BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Mişcarea ecologistă "Ultima Generaţie", în vizorul poliției

Mişcarea ecologistă Ultima Generaţie, în vizorul poliției

Mişcarea ecologistă "Ultima Generaţie" este responsabilă de blocajele de circulaţie şi de distrugerea unor opere de artă denunțând măsurile adoptate de guvern.

Parchetul de la Munchen a anunțat că au fost percheziționate "15 locuri pe întreg teritoriul" Germaniei, din cauza unor "suspiciuni de infracţiuni comise de membri ai Ultimii Generaţii", în cadrul unei anchete asupra "formării sau susţinerii unei organizaţii criminale".

Şapte membri ai acestui colectiv, cu vârste între 22 şi 38 de ani, sunt vizaţi de această procedură, a adăugat Parchetul.

Membri ai săi şi-au lipit de mai multe ori palmele de asfalt pe mari axe rutiere pentru a întrerupe circulaţia sau au aruncat diferite substanţe pe tablouri în muzee.

Percheziţiile au avut loc în "şapte landuri germane", în special la Berlin, în Bavaria şi în Hessa (centru), potrivit Parchetului.

În luna noiembrie 2022, militanţi ai mişcării ecologiste radicale ''Ultima Generaţie'' au pătruns pe platforma aeroportului Berlin Brandenburg, ceea ce a obligat autorităţile să suspende traficul aerian.

copyright © 2025 mesagerul.ro