VIDEO. Percheziții de amploare la Cluj într-un dosar de tăieri ilegale de păduri și falsuri. Opt persoane reținute. Descinderi și la un ocol silvic de stat

Potrivit anchetatorilor, dosarul îi vizează pe mai mulți angajați din sistemul silvic, operatori economici care desfășoară activități în exploatarea masei lemnoase, precum și alte persoane suspectate că ar fi participat la activitatea infracțională.Din cercetările efectuate până în prezent reiese că faptele investigate s-ar fi petrecut în perioada 2024–2026.Concret, polițiștii susțin că personalul silvic și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu întocmind și semnând documente oficiale care nu reflectau situația reală existentă în teren. Este vorba despre acte de control și documente de reprimire a parchetelor de exploatare a masei lemnoase, documente care atestă starea unui parchet forestier după încheierea exploatării.Anchetatorii susțin că în aceste documente ar fi fost omise, fără justificare, mai multe elemente care puteau fi constatate la fața locului.
Printre acestea se numără arbori rămași în picioare, arbori care fuseseră tăiați, dar erau încă la cioată, precum și cioate provenite din tăieri ilegale.Practic, potrivit polițiștilor, documentele oficiale ar fi prezentat o situație diferită față de cea existentă în teren.Anchetatorii susțin că aceste documente ar fi avut efecte importante.Pe de o parte, ar fi creat prejudicii pădurarilor care au preluat ulterior cantoanele silvice în pază, aceștia fiind puși în situația de a răspunde pentru lipsuri sau nereguli care nu le aparțineau.Pe de altă parte, informațiile consemnate în acte ar fi fost introduse ulterior în Sistemul Informațional Integrat pentru Păduri (SUMAL 2.0), platforma națională prin care este urmărit traseul masei lemnoase din România.Astfel, în sistem ar fi fost înregistrate date care nu corespundeau situației reale din pădure.În acest dosar penal sunt efectuate cercetări pentru mai multe infracțiuni, respectiv:Anchetatorii încearcă acum să stabilească rolul fiecărei persoane implicate și întinderea prejudiciului produs.Cele 12 mandate de percheziție au fost puse în aplicare în mai multe locații din județul Cluj, inclusiv la sediul unui ocol silvic de stat.În urma descinderilor au fost ridicate:De asemenea, polițiștii au pus în executare 11 mandate de aducere pe numele unor persoane de interes în dosar.În urma probelor administrate până în acest moment, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a opt persoane din județul Cluj.Este vorba despre șapte bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 31 și 58 de ani.Aceștia urmează să fie prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, care va decide ce măsuri preventive vor fi luate în continuare.La acțiune au participat polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cu sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca și al Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.
Reprezentanții IPJ Cluj precizează că reținerea persoanelor și celelalte măsuri dispuse în cauză reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază persoanele cercetate până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...