Mesagerul.ro

Virtualitatea reală

Virtualitatea reală

Pe marginea notelor inspirate și meticuloase ale lui Mihnea Măruță cu privire la noul Apple Vision Pro, las aceste însemnări, așa cum mi-au venit. Nu știu cât de lizibile sunt, le-am lăsat nepieptănate, a se lua doar ca „notes to self”, cum s-ar spune. Notele lui Mihnea Măruță au link în primul comentariu.


* Apple Vision Pro e, esențial, un dispozitiv pentru dematerializat lumea. Și e tare interesant cum dematerializarea lumii prin tehnică trece acum prin faza de maculare a chipului și de eclipsare a privirii. Privirea intră într-un fel de buclă, devine complet autoreferențială - mesajul device-ului pare să fie „toate din jur din și în și pentru mine sunt”.


* Centrul de comandă este, acum, incontestabil, în tine. Dorința absolută de control a individului dizolvă realitatea (tot ce nu este el în jur) și o reformulează după propriul psihic amplificat tehnic. Ironia feroce a acestui act de hybris este că ceea ce s-a dorit a fi „personalizat”, adică a fi impregnat de sinele „autentic” devine impregnat tocmai de opusul lui - de simulacrul sinelui (device-ul dematerializează exteriorul dar, prin asta, supra-alimentează interiorul). Patima de a se afirma a sinelui (afirmare care ar presupune o coagulare) s-a transformat tocmai în revers - dispersia sinelui.

* În cele din urmă, indiferent de succesul de piață, consecința previzibilă a posibilității alipirii device-ului de utilizator va fi resorbirea acestuia în corp. Însuși faptul că ochelarii sunt un obiect real (adică, un obiect care poartă povara realității) va fi resimțit în curând ca un inconvenient, ca o greutate insuportabilă în aerul anti-gravitațional și diafan acestei halucinații.


* Un subiect dintr-o cercetare despre jocuri video din 1995 (!) a lui Sherry Turkle, Life on the Screen, declara: „RL is just one more window, and it's not usually my best one”. RL, adică Real Life.


* Device-ul e fixat intruziv chiar în dreptul principalului organ de interacțiune cu lumea. Fracturează astfel proxemica, adică distanța fizică necesară unei interacțiuni firești cu lumea. Dată fiind intruziunea acesta, ce nu permite nici măcar distanța de minim un braț (pe care o solicită telefonul ori tableta), posibilitățile gândirii reflexive se prăbușesc. Până la urmă, putem gândi lumea ori prin detașare de ea, ori prin pătrunderea în ea. Dar în nici un caz nu o putem întâlni acoperind-o cu un văl de pixeli, în nici un caz nu putem gândi clar acoperindu-ne ochii cu un văl de pixeli. Probabil că o denumire mai corectă ar fi fost Apple Illusion Pro, dar nu sună atât de epic.


* În paradigma ecranului în care încă suntem, virtualul nu domină realitatea contextuală decât dacă îi acceptam propunerea, ceea ce făceam cel mai adesea, desigur. Cu Vision Pro (și device-urile similare, din trecut și din viitor) imersia este aproape instantanee, iar realitatea ca ambianță pare cucerită ireversibil. Realitatea virtuală trece la următorul stadiu: virtualitate reală.


* Acum vreo zece ani, la achiziția Oculus de către Facebook, Brendan Iribe, unul dintre fondatori spunea: „In virtual reality, you are going to find yourself reminding your brain that this is not real”. Mă îndoiesc, sincer. Odată acceptată convenția real-simulare propusă de v.r., devenim mult mai ușor de modulat/modelat. Vezi „The Media Equation” a lui Nass & Reeves.

* Până acum manipulam ficțiuni în forma palpabilă (ecrane), acum ni se pare că manipulam însăși realitatea, ceea ce pare să fie o trecere la un nivel „superior” de ficțiune. Sau de magie.


* https://www.youtube.com/watch?v=Ua2EH0CxCZg - Lumea deschisă de Apple Vision Pro pare un mare teren de joacă în care haosul propriei minți se poate dezlănțui acum lipsit de constrângerile ordonatoare impuse firesc de realitatea materială.

„Văz monstruos”, cum ar fi spus Caragiale.

Autor: Silviu Man

copyright © 2024 mesagerul.ro