BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Statul Român nu mai există!

Statul Român nu mai există!

Statul Român nu mai există! Fiecare om și familie suntem pe cont propriu: Starea tribală.

Statul român este un stat eșuat, nu mai există. Prin urmare, nu mai există cetățeni, cetațeanul fiind persoana definită în raport de drepturile și obligațiile sale în fața statului. Statul fiind desființat, calitatea de cetățean dispare. Nimic n-a fost întâmplător, distrugerea statului ca entitate politică și juridică începând în 1990, odată cu implementarea ideologiei „statului minimal”, un stat lipsit de responsabilitate în fața propriilor cetățeni. De aici a început devalizarea României și renunțarea la atribuțiile statale, care au fost preluate de grupuri de influență nelegitime. În mod neconstituțional, articolul 4 din Constituție prevăzând că „fundamentul statului este poporul”.

Dacă statul devenea „minimal”, putea și poporul să fie „minimal”? Așa s-a făcut, poporul a fost transformat în „minimal”, o ficțiune juridică, fiind pulverizat. În contra Constituției și voinței poporului. Unui stat eșuat îi este conexat un popor eșuat. Cea mai mare prioritate pentru România, dacă va mai exista, este redefinirea rolului statului, în raport cu Constituția și poporul – „fundamentul statului”. Ce se întâmplă în cazul Clotilde Armand – furtul alegerilor în mod vădit și organizat „statal” - instituțiile refuzând să se supună ordinii legale și constituționale și, mai mult, fiind complice la furtul de democrație și suveranitate, reprezintă numai un exemplu.

Împrumuturile de zeci de miliarde, ceea ce împovărează țara pentru totdeauna, și cheltuirea lor netransparent, fără niciun beneficiu pentru societate, societatea fiind cea care le plătește, un alt exemplu dramatic.

Vânzarea pământului țării către străini, împotriva opoziției poporului, distrugerea industriei, gonirea din țară a românilor etc. Acestea sunt numai câteva din consecințele dizolvării statului și preluarea sa de către grupuri nelegitime. Partidele au fost și sunt instrumentele distrugerii statului, devenind ele însele statul. România este împărțită tribal între partidele politice și găștile care le controlează. Componenta statală cea mai puternică, preluată, de asemenea, de triburile ajunse la putere, este cea represivă. Justiția, poliția, jandarmeria și serviciile speciale nu mai sunt de mult în slujba cetățenilor și a statului, ci în slujba intereselor tribale, suprimând orice act de protest, gărzile pretoriene ale tiraniei. Prin urmare, discuția este închisă. Cel puțin deocamdată. Eu am certitudinea că poporul se va elibera, mai devreme sau mai târziu, și își va construi propria țară.

Autor: Aurelian Pavelescu

copyright © 2024 mesagerul.ro