VIDEO. UBB Cluj face din nou senzație! Peste 13 mii de studenți și-au confirmat locul la admitere: Care a fost cea mai râvnită facultate din Cluj

„Admiterea la UBB a fost foarte bună. O iau pe nivelul, pe ciclu de studiu, la nivel de licență. Uitându-mă la locurile bugetate pe care le-am avut pe toată universitatea și numărul înscrierilor pe care le-am avut, (0:16) competiția a fost undeva în jur de 2,5”, a declarat rectorul Daniel David, adăugând că universitatea are, față de 2025, un număr ușor crescut de studenți care și-au confirmat locurile, veniți din toată țara.Ordinea facultăților cu cel puțin 400 de studenți confirmați în anul întâi arată astfel:La master, cele mai căutate programe au fost tot cele de la FSEGA și de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, urmate de Matematică și Informatică, FSPAC, Geografie, respectiv Istorie și Filosofie.Din toamna acestui an, UBB deschide domeniul sănătate, prin programul de licență Podiatrie. Tot din această toamnă pornesc programul de nanoștiințe, la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, și programul de educație timpurie, rezultat al separării legale a fostului program de Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Noul program va funcționa atât la Cluj-Napoca, cât și la Năsăud.
Alte trei programe noi – Știința mediului în limba engleză, Managementul proiectelor și resurselor umane în sectorul public și Științe aplicate în criminalistică – au fost anunțate deja, dar nu vor începe din această toamnă, ci abia din 2027.UBB va organiza o a doua sesiune de admitere în septembrie 2026, care începe cu data de 7 septembrie și se va încheia pe data de 16 septembrie. Calendarul cuprinde înscrierile, probele de concurs, afișarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și redistribuirea locurilor rămase disponibile, pentru fiecare dintre cele 23 de facultăți ale universității.Informațiile complete despre a doua sesiune de admitere pot fi consultate pe infoadmitere.ubbcluj.ro.
La curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modern...
Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară
Primăria Bistrița-Anunțuri-Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă ordinarăConsiliul Local al municipiului Bistriţa est...
Concurs posturi vacante
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I de metrou Cluj”
Comunicat Semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027 pentru continuarea obiectivului „Componenta 1 Magistrala I...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...