Mesagerul.ro

Educația egalitaristă. Vizionarismul lui C.S.Lewis

Educația egalitaristă. Vizionarismul lui C.S.Lewis

Clive Staples Lewis (prescurtat C. S. Lewis; n. 29 noiembrie1898 - d. 22 noiembrie1963) a fost un scriitor și cadru universitar de britanic, cunoscut pentru scrierile sale despre literatura medievală, apologiile creștine, lucrările de critică și romanele de ficțiune, în special ciclul narativ pentru copii Cronicile din Narnia. Lewis a fost bun prieten cu John Ronald Reuel Tolkien, autorul celebrului roman Stăpânul inelelor. Amândoi au fost profesori de literatură la Universitatea din Oxford și sufletul grupului literar the Inklings.

„În această ţară cu mare potenţial, spiritul lozincii „Sunt la fel de bun ca tine” a trecut de stadiul unei simple influenţe sociale generale. Începe deja să-şi facă simţită prezenţa în sistemul de învăţământ. Nu-mi propun să estimez cu precizie măsura în care s-a întins acţiunea sale în acest domeniu. Nici nu contează. Odată sesizată tendinţa, se pot uşor prevedea dezvoltările ulterioare; mai ales că aici vom avea şi noi un cuvânt de spus.

Principiul de bază al noului sistem are să fie că proştii şi leneşii nu trebuie făcuţi să se simtă inferiori elevilor inteligenţi şi silitori. Aşa ceva ar fi „nedemocratic”. Diferenţele între elevi – căci există, indubitabil, diferenţe individuale – trebuie muşamalizate. Lucrul se poate înfăptui pe mai multe niveluri.

În universităţi, examenele trebuie astfel gândite încât aproape toţi studenţii să obţină note mari. Examenele de admitere trebuie astfel concepute încât toţi, sau aproape toţi cetăţenii să poată intra la universitate, indiferent dacă au sau nu capacitatea (sau dorinţa) de a se alege cu ceva de pe urma învăţământului superior. În şcoli, copiii care sunt prea slab dotaţi sau prea leneşi să înveţe limbi străine, matematică sau noţiuni ştiinţifice de bază vor fi încurajaţi să facă ce făceau cândva copiii în timpul lor liber. Pot, de exemplu, să facă turtiţe de nămol şi asta să se cheme „curs de modelaj”. Dar în nici un caz nu trebuie să li se dea de înţeles că sunt inferiori copiilor care studiază. Oricât de stupide le-ar fi preocupările, ele trebuie să primească – englezii deja folosesc expresia, mi se pare – „părticica lor de respect”. Ba se poate opera încă şi mai drastic. Copiii care se dovedesc apţi de un nivel superior pot fi ţinuţi în loc în mod artificial, doar pentru că ceilalţi copii s-ar alege cu o „traumă” – Belzebut, ce cuvânt bun! – dacă s-ar vedea lăsaţi în urmă. Copilul eminent va rămâne astfel în mod democratic ţintuit locului în grupa lui de vârstă pe tot parcursul şcolii, iar un elev care ar fi în stare să-i priceapă pe Eschil sau Dante va trebui să stea cuminte şi să-l asculte pe colegul lui care încă silabiseşte „Ana are mere”.

Într-un cuvânt, avem motive întemeiate să sperăm într-o viitoare abolire a învăţământului, atunci când va ajunge să domnească triumfător principiul lui „Sunt la fel de bun ca tine” .Orice recompensă pentru rezultatele bune şi orice pedeapsă pentru rezultatele proaste vor dispărea. Cei câţiva care ar vrea să înveţe vor fi împiedicaţi să o facă; cine se cred ei să-şi depăşească colegii? Şi oricum profesorii – sau poate ar trebui să-i numesc „bone”? – vor fi mult prea ocupaţi să-i cocoloşească pe nerozi ca să mai piardă vremea cu predatul profesionist. Iar noi nu vom mai fi nevoiţi să ne cheltuim inteligenţa şi energia pe răspândirea imperturbabilului amor-propriu şi a ignoranţei incurabile printre oameni. Nevolnicele târâtoare au s-o facă singure pentru noi. Bineînţeles, asta se poate întâmpla doar dacă tot învăţământul devine învăţământ de stat. Va deveni. E parte a aceleiaşi mişcări.

Taxele punitive, concepute în acest scop, încep să lichideze clasa de mijloc, adică acea clasă socială care era gata să strângă şi să cheltuiască bani şi să facă tot felul de sacrificii pentru a-şi trimite copiii la colegii particulare. Desfiinţarea acestei clase, care merge mână în mână cu abolirea învăţământului, este, din fericire, un efect inevitabil al spiritului care spune „Sunt la fel de bun ca tine”. Acesta este, în definitiv, grupul social care a dat umanităţii covârşitoarea majoritate a oamenilor de ştiinţă, a medicilor, filozofilor, teologilor, poeţilor, artiştilor, compozitorilor, arhitecţilor, juriştilor şi economiştilor pe care i-a avut vreodată. Dacă era vreun lot de ştiuleţi înalţi care să trebuiască forfecaţi pentru a-i aduce în rând cu restul, cu siguranţă ei erau. Aşa cum remarca nu demult un politician englez, ,,O democraţie nu se împiedică de oameni importanţi”.

Ar fi de prisos să întrebi o astfel de creatură dacă prin „nu se împiedică” nu înţelege cumva că „nu-i fac trebuinţă”.

Fragment din “Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” de C.S. Lewis

copyright © 2024 mesagerul.ro