VIDEO. Focarele de incendiu au reapărut în livada de pe strada Spicului din Cluj-Napoca. Locuitorii sunt în alertă: „În pericol este zona dinspre case”

Cei care au proprietăți în zonă sunt rugați, în următoarele zile și nopți, să verifice periodic parcelele de teren:Locuitorii s-au mobilizat și pe rețelele sociale pentru a preveni o eventuală reapariție a focului care ar viza zona dinspre case, unde vegetația este încă prezentă și uscată din cauza secetei.„Pomii fructiferi pot continua să ardă din interior spre exterior, iar în zonă pot exista încă focare ascunse.Nu îi cunoaștem pe toți proprietarii parcelelor. De aceea, vă rugăm să vă anunțați vecinii direcți și ceilalți proprietari din zonă, astfel încât toată lumea să afle despre incident și să putem evita împreună un dezastru.
Dacă incendiul reizbucnește, zona aflată în pericol este cea dinspre case, deoarece o mare parte a dealului a ars deja, iar în pomi pot exista încă focare ascunse.Accesul către parcele este extrem de dificil. Pompierii au ajuns cu mare greutate în zona afectată. Vă rugăm ca, dacă va mai fi nevoie de intervenție, să le permiteți accesul prin curtea sau parcela dumneavoastră, dacă acest lucru este posibil și sigur.” a scris o clujeancă din zonăCitește și : VIDEO. Incendiu puternic în Cluj-Napoca! Flăcările au cuprins 4 hectare de livadă și amenințau casele din apropiereUn incendiu de vegetație a izbucnit ieri pe strada Spicului din Cluj-Napoca, într-o livadă de pomi fructiferi. Flăcările s-au extins rapid, iar la sosirea forțelor de interenție ardea o suprafață de aproximativ 4 hectare, existând pericolul ca focul să ajungă la mai multe locuințe din apropiere și la aproximativ 50 de baloți de fân. Ghidoraș ClujPompierii ISU Cluj au intervenit de urgență și au reușit să limiteze propagarea incendiului, astfel încât flăcările să nu ajungă la casele învecinate.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...