"Mi-amintesc că am făcut, într-a șaptea și a opta, ceva meditații la limba română și matematică, apoi, în liceu, la engleză. În mare, meditațiile nu prea mi-au folosit. Ceea ce îmi lipsea mie nu erau cunoștințele, pe care le puteam dobândi și singur (în liceu puteam să învăț un manual în câteva zile) ci anumite abilități, cum ar fi să știu să învăț sau să prezint ceea ce știu, să știu ce să vorbesc într-o anumită situație, să fiu oportun etc. Genul acesta de abilități nu se învață la școli bune (iar eu am făcut școli bune), ci e ceva care vine de la părinți și din mediul social pe care îl frecventezi. Văd și astăzi adolescenți inteligenți, care copiază felul de-a fi al golanilor în mediul cărora trăiesc, crezând că aceasta e varianta cea mai "adaptativă". Dacă ar ști ei că e, de fapt, varianta cea mai proastă! Însă ei nu au de unde să știe asta pentru că părinții nu le-au spus-o. Îți trebuie multă inteligență pentru a evita căile bătătorite ale ratării golănești. După părerea mea, nu meditațiile și nu școala (cea mai bună) sunt esențiale pentru succesul școlar și pentru succesul în viață, ci habitusul pe care îl dobândești de la părinți și de la cei importanți din viața ta. Văd cu tristețe mulți copii care nu dobândesc de la părinții lor decât un mod vulgar și tupeist de a gândi și acționa, văd televiziunile la care se uită părinții lor, muzica pe care o ascultă pe Youtube, aspirațiile lor materialiste, văd grătarele și pasiunea pentru mall-uri și Dacathlon. Aceiași părinți care îi disprețuiesc pe profesori din cauză că se disprețuiesc pe ei înșiși și nu au nicidecum viziunea unei vieți mai elevate. Părinți-golani, care cresc copii-golani, crezând că a fi golan te ajută să te descurci în viață. Câtă naivitate! Câtă prostie!"