Mesagerul.ro

librex.ro
librex.ro
CAZUL ROBERT ROSU. LUMEA LUI BEBE – Avocatul Florentin Tuca revin

CAZUL ROBERT ROSU. LUMEA LUI BEBE – Avocatul Florentin Tuca revin

CAZUL ROBERT ROSU. LUMEA LUI BEBE – Avocatul Florentin Tuca revine cu noi dezvaluiri despre ziua perchezitiei DNA si retinerea lui Robert Rosu: “Don avocat, io v-am prevenit sa nu va jucati cu noi, veniti imediat la birou! M-am conformat cu convingerea ca ma asteapta cu catusele. In fapt, catusele erau pregatite doar pentru Robert... Pe scaunul meu trona acel Bebe care ma persifla si-mi zicea ca - indiferent ce zice la lege - procurorul va veni doar atuncea cand or sa ma salte pe mine” CAZUL ROBERT ROSU. LUMEA LUI BEBE – Avocatul Florentin Tuca revine cu noi dezvaluiri despre ziua perchezitiei DNA si retinerea lui Robert Rosu: “Don avocat, io v-am prevenit sa nu va jucati cu noi, veniti imediat la birou! M-am conformat cu convingerea c

Avocatul Florentin Tuca (foto), managing partner al casei de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii, revine cu noi dezvaluiri despre cazul “Ferma Baneasa”. Dupa ce in primul episod a relatat momentul in care a fost instiintat despre perchezitia DNA (click aici pentru a citi), luni, 18 ianuarie 2021, Florentin Tuca ofera noi detalii despre descinderea DNA, despre aroganta ofiterului DNA “Bebe” si despre retinerea avocatului Robert Rosu.De asemenea, Florentin Tuca le raspunde celor care s-au intrebat de ce a tacut pana acum si de ce nu a protestat in momentul comiterii abuzurilor. “Raspuns simplu si onest: Din temerea ca un eventual protest atunci i-ar fi facut si mai grea viata lui Robert. Si din respect pentru sfaturile avocatilor penalisti care ne indemnau sa nu tulburam apele unei anchete in curs si care ne transmiteau speranta ca, intr-un final, justitia va triumfa”, precizeaza Florentin Tuca, in postarea sa de pe Facebook.Prezentam noile dezvaluiri ale avocatului Florentin Tuca:“Revin, conform promisiunii, cu partea a doua a primului episod despre ziua perchezitiei. Inainte de rememorarea dupa-amiezii de 9 decembrie 2015, ma simt dator cu un raspuns la intrebarea De ce n-ati protestat atunci, de ce abia acum?Raspuns simplu si onest: Din temerea ca un eventual protest atunci i-ar fi facut si mai grea viata lui Robert. Si din respect pentru sfaturile avocatilor penalisti care ne indemnau sa nu tulburam apele unei anchete in curs si care ne transmiteau speranta ca, intr-un final, justitia va triumfa.Si o precizare suplimentara: prezenta rememorare nu este si nu se vrea un exercitiu de comunicare ori de PR, subordonat nevoii de conservare sau promovare a etichetei in expresii mestesugite, pompoase si sablonarde. Ea este ceea ce am zis de la inceput: o simpla confesiune.Conferinta despre drept si drepturi, ce trista ironieInitial, dat fiind balamucul perchezitiei, am vrut sa anulez prelegerea de la Drept. Am si sunat-o pe Daria, reprezentanta asociatiei studentesti care ma invitase sa fiu lector de-o ora dar, in timpul discutiei telefonice, m-am razgandit brusc. Si asta nu doar din cauza regretului simtit in vocea organizatoarei, ci si dintr-o forma de protest interior si de obstinata nevoie de aderenta la normalitate. tineam sa ma mint ca, in ciuda invaziei cu noaptea-n cap, nu s-a intamplat si nu se va intampla nimic rau, ca toate-s la locul lor si acolo vor ramane, ca trebuie sa ne vedem de treaba si ca, nu-i asa?, nu mor caii cand vor cainii. Eram cumva manat de sentimentul ca daca