Mesagerul.ro

"Acolo e cu totul altfel"

 Acolo e cu totul altfel

M-am împrietenit cu Monsieur Neil anul trecut, cu mult înainte de boleșniță: fetițele noastre se jucau cu lopățele și găletușe, iar el și cu mine, c-am vrut, că n-am vrut, am intrat în vorbă. Dar de fapt, am vrut amândoi, am vrut foarte mult: și el este un străin la Bruxelles, ca și mine, nici el nu e prieten cu limba franceză, și lui îi era cumplit de dor să trăncănească în englezește, nici el nu mai are ochii buni, ca să poată sta cu orele pe internetul telefonului, cât supraveghează copilul. Bref, ne-am potrivit mănușă. Iată povestea lui, dar nu înainte de a mă lăuda cu întrebarea mea de deschidere, de care sunt mândru și-acum: „Mă scuzați că vă deranjez, dar cum de Maria vorbește rusa, româna, engleza și ucrainiana?”. Înțelegeți motivul mândriei: cine ar fi fost în stare să deosebească rusa de ucrainiană din vorbele încurcate ale unei fetițe de nici patru anișori? Monsieur Neil s-a născut, susține el, undeva la țară, în Midlands, dintr-un tată scoțian și o mamă englezoaică; și-a ales identitatea de „britanic” (deși taică-său ar fi vrut să scoată din el un patriot scoțian), a fost cam derbedeu, a muncit pe ici, pe colo, s-a înrolat în armată, a ajuns caporal, a nimerit direct în Golf și acolo a fost rănit grav fără ca măcar să întâlnească inamicul („fuckin’ friendly fire”), a stat prin spitale de i s-a urât, l-au reparat cât s-a putut, l-au completat cu membre artificiale (un picior și o ureche, de fapt), l-au lăsat la vatră c-o pensie grasă de care el și-a bătut joc, divorțând de prima soție și spărgând banii pe pensia alimentară. Nu s-a lăsat: a intrat într-o altă instituție de stat, a făcut niște cursuri de rusă și-a fost trimis în Federația Rusă, unde și-a refăcut viața, s-a recăsătorit (cu o localnică) și a rămas aproape 20 de ani, furnizându-mi mie subiect de articol. L-a părăsit și-a doua soție, Monsieur Neil s-a-nsurat de-al treilea, c-o ucrainiancă de-a noastră din Republica Moldova, o femeie mai simplă, care avea deja un copil (pe Maria), apoi a fost detașat din Rusia la Bruxelles, unde a continuat – din păcate – să bea pe ascuns. Cât ne petreceam timpul pe bancă, trăncănind, cu ochii pe copii, Monsieur Neil mai scotea flaskul dintr-un buzunar secret și se-nviora cu câte-o gură. La început mi-a oferit și mie dar l-am refuzat, pe motiv de nevastă neprietenă cu tăriile. Ceea ce este – era – fascinant la Monsieur Neil: absoluta lui convingere că „acolo [în Rusia – nota mea] e cu totul altfel”. Eu n-am călătorit mult pe lume, dar nici puțin; așa și-așa, ca toată lumea. Dar peste tot pe unde-am fost am dat de o categorie de localnici dispuși să moară cu mine de..

copyright © 2024 mesagerul.ro