BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Pericolele mesianismului politic

Pericolele mesianismului politic

Pericolele mesianismului politic

Mă uit cu uimire cum unii dintre votanții așa-zișilor politicieni „progresiști” susțin greșelile acestora până în pânzele albe, indiferent cât de flagrante sau vizibile cu ochiul liber ar fi. Rămâne celebră, în acest sens, zicerea unui influencer că „merită să înghițim puțin gunoi pentru o cauză nobilă”; deși nu este deloc clar care ar putea fi acea cauză nobilă. Și asta vedem nu doar în București; sunt susținători ai actualei administrații americane care nu pot recunoaște că aceasta a făcut niște greșeli monumentale în ultimele luni, oricât de evidente ar fi semnele crizei, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Și aici nu este vorba despre a te întoarce împotriva celor pe care îi susții și a trece în tabăra cealaltă. Ci despre a recunoaște că aceia pe care îi susții au greșit; despre a admite că a existat chiar și cea mai mică greșeală.

Primele cuvinte care vin în minte sunt „fanatism”, „bigotism” sau „orbire”. Însă cred că aceste cuvinte se opresc doar la un nivel de suprafață. Mai profund, fenomenul cu care ne confruntăm este acela de mesianism politic. Mesianismul, așteptarea unui salvator (călare pe un cal alb) este adânc inculcat în spiritul omenesc. Acest salvator este așteptat să vină și să refacă lucrurile – sau măcar să elibereze lumea de cele mai ardente probleme de pe agenda publică.

Corupția, încălzirea globală și extremismul „de dreapta” sunt principalele obsesii de pe agenda liberalilor „progresiști”; mai este nevoie doar de un rând de alegeri, doar de o campanie politică și ele vor fi în sfârșit învinse. A se observa că aceste probleme sunt mai degrabă impuse sau deformate de mass-media și nu reflectă, neapărat, principalele probleme ale lumii.

De exemplu, corupția este doar un epifenomen pentru lăcomia umană, sau pentru viciile umane – lăcomia, avariția, mânia, desfrâul, mândria, și așa mai departe. Încălzirea globală este doar un epifenomen pentru felul în care omul își abuzează rolul de administrator al naturii și pentru felul cum dezordinea morală a lumii se reflectă asupra naturii; orice dezastru și catastrofă are o semnificație duhovnicească pentru creștini. Iar discuția despre extremismul „de dreapa” (care poate fi real) este lipsită de relevanță și onestitate dacă nu e echilibrată despre discuția despre extremismul „de stânga”, din păcate quasi-generalizat în rândul elitelor, într-o societate al cărei centru a alunecat tot mai mult spre stânga, în ultimii ani; și despre discuția de fond despre ce înseamnă, de fapt, extremismul (imposibilă fără parcurgerea unor maeștri precum Dostoievski sau Soljenițîn).

Așadar, chiar dacă prin absurd următorul rând de alegeri sau următoarea campanie politică sau mediatică ar rezolva aceste probleme, viciile și problemele de fond ale omenirii nu ar fi adresate, și lumea nu ar fi salvată. În lipsa unui orizont trasncendet, mesianismul politic își pune toate speranțele întru aici și acum, și de aceea investește liderii politici ai momentului cu statutul unor semi-zei, sau al unor eroi mesianici. Fiind niște semi-zei și eroi mesianici, având așadar dimensiuni supranaturale (deși dogma materialistă neagă, în mod paradoxal, orice fel de supranaturalism), ei nu pot greși. Mai mult, pe umerii lor sunt puse sarcini pe care ei nu ar putea niciodată să le rezolve, așa cum arătam mai sus. Și, cu toate acestea, susținătorii lor cred orbește că ei le vor rezolva, dacă li se va mai da încă o șansă sau încă un mandat; și neagă sau ignoră orice dovezi în sens contrar. De aceea ei neagă orice gafă a liderilor în care cred cu fervoare religioasă și ignoră cu obstinație orice fisură sau incongruență în sistemul lor de credințe și valori; și sunt în stare să închidă ochii chiar și în fața celor mai mari dezastre, așa cum vedem în aceste zile.

În fapt, ceea ce neagă ei este vechea înțelepciune a Evangheliei și Psalmilor că este nebunie să îți pui nădejdea în om și să aștepți salvarea de la om. Și ajung, adesea, să accepte tirania cea mai brutală, abuzurile cele mai flagrante, confundându-le cu libertatea și salvarea, așa cum am văzut în multe cazuri în istoria totalitarismelor secolului XX. Mai trebuie spus că nu doar „progesiștii” pot cădea într-o astfel de capcană; cei mai mulți dintre noi, chiar și cei care au o perspectivă supranaturală (în sens creștin), suferă de acest mesianism. Dacă nu suntem atenți, putem să îi investim cu puteri mesianice chiar pe unii lideri sau mecenna ai lumii acesteia în care cred și cei care cu obstinație refuză orice orizont supranatural.

Așadar, e nevoie să fim foarte precauți în fața oricăror așteptări exagerate (sau chiar a oricăror așteptări din partea politicului, a mecena și a „elitelor” actuale, în astfel de vremuri), și să ne scrutăm cu foarte mare atenție pentru a ne „devirusa” de acest mesianism politic.

Autor, Cătălin Sturza

copyright © 2021 mesagerul.ro