Mesagerul.ro

Pentru prima oară în ultimii 30 de ani, negocieri directe civile între Liban și Israel / Pe agendă: granițele maritime și terestre disputate

 Pentru prima oară în ultimii 30 de ani, negocieri directe civile între Liban și Israel / Pe agendă: granițele maritime și terestre disputate

Libanul și Israelul vor purta negocieri asupra granițelor maritime și terestre contestate, a anunțat joi președintele libanez Nabih Berri, citat de AFP. Israelul a confirmat și el negocieri directe cu Libanul, primele în 30 de ani. "În ceea ce privește chestiunea granițelor maritime, vor avea loc reuniuni, de manieră continuă, la sediul Națiunilor Unite, din Nakura, sub egida Națiunilor Unite", a afirmat Berri, într-o conferință de presă difuzată de televiziunile locale. "Reuniunile vor avea loc sub auspiciile biroului coordonatorului special al ONU pentru Liban (UNSCOL)", a adăugat el. "Statelor Unite le-a fost solicitat de cele două părți, Israel și Liban, să joace rolul de mediator pentru delimitarea granițelor maritime și sunt pregătite pentru asta". Nicio dată nu a fost anunțată pentru începutul negocierilor. Israelul confirmă "negocieri directe" cu Libanul Statul evreu a confirmat negocieri cu Libanul, primele în 30 de ani, cu mediere americană. Aceste "discuții directe" vor avea loc după sărbătoarea evreiască Souccot care se termină în 10 octombrie, în baza Forțelor interimare ale națiunilor unite din Liban (Finul), în Na..

copyright © 2024 mesagerul.ro