Mesagerul.ro

 Thomas Muller:

Thomas Muller: "Când Germania a învins Brazilia cu 7-1, nu am dominat atât. Bayern a dominat Barcelona cu brutalitate"

Atacantul Thomas Muller a declarat că Bayern Munchen a dominat FC Barcelona cu brutalitate la meciul câştigat, vineri seară, scor 8-2, în sferturile Champions League.

​Atacantul Thomas Muller a declarat că Bayern Munchen a dominat FC Barcelona cu brutalitate la meciul câştigat, vineri seară, scor 8-2, în sferturile Champions League. "Este o seară foarte specială. Am jucat într-un mod extraordinar. La victoria 7-1 cu Brazilia noi nu am avut atâta control. Noi am fost buni atunci, dar în seara asta am dominat cu brutalitate. Nu le-am lăsat niciun spaţiu mijlocaşilor lor. Voiam să-i dominăm şi am făcut o primă repriză extraordinară. Următorul meci începe de la 0-0 şi evident că echipele din faţa noastră sunt tot mai bune", a declarat Muller, desemnat jucătorul meciului. Formaţia Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Champions League, după ce a învins, vineri seară, la Lisabona, cu scorul de 8-2 (4-1), echipa FC Barcelona, în sferturile competiţiei. Pentru Bayern Munchen au marcat Muller '4, '31, Perisic '22, Gnabry '28, Kimmich '63, Lewandowski '82 şi Coutinho '85, '89, în timp ce pentru FC Barcelona au punctat Alaba '7 (autogol) şi Suarez '57, potrivit News.ro.

copyright © 2020 mesagerul.ro