Mesagerul.ro

PREA TÂRZIU!, de Alex Costache

PREA TÂRZIU!, de Alex Costache

Vă sugerez să urmăriți măcar primele 10 minute din acest documentar. Cu totul, e povestea pe care o știți. Evreii au fost duși în lagăre, exterminați. Unii, cu greu, cu coșmaruri neșterse, au supraviețuit pentru a mărturisi. Și pentru a împiedica, prin prezență și povestire, ca așa ceva să se mai întâmple vreodată. Cel puțin, așa ar trebui să fie. Realitatea e însă alta.

Ororile nu se întâmplă niciodată la fel, elementele premergătoare dezastrelor nu sunt niciodată aceleași. Altfel, ororile nu ar mai fi posibile. Și iată-le revenind periodic în lungul drum al omului de la brută la ființă superioară. Povestea evreilor în cel de-al II-lea Război Mondial e povestită întotdeauna la fel. Unii răi îi omoară pe alții buni. Dacă știi însă să citești istorie, înveți să fii atent la nuanțe, la detalii. Cine i-a omorât pe evrei? Mâna aia de nemți, unguri și austrieci criminali judecați la Nüremberg? Dar ceilalți nemți, unguri și austrieci unde erau? Dar ceilalți evrei, francezi, britanici sau americani? Visau frumos că lumea-i alta decât ceea ce vedeau? Cum s-a putut ajunge acolo? Lagărele alea, crematoriile, gazul ucigător, trenurile morții, toate astea au apărut brusc din pământ? Evreii au fost deodată luați din viața lor, de acasă, de pe băncile școlii, din universități, din spitale, din magazinele lor, au fost deodată ridicați și transportați prin aer, fără știința nimănui, direct pe coșuri și transformați în fum?

Pentru a înțelege măcar o fărâmă din ce s-a întâmplat, deși cred că cine înțelege a înțeles deja, fiți atenți la detaliile din primele 10 minute ale acestui documentar. Desigur, puteți privi multe altele, citi pagini de istorie sau literatură, ciuli urechile la istoriile personale ale bătrânilor. Amănuntele vă vor spune și ce nu e spus în poveste, și doar asta vă va ajuta să înțelegeți prezentul. Prin avertismentele trecutului. Așadar...primele 10 minute. Ladislau Roth, evreu din Satu Mare, mutat la Timișoara, revenit la Satu Mare, cu părinții mutați la Oradea. Evrei destul de înstăriți (nu știți multe sau nu vreți să știți despre cum trăiau majoritatea românilor în anii '40, nu-i așa?), educați, își permit să își mute afacerea dintr-un oraș în altul, să își țină băiatul la studii, să meargă la teatru. Educația lor? O spune chiar Ladislau, germană, prima limbă învățată acasă. Dorința tânărului? Să plece la Budapesta să studieze muzică. Dar Ardealul nu aparținea României? Acești Roth nu erau români? Presupunem că da...

Și-atunci de ce nu ne spune Ladislau nimic despre România? De ce ne vorbește despre educația germană, despre perfecta înțelege și asimilare a populației evreiești de către maghiarime? De ce ne spune mai ales că în urma Dictatului de la Viena, el aflându-se la Satu Mare în vacanță, devine automat cetățean maghiar și decizia lui este să profite și să plece la studii în Ungaria? De ce nu spune nimic despre vreo durere în urma ruperii țării a cărui cetățean era? De ce nu luptă pentru țara lui? De ce se grăbește să profite? De ce? Adevărul e în fața ochilor voștri. Pentru că atâția și atâția cetățeni ai României, mai tineri sau mai bătrâni, nu au simțit niciodată românește, nici nu și-au identificat vreodată interesele personale cu cele ale țării în care au crescut.

Comunități întregi, închegate pe criterii etnice, profesionale, financiare, în momente diferite ale istoriei, au întors spatele interesului țării, binelui poporului, ca întreg, cu proști, cu deștepți, cu harnici și leneși, cu tătari dobrogeni și țărani munteni, cu școliți sau muncitori cu ziua. Le-au întors spatele celorlalți, mai apropiați sau mai îndepărtați... Și-au apărat doar propriile interese...de castă, de familie, de breaslă. În 1940 Ladislau Roth a ales să se încreadă în cuvântul unui german, în educația teutonică, a ales să asume avantajele date de cetățenia maghiară, a ales să fie maghiar, germanofon, și să nu aibă niciun fel de loialitate față de România. Pentru ce? Pentru a studia muzică la Budapesta, mai aproape de capitala Imperiului educat, civilizat. Urmarea? Ladislau Roth a ajuns în lagărul pregătit de națiile superioare pe care le admira și urma. Ladislau nu a înțeles când a fost forțat să-și coasă steaua galbenă pe piept. Ladislau nu a înțeles când tatălui său, care muncise o viață, i s-a confiscat afacerea și a ajuns angajat în propria firmă. Ladislau nu a înțeles când peste noapte li s-a spus să pregătească bagajul pentru a merge în ghetou. Ladislau nu a înțeles nici când au fost aruncați din ghetou în trenurile pentru vite, la grămadă. Ladislau a avut încredere în superioritatea civilizației germane și maghiare. Ladislau nu avea nicio fărâmă de respect pentru Statul Român căruia i se răpiseră teritorii. El era un tânăr educat care voia doar să studieze muzică la cel mai înalt nivel.

