VIDEO. Doi influenceri cunoscuți din Cluj, amenințați cu spray-ul lacrimogen de un agent de pază: „Nu dau eu cu pumnul, dar am dreptul cu spray-ul”

„Au avut un clinci cu gardianul de acolo, care a amenințat-o, a înjurat-o (…), o zis că o spreiază cu spray lacrimogen”, a declarat el în filmare, adăugând că în mașină s-ar fi aflat și fiul lui Denis, minor.Tot el explică, înainte de a ajunge la fața locului, care ar fi motivul deplasării: „Și acum mă duc eu să-l întreb cum își permite să vorbească așa cu o femeie. Și o să filmez tot, să vedem, bă, exagerează Camelia sau chiar așa de impertinent și grosolan e acel om.” Puțin mai târziu insistă că nu are intenții violente: „Nu mă duc să ameninț. Vreau să-l întreb cum își permite să vorbească așa cu o femeie. Oricare, nu că-i Camelia.”Discuția devine rapid tensionată. „Bună ziua. Cu ce drept vorbiți așa cu o femeie?”, îl întreabă Cătălin, reproșându-i totodată expresiile obscene și amenințarea cu spray-ul lacrimogen. Agentul răspunde scurt „Care e problema?” și, în fața insistențelor, ridică tonul: „Ori îți vezi de treabă, te duci de aici, ori chem poliția.”„Chemi poliția, dar ce, nu pot să te întreb?”, îi replică Cătălin. Agentul neagă însă versiunea celor doi: „Nu, pentru că n-am vorbit așa”, spune el, susținând că i-ar fi comunicat doar că nu are voie să treacă mai departe cu mașina.
Întrebat direct dacă a înjurat-o pe femeie, agentul respinge acuzația și jură că nu s-a întâmplat. În aceeași secvență, el atrage atenția că zona este supravegheată video: „Vezi că sunt camere.”Totuși conversația nu a durat mult și până la urmă și Cătălin a ajuns să fie amenințat cu spray-ul lacrimogen de către agenrtul de pază. Printre alte amenințări pazinul a mai menționat și că a fost campion la box. Agentul i-a mai răspuns că nu are voie să stea în acel loc și i-a cerut să păstreze distanța, invocând, în același timp, dreptul de a folosi spray-ul dacă se simte amenințat.„Aici e teritoriul meu, da? N-ai ce te apropia de mine. Nu dau eu cu pumnul, că nu îmi fac eu legea, dar am dreptul cu spray-ul”, i-a transmis acesta.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...