BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Părinții să iasă în stradă!

Părinții să iasă în stradă!

„Soluția, azi, este ca de mâine părinții să iasă masiv în stradă, cel puțin în București, Timișoara, Cluj, Iași, Craiova, Brașov. Masiv, adică cel puțin 20-30.000, până la satisfacerea a două revendicări”, a scris pe pagina de socializare Daniel Funeriu, fost ministru al Educației. Marți, 6 iunie, este o nouă zi de grevă generală în școli și grădinițe. Federațiile sindicale au anunțat, într-un comunicat de presă, duminică, 4 iunie, că va continua greva generală din Educație.

„Să fie clar pentru toți: elevii suferă nu din cauza profesorilor, ci din cauza lui Iohannis și a guvernelor sale, începând cu guvernul Ponta și terminând cu guvernul Ciucă. Ieșirea în stradă a părinților ar demonstra că oamenii nu sunt proști și că înțeleg că responsabilitatea nu e în cancelarii, ci la Palatul Cotroceni și la complicele său, aflat la Palatul Victoria.

Să vă mai fie clar un lucru: atât timp cât părinții nu ies masiv și îndelung în stradă, pentru a arăta că oamenilor le pasă de educație, o să vă luptați cu morile de vânt pe facebook”, potrivit lui Funeriu.

Redăm mesajul lui Daniel Funeriu:

Am tot așteptat ca un om deștept să vină cu o soluție la situația produsă de greva profesorilor. Pentru că nimeni nu e capabil să o ofere, o fac eu:

soluția, azi, este ca de mâine părinții să iasă masiv în stradă, cel puțin în București, Timișoara, Cluj, Iași, Craiova, Brașov. Masiv, adică cel puțin 20-30.000, până la satisfacerea a două revendicări:

a) creșteri salariale majore pentru profesori: ar asigura profesori mai buni pe termen lung și ar reda demnitate profesorilor, dovedind că nu sunt singuri și, mai ales, că oamenii sunt de acord ca guvernul să aloce (guvernul alocă, nu dă!) banii lor preponderent către educație;

b) toate materiile predate în gimnaziu să fie evaluate pentru intrarea la liceu: astfel s-ar asigura că copiii lor învață mai bine și mai mult pentru că, altminteri, știm bine că o materie neevaluată e o materie neînvățată;

Iată motivele pentru care spun că asta e soluția:

1) ar permite profesorilor să intre la clasă, pentru că ar preda ștafeta protestelor părinților. Asta ar rezolva problema pierderii salariale pe perioada grevei: profesorii greviști au pierdut deja între 1000 și 2000 de lei și continuă să piardă pe perioada de grevă. Pur și simplu financiar nu le convine să facă grevă. Paradoxal, guvernul câștigă financiar cu atât mai mult cu cât greva se lungește.

2) Intrarea profesorilor la clasă, odată ce locul lor în stradă e luat de părinți, ar rezolva problemele legate de încheierea mediilor, examene etc.

3) Părinții ar reda demnitate profesorilor și ar pune o presiune mult mai mare pe politic decât o fac sindicatele. Vă garantez că după 3 zile de proteste cu 20.000 de oameni în stradă (oricum e vreme faină) guvernul s-ar preda instantaneu.

Politicul ticălos, începând cu Iohannis și terminând cu ultimul militant PNL sau PSD, profită de lipsa de logică a maselor și, cu ajutorul oficinelor de presă plătite gras cu bani de la buget, induc în societate ideea că profesorii sunt împotriva elevilor și că din cauza profesorilor elevii suferă.

Să fie clar pentru toți: elevii suferă nu din cauza profesorilor, ci din cauza lui Iohannis și a guvernelor sale, începând cu guvernul Ponta și terminând cu guvernul Ciucă. Ieșirea în stradă a părinților ar demonstra că oamenii nu sunt proști și că înțeleg că responsabilitatea nu e în cancelarii, ci la Palatul Cotroceni și la complicele său, aflat la Palatul Victoria.

Să vă mai fie clar un lucru: atât timp cât părinții nu ies masiv și îndelung în stradă, pentru a arăta că oamenilor le pasă de educație, o să vă luptați cu morile de vânt pe facebook. De 10 ani tot spun asta… Poate, poate, acum se și întâmplă…

PS: nu pot să nu remarc că USR, ca partid care se vrea principal partid de opoziție, nu se vede în această chestiune arzătoare. E destul de simplu de găsit o linie politică inteligentă, nici populistă și nici conțopistă.”

Sursa: edupedu.ro

copyright © 2024 mesagerul.ro