Jandarmii vor fi prezenți, în perioada 31 decembrie 2025-04 ianuarie 2026, în mijlocul cetățenilor pentru prevenirea faptelor antisociale, evitarea producerii unor evenimente nedorite și pentru rezolvarea oricăror situații care pot duce la tulburarea ordini..
A fost pus în transparență decizională Ordinul de ministru care creează, pentru prima dată în România, un mecanism public clar și predictibil de finanțare pentru tratamente stomatologice în sistemul public: AP-STOMA, a anunțat luni ministrul Sănătăț..
Un bărbat din Coșbuc a fost reținut în Ajunul Crăciunului de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și este acuzat de distrugere, după ce a incendiat intenționat casa de vacanță a unui bărbat din localitatea Șanț. „În fapt, la data ..
Un bărbat din Bozieș a fost reținut, în ziua de Crăciun, după ce a pătruns fără drept în locuința fostei concubine, distrugând ușa, și a amenințat-o cu violență pe femeie, dar și pe alte persoane care se aflau în aceeași locație. Polițiștii a..
Teraplast anunță că a încheiat un contract de vânzare a terenului situat pe strada Zefirului din municipiul Bistrița, pe care a funcționat în trecut una dintre unitățile sale de producție. Activul a rămas neutilizat în urma relocării operațiunilor Te..
Interlopul Adrian Groșan își va petrece Anul Nou, dar și Boboteaza după gratii, după ce judecătorii Curții de Apel Brașov au respins contestația formulată de acesta față de decizia Tribunalului Brașov care i-au prelungit măsura arestului preventiv cu..
Din 2026: Impozit fix de 40 de lei pentru mașinile electrice și creșteri la taxe localeÎncepând cu anul 2026, proprietarii de mașini electrice vor plăti un impozit fix de 40 de lei, potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal. Această măsură face parte d..
CFR Cluj a făcut mutarea care marchează începutul unei noi etape după plecarea lui Louis Munteanu. Atacantul de 23 de ani va semna cu DC United, într-o tranzacție record pentru Superliga României. Ardelenii vor încasa șapte milioane de dolari pentru 65% di..
Louis Munteanu, pe cale să plece de la CFR Cluj: Transferul la D.C. United, „practic închis”Louis Munteanu se pregătește să părăsească CFR Cluj! Atacantul român va pleca în MLS, la D.C. United, după ce cluburile au ajuns la un acord financiar. Neluț..
Peste 40 de zboruri de pe Aeroportul Cluj în prima zi din 2026. Sute de angajați vor fi la muncă de Anul NouActivitatea pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca nu se oprește nici în prima zi a anului 2026. Directorul aeroportului, David Cice..
Municipiul Cluj-Napoca se confruntă, marți, 31 decembrie, cu o nouă întrerupere a furnizării apei potabile, cauzată de o avarie apărută pe rețeaua publică de distribuție. De această dată, situația îi afectează în mod direct pe locuitorii de pe stra..
Sesizare dură a unui clujean: Spațiu verde transformat ilegal în parcare, între blocuri din Cluj-Napoca. „Situație periculoasă și tolerată de ani de zile”Un clujean a transmis o sesizare oficială către Primăria Cluj-Napoca, reclamând utilizarea nele..
Un tânăr sălăjean, în vârstă de 18 ani, a fost oprit în noaptea de 26 decembrie, în trafic, de polițiști, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Satu Mare. În urma verificărilor efectuate, poliți..
Articolul Programul de lucru Brantner pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă apare prima dată în Magazin Sălăjean...
0737 016 612 este numărul de telefon prin care zălăuanii pot cere ajutorul în cazul problemelor cauzate de ninsoare sau polei pe drumurile din municipiu, a anunțat administrația locală. Principalele zone de intervenție ..
Articolul În atenția publicului călător! apare prima dată în Magazin Sălăjean...
În ședința Consiliului Local al Municipiului Zalău din data de 30 decembrie s-a aprobat stabilirea impozitelor și taxelor locale, care se majorează cu 80 %. Proiectul a fost elaborat în baza modificărilor legislative adu..
Începând cu data de 29 decembrie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Istoria aurului – Plăcuțele votive de la Germisara. Caracteristicile monedei sunt urm..
Începând cu anul 2026, băimărenii care doresc să meargă la spectacolele Teatrului Municipal Baia Mare trebuie să știe că s-a majorat prețul biletelor de intrare. Decizia a fost luată în cadrul sedintei ordinare a Consiliului Local Baia Mare, din data de..
La ultima sedinta ordinara a Consiliului Local Baia Mare, care s-a desfasurat în 22 decembrie 2025, aleșii locali au aprobat modificarea regimului de parcare cu plată la parcare cu regim special de taxare pentru o serie de zone staționare, declarate zone rosii...
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Dragomirești au organizat și executat ieri, o acțiune pe D.J. 186, pe tronsonul de drumul ce leagă localitățile Dragomirești și Săcel. Polițiștii au acționat cu aparatura radar în vederea identificării acelo..
Cel mai rece a fost noaptea trecută și în această dimineață la stația meteo Iezer -12 grade Celsius, în Pasul Prislop -8 grade Celsius, în Pasul Gutâi -6 grade Celsius, la Borșa, Moisei și Cavnic -5 grade Celsius, Băiuț, Ocna Șugatag, Vișeu de Sus, ..
Activităţile specifice de cercetare şi documentare a împrejurărilor producerii unui accident de circulaţie, efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare, au condus la dispunerea măsurii reţinerii pentru 24 de ore a unui sălăjean. Bărbatul, de 48 d..
Miercuri, 31 decembrie, în Piața Libertății (Centrul Vechi) va avea loc REVELIONUL BĂIMĂRENILOR, așa cum ne place: împreună, cu muzică bună, emoție și bucuria de a fi acasă. De la ora 22:30, Aurel Tămaș, alături de grupul instrumental Băndașii de..
Mii de petarde şi artificii confiscate la Satu Mare. Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au descoperit, în urma unei acțiuni, diferite cantități de materiale pirotehnice transportate de patru cetă..
Minor reţinut pentru 24 de ore!Un minor a fost reţinut de către poliţiştii din Satu Mare şi se află în arest, după ce a înjunghiat, în abdomen cu tânăr de 18 ani chiar în centrul municipiului. Potrivit Poliției, în urma incidentului a fost reținut ..
Un conflict violent izbucnit în seara zilei de 30 decembrie, pe strada Toamnei din municipiul Satu Mare, s-a soldat cu rănirea unui bărbat și reținerea a două persoane. Incidentul a fost semnalat prin apel la 112, iar polițiștii au intervenit de urgență p..
Președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, alături de întreaga echipă a Organizației Județene, transmite un călduros „La mulți ani!” tuturor sătmărenilor cu ocazia trecerii în noul an 2026. În mesajul său, Mircea Govor urează sănătate, ..
Primăria Satu Mare urează sătmărenilor un An Nou fericit: „La mulți ani! Boldog új évet!”. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, alături de viceprimarii Cristina-Marina Tămașan-Ilieș și Raul-Gabriel Băbțan, precum și de administrat..
Reprezentanți ai UDMR Satu Mare au transmis un mesaj de Anul Nou, urând comunității „un an nou fericit, plin de succese”. Urările sunt semnate de deputații Nagy Szabolcs și Magyar Lóránd, precum și de senatorii Túrós Lóránd și Kovács Máté, p..