Pilotul maşinii medicale, Alan van der Merwe, a declarat că nu s-a mai confruntat cu o situaţie similară celei generate de accidentul suferit de Romain Grosjean la Marele Premiu al Bahrainului.
"O mare parte din asta se rezumă la pregătire când ajungi la aşa ceva şi noi nu am mai văzut această combinaţie până acum. Nu am mai văzut un incendiu de acest fel în cariera mea de 12 ani de pilot al maşinii medicale.
Facem o mulţime de liste cu lucruri de verificat şi multă pregătire, vorbind despre scenarii, dar asta a fost o nebunie. Sincer, să ajungi acolo şi să vezi jumătate din maşină şi cealaltă jumătate nicăieri şi doar o minge uriaşă de flăcări, astfel încât să ai literalmente câteva secunde la dispoziţie, doar pregătirea te duce atât de departe. Apoi este o chestiune de instincte şi de gândire rapidă", a spus Alan van der Merwe.
Delegatul medical al FIA, Ian Roberts, aflat în maşina medicală care a ajuns imediat la locul accidentului, a povestit cum a intervenit pentru salvarea lui Grosjean.
"A fost o flacără uriaşă şi am ajuns la o scenă foarte ciudată, în care ai o jumătate de maşină îndreptată în direcţia greşită, dincolo de barieră, o masă încinsă. Apoi, uitându-mă spre dreapta în acel moment, l-am putut vedea pe Romain încercând să se ridice.
Aveam nevoie de un mod de a ajunge la el, aşa că l-am adus pe un angajat al circuitului acolo, cu stingătorul, iar stingătorul a fost suficient cât să oprească flacăra, în timp ce Romain a ajuns suficient de sus, iar eu am putut să ajung şi să-l trag peste barieră", a spus Roberts.
El l-a dus pe Grosjean la maşina medic..