VIDEO. Întrebarea care i-a „măcinat” pe mii de clujeni are răspuns: De ce nu se taie iarba de pe malul Someșului. „Nu e pentru că nu avem bani”

Boc spune că decizia nu are legătură cu lipsa banilor, a personalului sau cu faptul că administrația nu ar avea grijă de această zonă. „Și pot, și vreau să cosesc, numai că aici nu trebuie”, a explicat primarul.Potrivit acestuia, proiectul a fost gândit încă de la început astfel încât malurile Someșului să ofere o adevărată oază de natură în mijlocul orașului. „Aici nu trebuie să cosim iarba, pentru că așa a fost gândit proiectul de la început, să ne bucurăm de o oază de natură adevărată, unde să nu intervenim în fiecare lună și să cosim iarba”, a transmis Emil Boc.Edilul susține că intenția este ca oamenii să poată vedea natura într-o formă mai puțin controlată de intervenția umană. În locul unui gazon tuns permanent, zona este lăsată să găzduiască flori, insecte și alte elemente ale unui ecosistem urban. „Să putem avea un spațiu de biodiversitate, să vedem natura în toată splendoarea ei, cum arată, până la urmă, iarba aia verde de acasă, cum arată natura lăsată de Dumnezeu”, a spus primarul.Boc consideră că o asemenea abordare are și un rol educativ, mai ales pentru copii. „Să putem arăta și copiilor noștri, nu numai gazon tuns, ci și natură, fără ca intervenția omului să fie atât de pregnantă în fiecare lună.”
Astfel, iarba crescută pe malurile Someșului nu este privită de administrație ca un semn că zona este neîngrijită, ci ca parte din peisajul natural pe care proiectul își propune să îl păstreze.Chiar dacă zona este lăsată mai mult timp în forma sa naturală, asta nu înseamnă că iarba nu va fi cosită deloc.Primarul a precizat că intervenția este programată o dată pe an, spre sfârșitul lunii octombrie, pentru întreținerea pajiștilor sezoniere și perene. „Și aici se cosește, dar odată, undeva la sfârșit de octombrie, pentru a întreține aceste pajiști sezoniere și pajiștile perene”, a explicat Emil Boc.Potrivit acestuia, modelul folosit la Cluj-Napoca este inspirat și din experiența altor orașe europene, unde astfel de spații sunt create în special în apropierea cursurilor de apă.Primarul a ținut să transmită și un mesaj celor care consideră că iarba crescută reprezintă o lipsă de întreținere. „Faptul că nu cosim iarba nu e o formă de lipsă de respect față de natură, ci, din potrivă, un gest de prietenie și de apreciere față de Dumnezeu”, a declarat Boc.Emil Boc îi îndeamnă pe clujeni să privească diferit aceste zone și să observe plantele și viețuitoarele care apar atunci când natura nu este permanent controlată.Mesajul transmis de primar este că un oraș verde nu înseamnă doar copaci plantați și suprafețe de gazon întreținute permanent. „Dragi clujeni, hai să ne bucurăm de fiecare floare naturală, de fiecare frunză, să ne bucurăm de fluturi, să ne bucurăm de albine, să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă acest ecosistem de biodiversitate pe care îl avem pe malul Someșului”, a spus Emil Boc.În viziunea administrației locale, păstrarea vegetației naturale de pe malurile Someșului face parte dintr-o strategie mai largă pentru un oraș în care natura și spațiul urban să poată coexista. „Nu cosim iarba, nu pentru că nu avem bani sau nu avem grijă de Someș, ci, din potrivă, să ne creăm un spațiu frumos de biodiversitate, așa cum au și alte țări din Uniunea Europeană”, a concluzionat primarul.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...