Imigranții, o soluție viabilă pentru piața muncii din România

Actualitate/Opinii

Hotnews - Marti, 27 Octombrie 2020 -

La acest articol au mai contribuit Mara Birou, Anatolie Coșciug, Alin Croitoru și Georgian Guțoiu Pe 15 octombrie 2020, CEDO condamnă România pentru nerespectarea unor proceduri fundamentale ale drepturilor omului cu privire la expulzarea a doi cetățeni pakistanezi. O lună mai devreme, Euronews publică un articol despre excesul de violență a poliției de frontieră din România îndreptată împotriva imigranților ilegali de la granița cu Serbia. Iar în mai 2020, muncitori srilankezi concediați, sunt plimbați de autorități în carantină apoi la aeroport și apoi cu ajutorul unor angajatori ajung la Cluj la o fabrică de electrocasnice. Mai merită consemnate revolta locuitorilor din Ditrău împotriva unor srilankezi muncitori angajați de o brutărie și cazul vietnamezilor care aveau condiții de muncă și locuire care încălcau legea. Din ce în ce mai multe situații în care autorități, angajatori privați și societatea sunt confruntați cu prezența în creștere a imigranților din afara Uniunii Europene. Cât de pregătite sunt instituțiile, companiile și societatea în general să accepte consecințele unei soluții agreate de stat și de mediul de afaceri, pentru acoperirea penuriei de forță de muncă din România? Companiile românești se confruntă cu o criză acută a forței de muncă. Conform studiului Manpower, există un deficit mare de personal calificat. Același studiu mai menționa că, în afară cazului atipic al Japoniei, România are cel mai ostil mediu legislativ angajării de persoane din afara Uniunii Europene dintre cele 43 de țări incluse în cercetare. În vara lui 2019, datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă arătau că sunt 97000 de locuri de muncă vacante. La începutul implementării restricțiilor cauzate de Covid numărul locurilor de muncă vacante a scăzut conform INS, exceptate fiind industria hotelieră și a construcțiilor care au înregistrat creșteri. În 2020, Covid a afectat creșterea sectorului turismului și cel ospitalier. Penuria de forță de muncă s-a redus prin închiderea și falimentarea a mai multor companii dar nu și a companiilor de construcții care au înregistrat creșteri semnificative. Potrivit, Eurostat în aprilie 2020 România a avut cea mai mare creștere a sectorului de construcții din Uniunea Europeană. Acum câțiva ani soluțiile de rezolvare a lipsei de muncă se concentrau mai ales pe transformarea programelor educaționale. Soluțiile oferite includ utilizarea pe scară largă a internshipurilor și accentuarea în politicile educaționale a corelării cu cererea pieței de muncă În ultimii doi ani însă soluția preferată atât de autorități cât și de companii pare să fie importarea de forță de muncă ieftină sau disponibilă. Un sondaj din 2019, realizat pe 250 de companii arată că 62% dintre acestea ar fi dispuse să angajeze muncitori din străinătate. Penuria de forță de muncă a fost discutată și la Forumul Capitalului Românesc unde Ministrul Muncii și Justiției Sociale din 2018, Marius Budăi a declarat că guvernul intenționează să acopere deficitul de muncă cu mărirea contingentului de muncitori străini veniți din Chile și Vietnam. De asemenea, ambasadorului României la Islamabad, capitala Pakistanului, a declarat că România intenționează să aducă 1 milion de muncitori din țări asiatice pentru a acoperi o parte din lipsa acută de forță de muncă. Într-adevăr, în 2019, Guvernul României a aprobat 20000 de avize pentru muncitori străini din afara Uniunii Europene. Creșterea este semnificativă dacă avem în vedere că la începutul lui 2018 au fost aprobate doar 4000 de astfel de avize conform Profit.ro. Aceasta nu este o inițiativă singulară și vine în sprijinul mai ales a angajatorilor din construcții și HoReCa. Calificarea și recalificarea celor care locuiesc în zonele sărace este un mecanism util dar își produce efectele mai târziu. Atragerea unui nou segment de forță de muncă este o soluție de moment, des întâlnită în societățile contemporane. România este deja familiarizată cu migrația motivată economic mai ales prin emigrare și mai puțin prin primirea și integrarea imigraților. Contextul internațional Mai recent, o aparentă dilemă a prins contur în discutarea problematicii imigrației și aceasta a început să fie prezentată în spațiul public ca o alternativă mai costisitoare în termeni de integrare socială și culturală în comparație cu migrația de revenire a românilor care au emigrat pentru muncă sau alte motive în străinătate. Probleme de integrare există și la românii întorși în țară. Inspectoratele școlare și profesorii observau că tinerii emigranților români au serioase dificultăți cu limba română ce le afectează adaptarea la sistemul educațional românesc. Subiectul nu este unul lipsit de substanță, dar poate fi util să ne întrebăm dacă fluxurile de imigranți și migrație de revenire nu trebuie tratate diferit din punct de vedere al politicilor publice. Pe de o parte, statele care au nevoie de forța de muncă pe care o oferă imigranții pot fi selective și pot alege acele categorii profesionale cu o valoare ridicată pentru contextul economic național. Bugetarea unor programe de integrare profesională/ocupațională a acestor categorii de imigranți este o investiție economică care contribuie la creșterea calității vieții. Pe de altă parte, migrația de revenire este în primul rând rezultatul unui proces de auto-selecție, iar implicarea statutului în selectarea unor cetățeni care să fie asistați în proiectele individuale sau familiale de revenire trebuie să fie atent gândită pentru a nu fi discriminatorie în raport cu cetățenii români care au rămas în țară. Tema nu este una nouă în studiile de migrație, dar pentru România începe să devină din ce în ce mai relevantă. În democrațiile din Uniunea Europeană, unde grupul de imigranți reprezintă un segment important din structura populației, costurile imigrației sunt o temă recurentă. Opinia publică și decidenții politici sunt neliniștiți față de costurile bugetare pe care le aduc imigranții. Pentru că imigranții nu beneficiază de un statut special în societate, ei accesează servicii publice și sociale, precum îngrijirea medicală, educația, transportul sau locuirea aproape la fel ca oricare alt cetățean. În multe din țările care găzduiesc grupuri mari de imigranți, teama localnicilor este aceea că imigranții exercită o presiune asupra serviciilor sociale. Unii sunt îngrijorați că va exista fie o creștere a taxelor, fie localnicii vor avea dificultăți în accesarea serviciilor din cauza supraaglomerării lor. Temeri există și pe marginea deteriorării calitative a serviciilor. Fără îndoială supraaglomerarea în folosirea unor servicii constituie o realitate, mai ales în cazul școlilor, pentru că imigranții tind să se concentreze în anumite zone geografice (orașe, cartiere). Studiile făcute în aceste țări au arătat că este reală și așa-numita povară a imigranților asupra serviciilor și bugetului țărilor dezvoltate care îi găzduiesc. Dezbaterile aprinse în opinia publică ascund și nemulțumirea localnicilor față de imigranți pentru că aceștia ar consuma mai multe resurse decât ar produce sau decât ar investi în țara gazdă. De altfel, o bună parte din sumele de bani obținute de imigranți sunt trimiși ca remitențe în țara de origine sau sunt păstrați ca economii personale pentru revenirea acasă. Astfel de probleme lipsesc momentan de pe agenda publică românească, și pe bună dreptate, pentru că România nu are un procent de imigranți apropiat de țările vestice, tema presiunii imigranților asupra cheltuielilor bugetare și a serviciilor publice și sociale ar trebui avută în vedere într-o țară despre care se prognozeaz�..