Mesagerul.ro

SAPTE ANI DE COSMAR – Fosta membra CNA Narcisa Iorga ii acuza d

SAPTE ANI DE COSMAR – Fosta membra CNA Narcisa Iorga ii acuza d

SAPTE ANI DE COSMAR – Fosta membra CNA Narcisa Iorga ii acuza de abuzuri pe procurorul DNA Paul Dumitriu si pe judecatoarea Georgiana Iorguta in legatura cu dosarul Giga TV: „Procurorul mi-a propus acord de recunoastere. I-am cerut sa-mi explice ce fapta am comis. Ma intreba obsesiv daca ma risc s-ajung in fata instantei... Nu exista prejudiciu... Nici in rechizitoriu, nici in motivarea instantei de fond, ce copiaza rechizitoriul, nu se explica fapta... Totul se rezuma la repetarea unei fraze” SAPTE ANI DE COSMAR – Fosta membra CNA Narcisa Iorga ii acuza de abuzuri pe procurorul DNA Paul Dumitriu si pe judecatoarea Georgiana Iorguta in legatura cu dosarul Giga TV: „Procurorul mi-a propus acord de recunoastere. I-am cerut sa-mi explice ce fapta

Directia Nationala Anticoruptie forteaza condamnarea jurnalistei Narcisa Iorga (foto 1) – fosta membra in Consiliul National al Audiovizualului – fara niciun fel de probe sau de prejudiciu in dosarul Giga TV pentru o asa-zisa fapta de instigare la infractiunea de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de catre o persoana ce detine o functie de conducere intr-un partid.A spus-o Iorga insasi vineri, 11 iunie 2021, intr-un interviu acordat consultantului politic Cozmin Gusa la Gold FM.Dumitriu si metoda LucicaMai exact, Iorga l-a acuzat pe procurorul de caz, Paul Silviu Dumitriu (foto 2), ca a facut presiuni asupra ei, ca sa recunoasca o fapta pe care nu a comis-o. Mentionam ca rechizitoriul lui Dumitriu din dosarul nr. 475/P/2014 (devenit 25140/3/2015* in instanta) a fost confirmat de catre seful Sectiei a II-a de la acea vreme, procurorul Claudiu Dumitrescu (vezi facsimil). Astfel, potrivit Narcisei Iorga, Dumitriu ar fi intrebat-o „obsesiv” daca „se risca” sa ajunga in instanta si i-ar fi cerut sa-si recunoasca fapta. Totodata, fosta membra CNA a relatat ca anchetatorul i-a aratat 39 de bibliorafturi, incercand s-o impresioneze cu dimensiunea dosarului si astfel sa puna presiune asupra ei. Problema este ca acele bibliorafturi contineau doar maculatura – respectiv actele tuturor televiziunilor, de la infiintarea acestora, a punctat Iorga.Ne permitem sa adaugam ca daca se confirma cele spuse de Narcisa Iorga, atunci tactica procurorului Dumitriu este similara celei adoptate de fostul sef al DNA Ploiesti Lucian Onea in cauza ex-presedintei AEP Ana-Maria Patru, Lucica incluzand in dosar chiar si inregistrari ale unor convorbiri purtate de soferi de tir, care se potriveau fix ca nuca-n perete in speta respectiva (click aici pentru a citi).Iar abuzurile nu s-au oprit aici, s-a plans Narcisa Iorga, adaugand ca judecatoarea Georgiana Iorguta de la Tribunalul Bucuresti (cea care in prima instanta, la 24 decembrie 2019, a condamnat-o la 3 ani de inchisoare cu executare) si-a bazat sentinta pe un copy-paste masiv din rechizitoriul plasmuit de Paul Dumitriu. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, magistrata i-a respins fostei membre CNA o proba care i-ar fi dovedit fara tagada nevinovatia, a adaugat Narcisa Iorga.Inainte sa va prezentam cel mai important pasaj din interviu, mentionam ca momentan dosarul se afla la Curtea de Apel Bucuresti pe masa judecatoarelor Ruxandra Grecu si Claudia Jderu, acestea stabilind pronuntarea pentru ziua de 25 iunie 2021.Iata dezvaluirile Narcisei Iorga:„Cozmin Gusa: Sa va descriu pentru inceput farsa judiciara ce-a generat 7 ani de cosmar pentru Narcisa Iorga, ce se afla azi in fata deciziei finale dupa o condamnare de 3 ani in prima instanta: Giga TV nu insemna decat ambitia lui Pinalti, celebrul baron moldovean care avea si echipa de fotbal, avea de toate, ambitia de a juca national. A creat aceasta televiziune la Bucuresti, nu a facut mare lucru niciodata pentru ca nu a reusit sa atraga vedete, sa aiba un program consolidat. Pinalti ar fi dorit sa devina important in structura de partid care atunci era una de sorginte basista.A fost un vot pentru