Mesagerul.ro

O parohie a donat aparatură pentru copiii bolnavi de cancer care se tratează la Craiova.

O parohie a donat aparatură pentru copiii bolnavi de cancer care se tratează la Craiova.

Parohia Brândușa din Craiova a donat joi aparatură medicală în valoare de 14.000 lei pentru Departamentul de Oncopediatrie al Spitalului de Urgență din oraș.

Parohul Gabriel Sorescu, la propunerea doamnei Daniela Dănăcel, medic specialist în cadrul instituției medicale, a achiziționat o stație mobilă cu infuzomat și altă aparatură medicală.

Aparatura a fost dusă la Departamentul de Oncopediatrie de la Secția Pediatrie II a spitalului de Parohul Gabriel Sorescu și de doamnele care fac parte din Serviciul Social al Parohiei Brândușa – Mihaela Calotescu, prof. Daniela Ionescu și Claudia Ignat.

Ei i-au vizitat pe copii și le-au oferit daruri: jucării, jocuri, cărți de rugăciuni, iconițe și cruciulițe de pus la gât.

Părintele a oficiat și o scurtă rugăciune de binecuvântare a aparaturii, pentru sănătatea celor în suferință și pentru ajutorul medicilor și asistenților Spitalului de Urgență din Craiova.

Fondurile pentru acțiune au provenit din organizarea Târgului Jucăriilor de către parohie, eveniment care și-a propus să strângă fonduri pentru a le oferi micilor pacienți un pelerinaj la o mânăstire. Deoarece colecta a depășit cu mult așteptările, au rămas bani și pentru aparatură.

Excursia la mănăstire pentru pacienții secției locale de Oncopediatrie este o acțiune caritabilă tradițională deja în Parohia Brândușa. Anul acesta, Târgul de Jucării prin care se strâng fonduri pentru excursie a ajuns la a XIV-a ediție.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Sursa: Basilica.ro

copyright © 2024 mesagerul.ro