipul unui Eminescu definit de către Constantin Noica, drept omul deplin al culturii românești, și de către Petre Țuțea, românul absolut (…). Eminescu a ars la flacăra propriei sale creații descoperind, ca și Nichita Stănescu mai târziu, hemografia – adică scrierea cu tine însuți”- a mai transmis, prof. Rodica Pârvan.„Publicaţii româneşti de cultură din judeţele Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, în perioada interbelică”A urmat comunicarea intitulată „Publicaţii româneşti de cultură din judeţele Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, în perioada interbelică” – realizată de dr. Ioan Lăcătuşu și Ciprian Hugianu.„Până la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, comunitățile românești din fostele scaune secuiesti nu au avut publicații proprii în limba română. Aceasta nu înseamnă că problematica  românilor din zonă nu era racordată la viața națională a românilor ardeleni și a celor de peste munți. Ziarele și revistele tiparite la Sibiu, Brașov, Blaj, Arad, Pesta s.a. Telegraful Român, Gazeta Transilvaniei, Tribuna, Luceafărul, Românul, Observatorul, Federațiunea s.a. cuprindeau sistematic informații și reportaje de la românii din secuime. De regulă, materialele erau semnate de preoții și învățătorii localnici, multe cu pseudonime, bucurându-se de o atenție deosebită, datorită sensibilității față de situația specifică din zonă, dar și prezenței în conducerea publicațiilor amintite a unor intelectuali născuți pe aceste meleaguri: Octavian Codru Tăslăuanu, Ghiță Popp, Romulus Cioflec, Nicolae Bogdan, Nicolae Colan s.a.În fostul județ Treiscaune, azi Covasna, respectiv în Sfântu Gheorghe, au apărut următoarele publicații culturale săptămânale și lunare în limba română: Era Nouă (1933-1940), revista lunară editată de Asociația Învățătorilor din județul Treiscaune, Buletinul ASTRA (1938-1940), editat de Despărțământul Central al județului Treiscaune, Flux – Mensual (lunar) literar și critic (1934) – a apărut în localitatea  Covasna. ”- s-a arătat, printre altele, în comunicarea realizată de dr.Ioan Lăcătușu și Ciprian Hugianu. Potrivit aceleiași surse, „publicistica românească din fostele judeţe Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, din perioada interbelică, redă viaţa cotidiană a românilor din cele trei judeţe, cu aşteptările şi izbânzile obţinute, dar şi cu deziluzile şi dezamăgirile cauzate de evoluţia vieţii politice naţionale”. Printre exemplele oferite, se numără:„În anul 1933, la  Sfântu Gheorghe s-a înfiinţat Banca Populară „Progresul” – Societate cooperativă de credit, economii şi ajutor a învăţătorilor statului din judeţul Trei Scaune. Preşedintele Băncii era învăţătorul Ioan Dima, secretar Niţă Buzea şi casier Dionisie Morariu. Banca susţinea financiar şi apariţia revistei Era Nouă – organ al Asociaţiei învăţătorilor din Trei Scaune. Publicaţia a apărut în perioada 1933-1940, sub redacţia unui comitet format din: Ioan I. Stoenac – redactor, Nicolae Vleja – secretar de redacţie, Constantin Dediu, Petre Liţiu, Constantin Melinte, Ilie Paştină, Francisc Laszlo, Irimia Ticuşan, Zoe Constantinescu ş.a. membri şi colaboratori. (Românii din Covasna şi Harghita). În 30 aprilie 1933, publicaţia  „La noi în judeţul Treiscaune” publică un articol curajos al lui dr. V. Rauca-Răuceanu intitulat „Lenea decretată oficial”, prilejuit de hotărârea guvernului de a decreta sărbătoare ziua de lucru dintre două sărbători. Autorul arată că „O primă lege imperativă a naturei este ca omul, prin muncă, prin sbucium neastâmpărat, continuu, să frământe material, să fecundeze viaţa întru câştigarea pâinei sale de toate zilele”. Arată că atât indivizii, cât şi popoarele „cari au muncit serios şi sistematic sunt binecuvântaţi prin bunăstare materială, nobleţe