retragerea licentei, apoi s-a tot discutat, s-a reluat votul. Au fost o serie de convorbiri ale lui Pinalti cu Hrebenciuc, ale lui Hrebenciuc cu Laura Georgescu, sefa CNA de-atunci care avea o mare putere si, printre altele, s-a ajuns si la interceptari ale SRI in care Narcisa Iorga, alaturi de alti membri ai CNA, a discutat cu acest Pinalti, care i-a indicat, conform treburilor pe care le stiam cam cu totii, ca cel care face cartile in CNA si care are influenta reala este Viorel Hrebenciuc. Era, de fapt, secretul lui Polichinelle, pe care-l stiam iarasi cu totii, anume ca Hrebenciuc era cel care forta treburile.Ei bine, Narcisa Iorga a fost condamnata in prima instanta, la 3 ani, pe o cercetare a DNA despre care s-a spus in presa ca si un jurnalist debutant ar fi scris o investigatie mai buna. Mai mult, ea a descris un caz al procurorului care a instrumentat dosarul, care a amenintat-o inca din momentul in care a audiat-o ca martor, care ar fi dorit sa-i impuna recunoasterea unei fapte pe care ar fi comis-o, asigurand-o ca va primi cel mult 3 luni cu suspendare. Narcisa Iorga, refuzand sa recunoasca o fapta pe care n-a comis-o si spunandu-i procurorului in fata ca nu are de ce sa primeasca nici macar o zi de inchisoare, atunci, acest procuror, in prezenta avocatului Narcisei s-a ridicat in picioare si, pe un ton agresiv si amenintator, o intreba dur si obsesiv ”daca se risca” sa mearga in fata instantei. Avocatul Narcisei Iorga se chinuia sa-l calmeze pe procuror, va dati seama ce presiuni erau acolo, care nu s-a calmat si, cum zice si Narcisa Iorga, daca SIIJ ar fi interesata, aceste fapte ar putea sa fie probate, acest gen de presiuni, va dati seama, un procuror sa stea in fata ta, sa te oblige, aproape, sa recunosti o pedeapsa, sugerandu-ti ca daca vei merge in fata instantei, o s-o patesti si uite ca Narcisa Iorga a patit-o. Motivarea condamnarii sale din prima instanta contine 18 pagini, din care 17 pagini sunt copiate ad literam din rechizitoriul procurorului, inclusiv greselile de ortografie si punctuatie. Practic, acolo nu s-a judecat nimic.Probele au fost refuzate a fi administrate, probabil ca probele aduse de Narcisa Iorga erau in favoarea ei, si atunci a fost condamnata la 3 ani. Este un caz scoala, pe de-o parte, pentru ca raspunzand la telefon unui lider politic si vorbind despre un lucru cu notorietate, respectiv ca influenta cea mai mare la CNA o are liderul politic de atunci, Viorel Hrebenciuc, pentru ca el vorbea cu Laura Georgescu si cu alti membri CNA, iar tu ai spus un lucru de notorietate, care nici macar nu era un secret, il spuneam si eu la televizor. Deci, s-a ajuns in acest moment, in care tu te afli in fata verdictului final, dar ai mari indoieli in privinta corectitudinii, cel putin din doua motive: pe de o parte, procurorul care a instrumentat cazul te-a amenintat ca daca nu-ti recunosti vina, vei avea mari probleme in justitie, pe de alta parte, motivarea judecatorului care, 99%, adica 17 pagini din 18 sunt copy-paste dupa rechizitoriul procurorului care te amenintase inainte. De aceea spun ca acesta este un caz flagrant.Narcisa Iorga: Atunci cand mi-a propus acordul de recunoastere, i-am cerut procurorului sa-mi explice ce fapta am comis. Nici in rechizitoriu si nici in motivarea instantei de fond, care copiaza rechizitoriul, nu se explica fapta, ci totul se rezuma la repetarea unei fraze, in diverse formulari, anume ca ”la instigarea Narcisei Iorga, Gheorghe Stefan l-a sunat pe Viorel Hrebenciuc”. Ca si cand ei nu s-ar fi cunoscut inainte, ca si cand nu ar fi avut prietenii din fotbal, ca si cand eu as fi fost capul rautatilor. Or, acuzarea trebuie sa explice fapta. Ce inseamna instigare? Sa impui cuiva sa faca ceva impotriva vointei sale, de frica sau in speranta obtinerii unui folos. Or, eu nu am facut acest lucru. Eu am spus la telefon lucruri pe care le spuneam in mod public in fiecare sedinta CNA, in emisiunile de televiziune, in declaratiile publice, in scrisorile pe care le-am trimis la Parlamentul Romaniei si la Comisia Europeana, anume ca