Mesagerul.ro

 Vremea în capitală în weekend: Care sunt șansele să plouă și ce temperaturi vor fi în București

Vremea în capitală în weekend: Care sunt șansele să plouă și ce temperaturi vor fi în București

Vremea va fi călduroasă sâmbătă în București, cu până la 32 de grade Celsius, dar cu cer variabil și înnorări temporare. Spre seară și noaptea crește probabilitatea de ploi cu caracter torențial, anunță Administrația Națională de Meterologie.

Vremea va fi călduroasă sâmbătă în București, cu până la 32 de grade Celsius, dar cu cer variabil și înnorări temporare. Spre seară și noaptea crește probabilitatea de ploi cu caracter torențial, anunță Administrația Națională de Meterologie. ”În intervalul sâmbătă ora 10:00 - duminică ora 10:00, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai accentuate spre seară și noaptea când va crește probabilitatea pentru fenomene specifice instabilității atmosferice (averse cu caracter torențial, posibil moderate cantitativ, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului). Temperatura maximă va fi de 30...32 de grade, iar cea minimă de 17...18 grade”, arată ANM. Duminică, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior. Cerul va fi temporar noros și, mai ales în prima parte a zilei, vor mai fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 27...28 de grade.

copyright © 2020 mesagerul.ro