sufletească şi intelectuală”. Pune în contrast „splendoarea culturală şi grandoarea materială” a Occidentului cu Orientul. Statul are rol de „a normaliza şi a valorifica munca în raport cu necesităţile omului-cetăţean”. Arată apoi că „atâtea sărbători, atâtea concedii -cu un cuvânt atâtea pretexte oficiale, motivate şi nemotivate, de a ocoli lucrul ca la noi, nu există în alte ţări”. Avem noroc cu satul, cu ţăranii, spune autorul”- se arată în comunicare. Aceeași sursă mai arată și că în 15 septembrie 1934 a apărut primul număr al gazetei „Neamul Nostru. Foaie săptămânală pentru cultură, ştiinţă şi artă”, director Ioan N. Ţuţuianu, redacţia şi administraţia în Piaţa Mareşal Averescu, Sfântu Gheorghe.„Un articol program publică, tot pe prima pagină, sub titlul „Înţelegeţi-ne” şi directorul gazetei, Ioan N. Ţuţuianu. El începe astfel: „Un gând curat şi o nestrămutată dorinţă de apropiere sufletească între fiii acestei ţări binecuvântaţi de Dumnezeu ne-a îndemnat să întemeiem aici, în secuime, gazeta românească <<Neamul Nostru>>, a cărei coloane să stea deschise tuturor celor cu dragoste faţă de neam şi ţară şi în special tuturor intelectualilor trimişi pe aceste meleaguri să poarte făclia luminei şi a credinţei strămoşeşti”. Arată că trebuie înlăturate ura şi patimile politice pentru „a se face loc iubirei de neam şi de aproape, iar biserica noastră strămoşească să reapropie, la sânu-i, pe toţi aceşti fii, azi rătăcitori şi neajutoraţi”. Autorul speră ca pe acele plaiuri să dispară „odată pentru totdeauna ura de clase, de religii şi de naţionalităţi”, iar „armonia şi dragostea de patrie să fie crezul tuturor supuşilor acestei ţări, iar respectul ordinei şi al disciplinii să fie principalele lor linii de conduită în viaţa socială. Acesta ne e programul”.- s-a arătat, printre altele, în comunicarea pregătită de dr. Ioan Lăcătușu și Ciprian Hugianu.„La 24 octombrie 1935, se întocmeşte actul de fundaţie al gazetei „Oituzul”. În acest act se scrie: “Subsemnaţii, în dorinţa de a promova interesele naţionale, culturale şi economice ale populaţiei din judeţul Trei Scaune, am hotărât să înfiinţăm o gazetă scrisă în româneşte, care să apară săptămânal în următoarele condiţii: 1. Scopul. Gazeta are scopul de a da informaţii sănătoase şi folositoare în spirit naţional românesc, informaţiunile necesare din toate domeniile publice (bisericeşti, şcolare, culturale, economice, financiare, administrative etc.)…”. Se precizează apoi aliniate privind conducerea gazetei, veniturile, denumirea gazetei. Actul este semnat de: ss. dr. Valeriu Bidu, prefect, ss. dr. V. Stanciu, primar, ss. dr. Rauca Răuceanu, ss. dr. Victor Maiorescu, ss. dr. C. Moldovanu, ss. dr. M Creţu, ss. Aurel Nistor, protopop, ss. Cornel Cosma, ss. D. Menciu, ss. dr. Oct. Golceriu, ss. dr. Romulus Olteanu, ss. dr. Victor Cerghi Pop, ss. ing. N. Ştefănescu, ss. Const. Zăinescu, ss. I. Damaschin, ss. ing. Sabo, ss. I. Olteanu, ss. Aleman Ilarie, ss. D. Păcurar, ss. D. Ţurcan, ss. Petre G. Marcu, ss. El. Liţu, ss. Stănescu, ss. dr. Gr. Păltineanu, ss. Eug. Sibianu, ss. Av. Coşarcă, ss. dr. Călugăru, ss. T. Ionescu, ss. I. Creiţaru, ss. G. Gociman, ss. pr. Iuliu Păstrav, ss. C. Năstase, ss. I. Petrovici, ss. Nestorescu. (“Oituzul”, nr.1, din 1 decembrie 1935). La 1 decembrie 1935 apare primul număr al  publicaţiei“Oituzul”. Gazetă independentă de informaţie culturală, socială şi politică”. Redacţia şi administraţia Sfântu Gheorghe, strada Ştefan cel Mare nr.15. În „Cuvânt înainte!”, articol de fond, se spune că această gazetă este „Foaia care încearcă a-şi croi un drum în publicistica românească”, având ca deviză „obiectivitate şi corectitudine în informaţii”. Gazeta îşi propune să lase „câmp liber tuturor opiniilor, tutror dezbaterilor animate de acelaşi