Înainte de a afla configurația noului Parlament European, care va fi desemnat pe 9 iunie, este relevant să examinăm profilul politic al Consiliului European, care reunește cei douăzeci și șapte de șefi de stat și de guvern ai Uniunii Europene. Spre deosebire de Parlament, care este reînnoit complet la fiecare cinci ani, componența Consiliului se schimbă constant, în funcție de rezultatele alegerilor naționale.

Trei sferturi dintre actualii membri ai Consiliului European nu erau în funcție acum cinci ani, în iunie 2019. Aceasta face ca Emmanuel Macron (liberal din Franța), Pedro Sanchez (socialist din Spania), Viktor Orban (național-conservator din Ungaria), Mette Frederiksen (social-democrat din Danemarca), Andrej Plenkovic (conservator din Croația) și Klaus Iohannis (centru-dreapta din România, susținut de un guvern social-democrat) să fie veteranii acestui grup care are un rol crucial în luarea deciziilor comunitare și în orientarea politicilor UE.

În timp ce votul european ar putea reflecta ascensiunea extremei drepte pe continent, imaginea celor douăzeci și șapte de lideri arată un Consiliu dominat de conservatori (există doar patru lideri social-democrați și trei liberali, excluzându-l pe olandezul demisionar Mark Rutte), cu mulți lideri care, dacă nu sunt slăbiți, sunt cel puțin împovărați de complicațiile politice naționale.

Doar două țări sunt guvernate de un singur partid cu majoritate absolută în parlamentul național: Grecia, unde conservatorul Kyriakos Mitsotakis este la putere din iunie 2023, și Malta, unde laburistul Robert Abela guvernează fără aliați. Toate celelalte guverne majoritare sunt rezultatul unor coaliții. În Spania, Pedro Sanchez, în ciuda unui acord cu stânga radicală, deține doar o majoritate relativă, ceea ce l-a împiedicat să-și aprobe bugetul și l-a forțat să negocieze politic cu separatiștii catalani.

Coaliția nu înseamnă neapărat un guvern slab sau fragil. Angela Merkel a demonstrat că este posibilă o conducere solidă în Germania timp de șaisprezece ani, chiar și în coaliție cu social-democrații sau liberalii. Situația actuală a guvernului german condus de Olaf Scholz este însă diferită. Pe multe probleme importante, Germania a fost nevoită să se abțină în Consiliul UE din cauza lipsei de acord între social-democrați, verzi și liberali, care formează actuala coaliție de la Berlin. Fiind principala putere economică a Uniunii, această situație afectează inevitabil procesul decizional comunitar.

În același timp, executivul francez este slăbit din motive interne. După alegerile prezidențiale și legislative din 2022, Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în Parlament. Deși nu a fost nevoit să formeze o coaliție strictă, datorită structurii alegerilor prezidențiale, el trebuie să colaboreze cu deputați din afara majorității sale.

Șefii de guvern bine înrădăcinați, cu majorități solide, sunt Viktor Orban în Ungaria și Giorgia Meloni în Italia.

În ultimii cinci ani, prezența partidelor de extremă dreaptă în coalițiile guvernamentale a devenit un fenomen obișnuit. Extrema dreaptă face parte din guvern în Finlanda, Slovacia și Croația. La Stockholm, extrema dreaptă nu are miniștri, dar influențează ministerele și impune ritmul guvernului. În Țările de Jos, Partidul pentru Libertate al lui Geert Wilders se află într-o poziție favorabilă pentru a negocia formarea unui nou guvern, după demisia veteranului Mark Rutte (liberal).