Trenurile noi de miliarde care se decolorau în soare ajung și la Cluj: Ministerul a blocat 5% din banii polonezilor până când aceștia fac halele promise

După finalizarea electrificării liniei Cluj-Napoca – Oradea, serviciile se extind, iar trenurile vor circula și pe Oradea – Cluj-Napoca – Sighișoara – Brașov, respectiv Cluj-Napoca – Alba Iulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova – Calafat.La începutul lunii mai, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a mers în Gara Obor din București și a reclamat că 21 de trenuri livrate de PESA stau nefolosite.„Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri nou-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp, călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”, a spus atunci ministrul, care a acuzat blocajul birocratic dintre furnizor, managerul de proiect și coordonatorul contractului. El a atras atenția că trenurile noi ies din garanție fără să fi mers un kilometru.Reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai Autorității Române Feroviare au ajuns la un acord cu polonezii pentru un act adițional care deblochează situația: 95% din valoarea fiecărui tren se plătește, iar 5% — bani destinați, conform ofertei financiare, infrastructurii de mentenanță — rămân reținuți până când furnizorul demonstrează cu documente că a construit halele și dotările asumate.
Până atunci, PESA face temporar mentenanța într-o hală închiriată de la CFR Marfă, în Depoul București Triaj.Ministerul susține că furnizorul nu a respectat obligația de a amenaja cele trei hale de întreținere înainte de livrarea primei rame electrice regionale, la trei contracte semnate. Aceeași problemă apare și la al patrulea contract, cel pentru 20 de rame interregionale, unde a fost livrat un singur tren, recepționat cu observații. Blocajul serviciilor de mentenanță pe termen lung i se datorează, în exclusivitate, producătorului polonez, arată ministerul.Contractul pentru 62 de rame electrice regionale, cu 15 ani de mentenanță, a fost semnat pe 30 ianuarie 2024 și valorează 2.777.369.677 de lei cu TVA, cu finanțare din Fondul de Modernizare. Un al doilea contract, pentru 20 de rame interregionale de lung parcurs, semnat pe 19 decembrie 2023, valorează 1.604.280.000 de lei fără TVA. Pe 14 mai 2025 a fost semnat un act adițional pentru încă nouă trenuri.Ramele PESA Elf.EU 655-5 au trei module și 238 de locuri, cu scaune dispuse 2+2. Una dintre ramele interregionale a fost testată la o viteză de 160 km/h în cadrul probelor de anduranță de 10.000 de kilometri.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...