gând scump tuturor: întărirea şi afirmarea, cât mai intensă, a specificului românesc în aceste meleaguri”. Totodată se scrie că: „Oituzul va avea ochiul vigilent, minte înţelegătoare şi discernământ logic pentru a nu lăsa să se strecoare neobservat nimic din ceea ce constituie aci, datorie şi obligaţie sfântă faţă de întreg neamul românesc”. Gazeta îşi propune să fie şi „catedra de unde se va propovădui cuvântul de înfrăţire”. Cititorilor le cere „să se identifice cu puritatea gândurilor celor ce-au luat iniţiativa apariţiei acestei foi, să-i secondeze în lupta dezinteresată ce se porneşte azi, să-i lumineze cu contribuţiile lor cât de modeste. Din munca tuturor va răsări izbânda tuturor“. Tot cu acest prilej redacţia publică articolul „1 Decemvrie 1918”. Redacţia aduce un elogiu „acelor mulţi eroi, cunoscuţi sau anonimi, cari prin graiul lor profetic, prin îndemnul lor de mari iluminaţi, au pregătit ziua cea mare a Unirii de la Alba Iulia, înfăptuire care, e bine să se ştie, nu a fost hărăzită de întâmplările fortuite ale vieţii, n-a fost darul hazardului istoric, ci fructul copt al unor strădanii seculare”. Se arată apoi că de la Mihai Viteazul şi de la poeţii şi „vlădicii cari în taina sufletului lor au mângâiat acelaşi vis de aur, până la umilul soldat care în furia luptelor de pe Carpaţi murea cu privirea întoarsă spre Ardealul cel aşa de mult dorit, toţi aceşti apostoli umili ai unei mistici naţionale care a întreţinut focul sacru al unirii poporului român întreg sub acelaşi sceptru şi în limitele aceleeaşi ţări, tot acest şir de martiri trebuie amintit într-o zi aşa de solemnă şi proslăvind memoria lor să căutăm a ne înălţa până la măreţia faptelor lor.”„Se remarcă abordarea frontală și demnă a celor mai presante probleme cu care se confruntau comunitățile românești din fostele județe Ciuc, Odorhei și Treiscaune: întărirea administrației
românești și integrarea zonei în realitățile socioeconomice, culturale, politice și administrative ale României Mari, consolidarea bisericilor românești, sprijinirea învățământului în limba română, revitalizarea tradițiilor românești, aducerea la matcă a românilor maghiarizați etc. În coloanele ziarelor amintite apăreau cu regularitate sinteze monografice, studii sociologice, etnografice și demografice, evocări, portrete, reportaje, știri, fotografii, toate foarte importante în reconstituirea vieții cotidiene și scrierea istoriei locale.”- au arătat, printre altele, dr. Ioan Lăcătușu și Ciprian Hugianu.„Profesorul şi publicistul Octavian M. Dobrotă – promotorul «Glasului românesc» în ţinutul Odorheiului”Cei prezenți al simpozionul dedicat Zilei Culturii Naționale au următit prezentarea intitulată „Profesorul şi publicistul Octavian M. Dobrotă – promotorul «Glasului românesc» în ţinutul Odorheiului”, realizată de Vasile Lechinţan și Erich Mihail Broanăr.„Proiectul editurii Eurocarpatica de recuperare a unor pagini de istorie locală, regională şi naţională, lucrări care nu au putut fi publicate în timpul regimului comunist, cuprinde şi volumul Strană de strigăt românesc al profesorului şi publicistului odorheian Octavian M. Dobrotă. Octavian Mihail Dobrotă s-a născut la 8 decembrie 1896 în comuna Poiana Sibiului, din părinţi preot Nicolae Dobrotă şi Elisaveta, născută Stănilă, familie cu opt copii, trei fete şi cinci băieţi. La frageda vârstă de 18 ani trebuia să-şi întrerupă studiile şi să îmbrace hainele militare ale Imperiului bicefal austro-ungar şi, după o instrucţie de aproximativ un an, este trimis la Sarajevo, pe câmpul de luptă. A ajuns apoi la Cetinje (Muntenegru), apoi pe frontul din Volhinia rusească şi, în fine, pe frontul italian. După terminarea liceului, în Sibiu, în anul 1917/1918, era student la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta. Evenimentele