Mesagerul.ro

 Orban: Suntem departe de o decizie privind carantinarea totală

Orban: Suntem departe de o decizie privind carantinarea totală

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că România este "departe" de a lua o decizie în privința carantinării totale, obiectivul fiind stoparea numărului de cazuri.

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că România este „departe” de a lua o decizie în privința carantinării totale, obiectivul fiind stoparea numărului de cazuri. „Aș prefera să nu port așa o discuție legată de praguri. Obiectul nostru este să reducem creșterea numărului de cazuri. Ne confruntăm cu o creștere de cazuri, nu o negăm. Pe de altă parte, am gândit o serie de măsuri aferente acestei creșteri de cazuri, pe care le aplicăm, sunt în curs de aplicare și analizăm care sunt efectele. Să mai impunem o serie de restricții va trebui să avem temeiuri extrem de serioase. Iar în ceea ce privește o carantinare totală, suntem departe de o astfel de decizie”, a spus Orban, precizând că este nevoie de respectarea regulilor impuse până acum.

copyright © 2020 mesagerul.ro