VIDEO. Peste 120.000 de oameni au participat în prima zi la UNTOLD. Sting, The Chainsmokers sau Carl Cox au făcut spectacol

Unul dintre momentele speciale ale zilei a fost întâlnirea dintre Sadhguru, Smiley și Loredana. Cei trei au participat la o conferință de presă la care au fost prezente aproximativ 200 de persoane. Discuția s-a concentrat pe teme precum echilibrul, conexiunea dintre oameni, responsabilitatea și rolul muzicii în apropierea comunităților. Ulterior, Sadhguru a urcat pe Main Stage în timpul show-ului lui Smiley și a transmis publicului un mesaj timp de aproximativ zece minute.Unul dintre cele mai așteptate concerte ale primei zile a fost cel susținut de Sting. Cluj Arena a devenit neîncăpătoare în momentul în care legendarul artist a urcat pe scenă.Britanicul a interpretat unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale, iar după spectacol atât el, cât și echipa sa au transmis că au fost impresionați de festival și de public. Sting a interpretat unele dintre cele mai cunoscute piese ale lui, precum Englishman in New York.Seara a continuat cu proiectul Cancelled Music, realizat de Kris Fade și Dean Curtis, urmat de setul DJ-ului James Hype, aflat pentru prima dată la UNTOLD. Artistul a fost impresionat de numărul mare de participanți care au asistat la show-ul său.
The Chainsmokers au fost, la rândul lor, unul dintre principalele puncte de atracție de pe Mainstage. Zeci de mii de oameni au cântat alături de duo-ul american cele mai cunoscute hituri. Momentul a avut și o puternică încărcătură emoțională, după ce Drew, unul dintre membrii formației, a izbucnit în lacrimi pe scenă. Cei doi artiști au declarat ulterior că și-au dorit să revină la UNTOLD și că revederea cu publicul a fost una specială.Pentru prima dată pe Main Stage-ul UNTOLD, Guess Who a susținut un show special, presented by IQOS, în care cele mai cunoscute piese ale artistului au fost cântate de zecile de mii de fani prezenți în festival. Guess Who a fost o surpriză plăcută pentru foarte mulți festivalieri români.Pe lângă numele arhicunoscute de pe Main Stage, publicul s-a putut bucura și de alți artiști.Scena Galaxy i-a adus împreună pe Persic B2B Paul Svenson, RBØR, Priku și Cezar, într-o noapte dedicată muzicii house și techno.Headlinerul scenei a fost legendarul Carl Cox, unul dintre cei mai influenți DJ din istoria muzicii electronice. Artistul britanic a revenit la UNTOLD și le-a oferit fanilor un nou set memorabil, într-o atmosferă care a continuat până la răsărit.Scena Alchemy a propus o combinație de hip-hop, trap și bass music, alături de artiști care definesc noua generație a scenei românești și internaționale. Pe scenă au urcat Alexandra Căpitănescu, Marko Glass ft. Bvcovia, Albert NBN, IAN, producătorul și artistul american Gramatik și duo-ul britanic Sigma.În paralel cu festivalul, organizatorii au anunțat și lansarea primelor abonamente pentru ediția UNTOLD 2027 – STAR EDITION. Acestea vor fi puse în vânzare sâmbătă, 8 august, de la ora 21:30. Primele abonamente vor avea un preț de pornire de 75 de euro, plus taxe, în condițiile în care prețul final anunțat pentru abonament este de 249 de euro, plus taxe. Biletele vor fi disponibile în cantitate limitată, prin platforma oficială de ticketing și aplicația UNTOLD.în cadrul ediției din acest an, organizatorii au lansat și campania „ONE BILLION FOR GOOD”, o inițiativă prin care UNTOLD își propune să promoveze și să amplifice acțiunile cu impact pozitiv în comunitate. Campania pornește de la ideea că gesturile individuale pot contribui, împreună, la o mișcare globală pentru bine. Mai multe detalii pe https://1billionforgood.com/.Prima zi a festivalului s-a încheiat după o serie de concerte și show-uri desfășurate pe cele nouă scene. Potrivit organizatorilor, peste 120.000 de participanți au fost prezenți la UNTOLD în prima zi, pentru concerte, producții spectaculoase și experiențele pregătite în întregul univers al festivalului.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...