din preajma zilei de 1 Decembrie 1918 l-au găsit în satul natal, în calitate de comandant al Gărzii Naţionale locale. La 1 Decembrie 1918 a făcut parte din delegaţia românilor din Poiana Sibiului care a participat la Marea AdunareNaţională de la Alba Iulia, unde s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu patria mamă România. După 50 de ani, în 1968, a primit medalia comemorativă de participant la acest eveniment epocal din istoria românilor. În 1919 a fost trimis cu unităţile dincolo de linia de demarcaţie fixată de Antanta în vestul Transilvaniei, participând la campania Armatei Române, care, conform obligaţiilor asumate faţă de aliaţi, neutraliza Ungaria roşie, condusă de Bela Kun. După Marea Unire, Octavian M. Dobrotă se transferă la Facultatea de Litere şi Filosofie (Specializarea limbă română – germană) din cadrul Universităţii din Cluj (anul universitar 1919/1920), apoi urmează cursuri aprofundate de litere, istorie şi filosofie la facultăţile de profil din cadrul Universităţilor din Viena, Dresda şi Heidelberg, obţinând licenţa în aceste discipline. Îşi începe activitatea didactică la Liceul „Decebal” din Deva, iar din 1923 devine profesor şi director al Liceului „Ştefan Octavian Iosif” din Odorheiu Secuiesc, instituţie şcolară atunci înfiinţată şi unde a funcţionat până în decembrie 1925”- s-a arătat, printre altele, în comunicarea susținută.Potrivit aceleiași surse, „din anul 1925 este corespondentul local al ziarului „Curentul”, apoi funcţionează la ziarul „Harghita”, bilingv (româno-maghiar), iar între ani 1930 – 1940 este publicist şi redactor şef la „Secuimea”, gazetă care, în perioada ianuarie 1935 – 10 august 1940 s-a numit „Glas Românesc în Regiunea Secuizată”, având ca subtitlu „Organ de lupta românească şi de documentare asupra Românilor secuizaţi”, fiind dedicată acţiunii de recuperare a românilor secuizaţi (maghiarizaţi). Prin activitatea publică desfăşurată în cei 16 ani cât a locuit în Odorheiu Secuiesc, publicistul Octavian M. Dobrotă, membru al Societăţii Ziariştilor Români din Transilvania, a devenit un lider de opinie cunoscut pentru consecvenţa şi statura morală de exemplară onestitate cu care a promovat istoria, cultura, spiritualitatea şi limba română în judeţul Odorhei, într-o zonă în care toate acestea au fost foarte puţin prezente în viaţa publică locală până la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Împreună cu alţi intelectuali români din fostele judeţe Odorhei, Ciuc şi Treiscaune, Octavian M. Dobrotă s-a numărăt printre iniţiatorii şi susţinătorii proiectului de reromânizare a românilor secuizaţi, proiect care a avut până la urmă ecou şi la principalele instituţii identitare româneşti (biserica ortodoxă şi cea greco-catolică), dar şi la unele şcoli de stat şi foruri ale administraţiei publice locale, a se vedea exemplul pretorului Macedon Cionca din Ocland, la unii intelectuali din mediul academic, la Asociaţiunea ASTRA şi în medii ale presei de limbă română, proiect care a stârnit reacţii de respingere din partea maghiară, în mod deosebit din partea liderilor politici şi a elitei intelectuale, dar a fost respins şi contestat sau a stârnit neîncredere şi din partea unor medii ale intelectualităţii româneşti şi ignorat de forurile de conducere de stat de la Bucureşti. Personalitate puternică şi profund ataşată promovării valorilor naţionale, Octavian M. Dobrota nu a făcut concesii, nici compromisuri cu reprezentanţii partidelor politice şi nici cu cei ai administraţiei publice locale. (…)”- se mai arată în comunicarea susținută vineri.Potrivit aceleiași surse, „cel mai de preţ dar lăsat moştenire urmaşilor săi este manuscrisul pe care l-a finalizat în anul 1976, la Timişoara, intitulat „Strană de strigat românesc”, volum de aproximativ 450 de pagini dactilografiate.”