BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

O întâmplare nefericită legată de moaștele Sf. Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor.

O întâmplare nefericită legată de moaștele Sf. Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor.

Se împlinesc anul acesta, 250 de ani de când racla cu Sfintele moaște ale Sf. Dimitrie cel Nou se află la Catedrala Patriarhala (fostă mitropolitană) din București. Amintesc faptul că moaștele Cuviosului Dimitrie au ajuns la București în vara anului 1774, racla fiind adusă de către generalul rus Petru Salticov, în urma războiului ruso-turc din Balcani, pentru a nu fi profanate de turci, care ocupaseră teritoriul bulgar.

O întâmplare nefericită legată de moaștele acestui sfânt a avut loc în perioada Primului Război Mondial, pe când capitala țării se afla sub ocupație germană.

Iată despre ce este vorba. Într-o noapte de iarnă, pe 17 februarie 1918, un grup format din 20 de soldați bulgari înarmați, a pătruns în Catedrala Mitropoliei din București și au furat racla cu Sf. Moaște ale Sfântului Dimitrie Basarabov, pentru a o duce în patria acestuia, Bugaria. Ținând seama că bulgarii, în acea vreme, erau aliați ai nemților, exista suspiciunea ca jefuitorii acționaseră cu aprobarea unui general neamț. Plecând de la faptul că Sfantul Dimitrie Basarabov s-a născut în Bulgaria (în satul Basarabi), bulgarii pretindeau că au drepturi legitime asupra moaștelor. Mitropolitul primat Conon Arămescu Donici( care își avea obârșia în zona Romanului, fiind născut în com. Bahna), a solicitat urgent ajutorul și intervenția nemților, pentru a fi prinși răufăcătorii și pentru a fi recuperată racla și odoarele furate din catedrală. La două zile după furtul sfintelor moaște, generalul Zach, comandant al judetului Vlașca XI, îl informa pe prefectul acestui judet că:

„Moaștele Sfântului Dumitru într-un sicriu măreț de argint au fost furate de bulgari, dintr-o biserică din București, pentru a fi transportate cu un automobil în Bulgaria. Ajungând la Călugăreni, au schimbat aici automobilul cu o mică căruță cu cal, pentru a șterge urmele lor. Este meritul aghiotantului meu, d. Rhefeld, că a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis într-un automobil cu soldați armați pe calea Bucureștiului, spre a opri hoții. În dreptul satului Daia, el a găsit căruța căutată, însoțită de soldați bulgari foarte armați. Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofițeri bulgari, arătându-le revolverul. Bulgarii s-au supus situațiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu și l-a depus la cartierul generalului Zach, unde a fost păzit de un ofițer și soldați armați până la 19 februarie, în care zi sicriul a fost dus cu automobilul, însoțit de o puternică gardă de soldați germane înarmați, la Bucuresti. După părerea mea, evenimentul merită să fie însemnat mai târziu în istoria religioasă a Romaniei (…)”.

Vestea că Sfintele Moaște vor reveni în Catedrală, în dupa-amiaza zilei de marți, 19 februarie 1918, când Divizia Administrativă a Capitalei l-a inștiințat pe Mitropolitul Conon că: „Sicriul cu Moaștele Sfântului Dimitrie, întors din drumul spre Giurgiu, sosește astăzi la orele 6 p.m.; anume sub gardă militară, și va fi predat în aceeași zi autorităților bisericești și civile românești din Capitală”.

Sfinte Cuvioase Părinte Dimitrie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Autor: Pr. Florin Tuscanu

Sursa Facebook

copyright © 2024 mesagerul.ro