Mesagerul.ro

 Încă o modificare: Câți spectatori vor avea până la urmă voie în complexul de la Roland Garros

Încă o modificare: Câți spectatori vor avea până la urmă voie în complexul de la Roland Garros

Autorităţile franceze au redus de la 5.000 la 1.000 numărul maxim de spectatori autorizaţi să asiste zilnic la meciurile din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, informează AFP.

Autorităţile franceze au redus de la 5.000 la 1.000 numărul maxim de spectatori autorizaţi să asiste zilnic la meciurile din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, informează AFP. Această decizie adoptată cu trei zile înaintea startului competiţiei de Grand Slam este urmarea noilor restricţii privind adunările publice, anunţate miercuri seara de ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, pentru zonele aflate în "stare de alertă sporită", aşa cum este şi cazul Parisului, pentru a combate creşterea numărului cazurilor de infectare cu Covid-19. Este pentru a treia oară în mai puţin de trei săptămâni când numărul spectatorilor de la Roland Garros este redus. La începutul acestei luni, Federaţia franceză de tenis, care organizează turneul parizian, a fost nevoită să îşi reducă ambiţiile la jumătate, de la un maximum de 20.000 la 11.500 de spectatori zilnic. Numărul acestora a fost redus în urmă cu o săptămână la 5.000, iar acum s-a ajuns la doar 1.000 de persoane zilnic. Joi după-amiază, directorul turneului parizian, Guy Forget, afirmase că speră în continuare ca numărul spectatorilor autorizaţi să rămână fixat la 5.000. "Suntem capabili să primim acest număr de persoane pe o arenă de 12 hectare", a subliniat el. "Probabil vor avea loc noi discuţii în zilele următoare pentru a vedea care va fi situaţia şi cum vom organiza turneul. Bineînţeles, putem accepta şi mai puţine persoane dacă va fi cazul, nu ştiu, vom vedea ce va fi în continuare'', a mai spus Forget. Însă premierul francez Jean Castex, invitat la postul de televiziune France 2, i-a spulberat speranţele lui Forget afirmând: "Vom aplica la Roland Garros aceleaşi reguli ca peste tot". "Vom trece de la 5.000 la 1.000", a asigurat Castex, adăugând că acest plafon vizează numărul total de persoane autorizate zilnic să intre pe arenă. Serviciile premierului au precizat ulterior pentru AFP că persoanele acreditate (organizatori, jucători, staff, ziarişti etc) sunt "supuse unui protocol specific" şi nu se numără printre cele 1.000 de persoane autorizate zilnic. În aceste condiţii, în cele 15 zile de competiţie vor fi prezenţi în tribunele de la Roland Garros doar 15.000 de spectatori, cu mult mai puţin faţă de cei circa 520.000 de iubitori ai tenisului care au asistat la ediţia din 2019, informează Agerpres. Va fi ediția cu numărul 118 a competiției de la Roland Garros, turneul urmând să se dispute în perioada 27 septembrie - 11 octombrie 2020. Întrecerea de la Paris va putea fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro. Posibilul traseu al Simonei Halep la Roland Garros: Turul I - Sara Sorribes Tormo Turul II - Irina Begu Turul III - Amanda Anisimova Optimi - Marketa VondrousovaSferturi - Johannna Konta / Svetlana Kuznetsova / Kiki BertensSemifinale - Elina Svitolina / Elise Mertens / Victoria Azarenka / Serena WilliamsFinală - Garbine Muguruza / Sofia Kenin / Petra Kvitova / Angelique Kerber / Sloane Stephens / Karolina Pliskova.

copyright © 2020 mesagerul.ro