Vești bune pentru clujeni. Blocurile cu 4 etaje primesc finanțare pentru montarea unui lift

După proiectul-pilot, etapa a doua prevede extinderea programului la toate blocurile eligibile cu cel puțin 3 niveluri supraterane care nu au lift, deci nu mai există o limită fixă de două blocuri pe județ.Totuși, nu toate blocurile vor fi eligibile pentru a primi un lift. Printre criteriile de eligibilitate se numără existența, la un etaj superior parterului, a cel puțin unei persoane vârstnice, a unei persoane cu mobilitate redusă sau cu dizabilități locomotorii ori a unei familii care are în îngrijire un copil antepreșcolar sau preșcolar. Prioritate vor avea clădirile în care locuiesc mai multe astfel de persoane, blocurile mai înalte și anumite categorii de imobile în funcție de anul construcției.Asociațiile de proprietari vor trebui să solicite includerea în program și să adopte hotărârile necesare. Autoritățile locale vor realiza documentația tehnică și vor derula procedurile pentru lucrări. În plus, proiectul prevede că aspectul arhitectural al clădirilor trebuie protejat, iar instalațiile trebuie să respecte standardele de siguranță și accesibilitate.Odată instalat, liftul va presupune însă și costuri pentru locatari. Cheltuielile de exploatare, întreținere și revizie vor reveni asociației de proprietari și vor fi repartizate proprietarilor.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...