in CNA legea a devenit facultativa, ca se aplica in mod discretionar amenzi in functie de interese politice, ca o majoritate creata atunci din propunerile USL calcau in picioare televiziunile care erau critice cu USL. Si atunci, daca eu, timp de sase ani, am facut in mod public asemenea declaratii, fara sa ma ascund, cu asumare, de ce ar fi trebuit sa ma feresc sa le spun la telefon?! Nici macar o secunda eu nu am perceput ceea ce am spus la telefon ca fiind o instigare la comiterea unei fapte penale. Am fost intrebata: ”Cine decide la nivel politic in CNA?” si am raspuns ”Din cate stiu eu, la presedinte, Viorel Hrebenciuc”. Deci, aceasta este ”instigarea” de care sunt acuzata.Mai e ceva interesant – si anume: faptul ca Viorel Hrebenciuc insusi a declarat in fata instantei ca vorbea des cu Laura Georgescu, ca stia ca are conflicte in interiorul CNA, atat cu membrii propusi de PSD, cat si cu ceilalti membri, iar el fiind vicepresedinte al Camerei Deputatilor, avea in subordine Comisia de cultura, care controla activitatea CNA si ca trebuia sa o apere pe Laura Georgescu, sa o sprijine, ca lider al partidului care a propus-o in functie. In aceste conditii, pentru faptul ca eu am spus lui Gheorghe Stefan la telefon exact acelasi lucru, trebuie sa fiu condamnata la 3 ani de inchisoare cu executare.Cozmin Gusa: Cand ai fost chemata prima oara ca martor la DNA, te gandeai ca se va ajunge intr-un asemenea punct sau ai privit-o ca pe o rutina?Narcisa Iorga: M-am dus la DNA ca o floare, ca tot ma cheama Narcisa. M-am dus cu toata increderea, caci eu, pe vremea aceea, aveam incredere in lege, in justitie, in DNA, spuneam ca nu e posibil sa fii acuzat pe nedrept, ca in momentul in care cineva e pus sub urmarire penala, acuzarea trebuie sa fie sustinuta de dovezi, nu poate fi o joaca de copii. Asadar, m-am dus singura la DNA, fara avocat, am considerat ca nu am nicio problema, ca stiu foarte bine lucrurile si am fost uimita, socata, de acest domn procuror, care m-a tratat ca pe cel mai mare hot al Romaniei, in timp ce eu incercam sa ii explic cat puteam de clar ce s-a intamplat cu Giga TV, ca legea prevede doar 5 situatii in care poate fi retrasa o licenta audiovizuala, iar Giga TV nu s-a gasit in niciuna dintre aceste situatii. E ca si cand unui magazin i s-ar retrage autorizatia de functionare pentru ca pe terasa s-a gasit o masa murdara, dar magazinul nu are terasa, ca sa descriu plastic situatia. Postului Giga TV i s-a retras licenta motivand ca nu mai are emisie, dar Giga TV avea emisiuni pe post. Cand un post nu mai emite inseamna ca nu se mai vede nimic pe ecran in afara de asa-numitii purici. Or, Giga TV avea emisiuni pe post, cum sa-i retragi licenta?! Doar printr-o interpretare abuziva, eronata, absurda a CNA. Atunci i-am spus lui Gheorghe Stefan ca trebuie sa conteste decizia la CNA si in instanta.Eu nu i-am raspuns la telefon doar lui Gheorghe Stefan, pentru ca era de la PDL, iar pe mine ma propusese Traian Basescu in CNA. Raspundeam oricui ma suna, de la orice partid, si de la PSD, si de la UDMR, de la orice organizatie sau institutie, inclusiv de la CSM. Atat in legea audiovizualului, cat si in Regulamentul de Organizare si Functionare al CNA exista prevazuta obligatia membrilor CNA sa faca tot posibilul sa serveasca interesul public, iar din punctul meu de vedere, inchiderea unui post de televiziune intr-un mod abuziv lezeaza grav interesul public. Apropo de discutiile pe care le are un membru CNA, care nu are statutul unui judecator, deci nu are interdictii, ci dimpotriva, obligatia de a discuta cu oricine este interesat de legislatia audiovizualului, atunci cand raspundeam procurorilor si judecatorilor din CSM, care erau linsati mediatic de televiziuni era in regula? Sau cand ma intalneam cu ei prin sediul CNA? Deci cum e? Daca vorbesti cu un om politic trebuie sa fii condamnat la inchisoare, iar daca vorbesti aceleasi lucruri cu un judecator sau un procuror, membri ai CSM, e totul in regula, e legal, e corect?Cozmin Gusa: Daca cineva imi spu...

copyright © 2021 mesagerul.ro