ma indepartez de perchezitie, si perchezitia se va indeparta de mine. Capu-n nisip, la fuite en avant...Asa ca m-am dus...Pe drum, m-am intersectat cu Gabi, care se pregatea sa mearga la inmormantarea unui unchi, cred, iar privirea lui imi transmitea ca ne amagim, ca ceva rau sta sa se intample, ca si conferinta si inmormantarea sunt niste ancore cu lanturi rupte. Precum timpul fracturat in doua, intre inainte si dupa.Nu-mi mai amintesc cat de calm ori de agitat eram in drumul spre facultate. Cred ca am ajuns acolo cu putin inainte de ora fixata, inca stapan pe mine si pe tema de livrat. M-am instalat la pupitru si tin minte ca, marcat de tulburarile din prima parte a zilei, mi-am zis ca introducerea cea mai potrivita ar fi despre drept si definitia statului de (ne)drept. Din nefericire pentru mine, debutul discursului meu a coincis cu frenetica vibratie a telefonului din buzunarul sacoului. Silentios, dar obsedant si opresiv, telefonul care vibra incontinuu a fost acela care mi-a pus capat abordarii relativ curajoase din cursul diminetii. Treptat-treptat, mintea mea se deconecta de la firul logic al expunerii pe care n-o mai sustinea decat vocea. O voce care era a unui alter-ego, lector ce se incapatana sa traiasca in propria-i lume.Cat despre lumea mea, simteam cum se clatina incet-incet sub radiatiile acelei isterice vibratii. Continuitatea ei a avut pentru mine efectul loviturii in moalele capului si trezirii la realitate. Dar nu la realitatea traita in prima parte a zilei, aceea a sigurantei ca nu ti se poate intampla nimic ilegal ori ca abuzurile vor fi reparate (ca doar traiam intr-un stat de drept, nu-i asa?), ci la o realitate traductibila emotional prin nesiguranta, frica si panica. Odata cu trezirea asta am inceput sa transpir abundent, ca niciodata pana atunci in fata unei audiente. O vad si-acuma pe Daria venind inspre mine cu un pachet de servetele pe post de prosop izbavitor azvarlit in ring. Firesc ar fi fost sa-mi cer scuze si sa ma opresc, dar nu mai eram in stare de asemenea abordari rationale. Imi continuam prelegerea cu poticneli si incoerente si cu gandul la enervanta bazaiala a telefonului, prevestitoare de stiri care nu puteau fi decat urate. Mi-am scurtat expunerea, am acceptat doar doua intrebari din sala si am iesit. Pe ecranul telefonului erau afisate cele o suta de mii de apeluri pierdute ale Alexandrei. Mi-a raspuns cu vocea strangulata de emotie si plans, mi-a transmis tremurand ca domnul ofiter vrea sa vorbeasca cu mine si mi l-a dat la telefon. Don avocat, io v-am prevenit sa nu va jucati cu noi, veniti imediat la birou! M-am conformat cu convingerea ca ma asteapta cu catusele. in fapt, catusele erau pregatite doar pentru Robert; mie mi se dedicau doar amenintari.Pe care le-am primit sub forma aceleiasi invitatii insidioase de a nu ma juca chiar si atunci cand am deschis usa biroului. Moment in care mi-a disparut din porniri orice spirit ludico-juridic, iar primul gest pe care l-am facut a fost acela de a duce mana la buzunarul de la piept, de a scoate banii proprii si legal detinuti si de a-i pune pe masa. Fara comentarii despre frumusetea dreptului si sublimul statului de drept...Posesia de buna-credinta, ca injuratura la adresa inchizitorilorCand am revenit in propriul birou eram destul de confuz...Nici nu remarcasem ca el, biroul, fusese deja transformat in comandament de stat major al invaziei. Pe scaunul meu trona unul dintre of...

copyright © 2021 mesagerul.ro