Tezaure romane scoase la lumină în Cluj: 65 de denari găsiți la Săvădisla, printre descoperirile spectaculoase prezentate la Prefectură

Rămân însă 8 UAT-uri din județ care nu au nici măcar studiile pedologice de bază realizate. Pentru acestea, Direcția pentru Agricultură Județeană Cluj (DAJ Cluj) a trimis deja către Ministerul Agriculturii o notă de fundamentare prin care cere finanțare de aproape 2,93 milioane de lei, bani necesari pentru demararea studiilor.Ca urmare a discuțiilor, Colegiul Prefectural a adoptat Hotărârea nr. 9/2026, prin care Instituția Prefectului se angajează să sprijine direct primăriile fără studii pedologice, iar DAJ Cluj va acorda asistență tehnică de specialitate localităților vizate.„Protejarea patrimoniului cultural și administrarea responsabilă a terenurilor agricole sunt obiective care necesită o colaborare permanentă între instituțiile statului și autoritățile locale. Astăzi am analizat stadiul acestor activități și am stabilit măsuri concrete pentru accelerarea elaborării amenajamentelor pastorale, astfel încât toate unitățile administrativ-teritoriale să beneficieze de sprijinul necesar în îndeplinirea obligațiilor legale", a declarat prefectul Maria Forna.Un alt subiect adus în discuție a fost activitatea Direcției Județene de Cultură Cluj (DJC Cluj), prezentată de directorul executiv Victor Cubleșan. Potrivit bilanțului pe anul trecut, în 2025 au avut loc 21 de ședințe ale Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 3, în urma cărora au fost emise 1.099 de avize de specialitate și 203 acorduri. Instituția a exercitat dreptul de preempțiune pentru 208 monumente istorice și a avizat exportul a 9 bunuri culturale mobile, printre care 23 de tablouri.
În cadrul aceleiași prezentări au fost menționate și două descoperiri arheologice recente din județ: un mic tezaur format din 65 de denari romani, găsit la Săvădisla, și un alt tezaur descoperit în august 2025 la Mureșenii de Câmpie.A fost readusă în atenție și legislația privind utilizarea detectoarelor de metale, extrem de strictă în România: utilizatorii autorizați nu au voie să caute în situri arheologice, zone protejate sau rezervații naturale, iar orice descoperire întâmplătoare trebuie predată primăriei în maximum 72 de ore. Legea prevede însă și o recompensă de 30% din valoarea bunului predat, cu bonificație suplimentară de până la 15% pentru descoperirile de valoare excepțională.Directoarea OSPA Cluj, Ferenț Maria Corina, a prezentat și ritmul în care au fost realizate studiile pedologice pentru amenajamentele pastorale în ultimii nouă ani: 3 studii în 2017, 16 în 2018, 8 în 2019, 12 în 2020, 15 în 2021, 7 în 2022, 6 în 2023, 3 în 2024 și 3 în 2025, până la totalul de 73 de studii finalizate.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...