Șumudică, discurs devastator după 0-3 cu Corvinul: „Echipa asta nu există! Parametrii fizici sunt de Divizia C”

„Cred că trebuie sacrificate următoarele două-trei meciuri, pentru că stăm foarte rău fizic. E adevărat că au călătorit, s-au întors de la Tromso, am făcut cinci ore până aici, la Arad, îi înțeleg. Dar nu înțeleg să iei gol în minutul 44 din fază fixă, le atrag atenția la pauză, apoi iar luăm gol din fază fixă”, a declarat Șumudică.Tehnicianul a fost foarte critic la adresa nivelului fizic al lotului și a explicat că își asumă rezultatele abia după perioada de pregătire pe care o va avea la dispoziție. „Ăștia suntem, știam unde am venit, mi-am asumat, nu fug de greu, dar eu voi fi răspunzător de rezultate din octombrie încolo. Până atunci echipa asta trebuie pregătită. Nu există! Dacă nu poți să alergi, nu poți să joci fotbal în ziua de azi. Ori pui piciorul, ori nu se poate. Avem nevoie de timp, parametrii fizici sunt de Divizia C. N-am găsit nimic, asta e mai grav!”, a spus antrenorul.Șumudică a avertizat că inclusiv partida cu FCSB ar putea fi tratată diferit, dacă acest lucru este necesar pentru ca echipa să fie pregătită fizic după pauza internațională din septembrie.
„V-am spus, voi fi răspunzător după acea întrerupere din septembrie. Chiar dacă voi sacrifica meciul cu FCSB, trebuie să încărcăm, pentru că nu putem să alergăm. Am făcut ieri un antrenament de 30 de minute”, a explicat tehnicianul.Antrenorul CFR-ului a vorbit și despre situația lotului și despre eventualele plecări și transferuri. Șumudică spune că în această săptămână vor exista discuții cu jucătorii care nu mai doresc să continue la echipă.„Vom avea săptămâna asta discuții, cine vrea să plece, să plece. Nu e ușor să aduci jucători, toată lumea se interesează, toți știu situația și ne lovim de refuzuri. Jucătorii refuză pentru că citește toată lumea ce se întâmplă, se documentează”, a afirmat Șumudică.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...