Ce e rău în asta?Trist? Foarte trist. Ladislau Roth s-a uitat și a aprobat cum niște demenți îi săpau groapa. El a crezut că doar alții vor cădea în groapa aia, mai puțin norocoși, mai puțin educați, mai puțin bogați. Ladislau Roth a supraviețuit, slavă Domnului, n-am să spun altfel, că nu semăn cu ăia de l-au dus unde l-au dus...Dar alții nu au supraviețuit, inclusiv familia lui. De ce? Pentru că Ladislau, tânăr idealist de 22 de ani, voia cu orice preț să studieze la Budapesta... Părinții și-au urmat copilul. Și n-au mai fost. Ca Ladislau sunt mulți în istorie, oameni care îi lasă pe demenți să sape gropi. Pentru ei, pentru alții. Oameni buni? Poate la 20 de ani naivi, da. La 30, la 40 cei ce stau și se uită nu mai sunt oameni buni. Nu știu ce sunt, unii sunt lași, unii sunt ticăloși, unii foarte proști, alții frustrați înrăiți ori egoiști ipocriți. Mai sunt și sociopații, în timpuri limită își arată adevărata față, ies la propriu din canal. N-aș judeca niciodată pe nimeni pus în situație de viață și de moarte. Doar Dumnezeu știe atunci cine și cum are tăria să reziste. Dar cum Ladislau n-a ajuns prin teleportare instantanee în fața cuptorului (nu, nu cu microunde...), la fel în nicio epocă răul nu vine direct, spontan, instantaneu.

Răul se infiltrează "pas cu pas", prin măști succesive și variate, prin minciună și ipocrizie, prin manipulare, amenințare, dar mai ales prin seducție. Cea din urmă e principala armă a răului. Cei ce tac și în ceasul al 3-lea, și în ceasul al 6-lea, și în ceasul al 9-lea, și în ceasul al 12-lea, nu vor fi poate niciodată judecați de ceilalți. Iar în judecata Cerului mulți nici nu cred, așa că nu le pasă. Dar judecata lor se va face când se vor uita în oglindă. Când vor vedea că nu au fost în stare să renunțe la nicio fărâmă de avantaj pentru a rămâne liberi, pentru a rămâne buni, pentru a rămâne oameni. Pentru prietenii și rudele lor măcar. Nu au fost în stare nu de sacrificiul suprem, ci nici măcar de cel mai mic sacrificiu. Nu au putut nimic. Nici pe față, nici altfel, căci există luptă și luptă. Există fiecare mic detaliu al fiecărei zile când fiecare poate fi om. Profesor, medic, vânzătoare, părinte, student, tânăr, bătrân, sărac, milionar, cu funcție sau fără, fiecare poate decide de nenumărate ori pe zi dacă să fie om sau nu. Bunătatea și curajul merg mână în mână.

Nu prea poți fi bun dacă ești teribil de laș în orice situație, în fiecare zi a vieții tale. Nu toți își pot da viața pentru lucrurile cu adevărat importante. Dar unii nu-și pot da nici măcar statutul de intelectual conectat, ori de artist adulat, ori de medic căutat și uriaș remunerat, de rezist progresist, de buna societate admirat, de profesor emerit și stimat... Unii nu pot nici măcar aici pe fb să spună un NU răspicat DICTATURII. Clar, limpede, asumat. Ori măcar să-și sune prietenii inferiori și să le spună, "sunt aici dacă ai nevoie de ceva. Nu îndrăznesc să-mi pierd slujba, dar pot face destule pentru tine." Nu îndrăznesc nici măcar să saboteze magazinele, cârciumile, locurile de spectacol care impun segregarea... Ba chiar se simt genial că ei pot merge acolo! Unii nu vor înțelege decât așa cum a înțeles și Ladislau.

PREA TÂRZIU pentru cei pe care îi iubea cel mai mult...

https://www.youtube.com/watch?v=IErAgI4-8O0

copyright © 2024 mesagerul.ro