„ Dacă regimul comunist adus de la Răsărit a închis definitiv gura cetăţenilor– de presă liberă nici nu putea fi vorba – gazetarului Octavian M. Dobrotă nu i-a putut închide şi cugetul. Aşa a continuat el să scrie despre activitatea sa de la Odorheiu Secuiesc, lăsându-ne mărturie acest manuscris, gândindu-se poate la timpuri mai bune, când lumea va putea fi iar liberă, cu voia celor mari care ne-au lăsat pe seama „lagărului” sovietic. Prin bunăvoinţa urmaşilor din Timişoara (familia Monica si Mircea Crăciunescu, Monica fiind fiica Mariei Sangeorgeşi singura nepoată a autorului, născută în 1947) şi a profesorului Victor Folea din Târnăveni, lucrarea a intrat în fondurile arhivistice aflate în păstrare la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sf. Gheorghe iar, după aproape patru decenii de la redactarea sa, în sfârşit vede lumina tiparului. Volumul de faţă cuprinde, în principal, o selecţie din articolele apărute în publicaţiile „Secuimea” şi „Glas Românesc în Regiunea Secuizată”, între anii 1930-1940 (parţial şi înainte de anul 1930), publicaţii al căror ziarist şi director a fost Octavian M. Dobrotă.”- s-a mai arătat, printre altele, în comunicarea amintită.Despre volumul intitulat „Incursiune în literatura pentru copii”În finalul evenimentului, înv. Ana-Alina Ciorici a prezentat un proiect aflat în curs de finalizare: volumul intitulat „Incursiune în literatura pentru copii”.„În opinia mea, literatura pentru copii, prin valoarea sa instructiv-educativă, reprezintă o pârghie importantă în cultivarea în rândul copiilor a prețuirii artei cuvântului, a dragostei pentru valorile lăsate de străbuni. Copii fiind, descoperim lumea, în principal prin joc, apoi, prin cuvânt, prin glasul părinților, adulților. Prin glasul adulților – al părinților, al bunicilor, al cadrelor didactice și nu numai, se realizează primul contact al copilului cu universul literaturii.Dar, ce este literatura pentru copii? Unde începe acest univers, când a fost conturat și unde se încheie? Dificil de precizat. O definire simplistă a conceptului „literatură pentru copii” ar fi aceea că este literatura adresată copiilor. Desigur, conceptul are un înțeles mult mai larg decât atât, procesul de explicare a acestuia fiind unul destul de anevoios, cu atât mai mult dacă avem în vedere citatul filosofului francez Gaston Bachelard (în „Poetica reveriei”), considerat întemeietorul criticii literare moderne: „Copilăria durează toată viaţa. Ea se întoarce mereu pentru a însufleţi secţiuni mari ale vieţii de adult.” Volumul își propune să realizeze, așa cum sugerează și titlul, o incursiune în literatura pentru copii și să vină în sprijinul cadrelor didactice care se pregătesc pentru examenul de definitivare în învățământ, dar și al elevilor și studenților unităților de învățământ cu profil pedagogic și nu numai, cu o sinteză  a comentariilor literare cuprinse în manualele editate cu ani în urmă și dedicate liceelor pedagogice, dar și în alte volume valoroase care au abordat acest subiect și care sunt, astăzi, din ce în ce mai greu de găsit.”- a arătat Ana- Alina Ciorici.Evenimentul s-a încheiat printr-un scurt program artistic susținut de câțiva elevi ai clasei a II-a de la Şcoala Gimnazială „Ady Endre”, coordonați de înv. Maria Bularca, dar și printr-un emoționant program de cântece pe versuri de Mihai Eminescu, interpretate de pr. Ioan Marin.Manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale au cuprins și un concurs de recitări online din lirica românească, adresat iubitorilor de poezie de toate vârstele, organizat de Asociația GRIT.  Premierea se va desfășura astăzi, 18 ianuarie 2021, la Casa Orășenească de Cultură Covasna.Maria CREȚU-GRAURAna Ciorici-COSTACHE