BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

10 tineri au adus României locul 1 la Campionatul European de Securitate Cibernetică din acest an

 10 tineri au adus României locul 1 la Campionatul European de Securitate Cibernetică din acest an

Reprezentativa României s-a clasat pe locul 1 la Campionatul European de Securitate Cibernetică (ECSC) 2019, podiumul fiind completat de Italia (locul II) şi Austria (locul III). Cea de-a şasea ediţie ECSC, organizată în premieră de ţara noastră, a reunit echipe din 20 de state, formate din tineri elevi şi studenţi pasionaţi de cybersecurity, se arată într-un comunicat al grupului UTI. România a fost prezentă la European Cyber Security Challenge 2019 cu un lot format din 10 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, selectaţi din peste 300 de potenţiali competitori: Robert Vulpe (căpitan), Florian-Robert Dobre, Dragoş Albăstroiu, Ioan Dragomir, Mihai Dăncăescu, Cristian Done, Matei Bădănoiu, Alexandru Ţop, Tudor Moga şi Mihai Cioată. Lista ţărilor înscrise în competiţia desfăşurată la Bucureşti, în perioada 9-11 octombrie, a fost completată de Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Elveţia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Spania, Portugalia şi Marea Britanie..

copyright © 2024 mesagerul.ro