VIDEO. Bătaie sângeroasă în Cluj! Un clujean de 42 de ani, arestat după ce ar fi lovit de mai multe ori în cap un tânăr de 28 de ani

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că bărbatul de 42 de ani, din Turda, l-ar fi agresat fizic pe tânărul de 28 de ani, aplicându-i lovituri repetate cu un obiect contondent în zona capului. În urma incidentului, victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.Cazul a fost instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpia Turzii. După administrarea probatoriului, oamenii legii au dispus, pe 10 august, măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul de 42 de ani.În aceeași zi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda a formulat propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Turda, care a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.Turdeanul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cea de-a doua acuzație vine din faptul că totul s-ar fi petrecut în stradă, la vedere.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale. Reamintim că, pe toată durata procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...