„ Prețul măreției este responsabilitatea” (W. Churchill, 6 Sept. 1943 – The price of greatness is responsability). Responsabilitatea și solidaritatea sunt cele mai des întâlnite cuvinte în discursurile publice de azi pe întreg mapamondul. Dacă cineva ar fi rostit acum câteva luni celebrul citat al lui W. Churchill, ar fi sunat gol de conținut. Însă, iată, într-o perioadă de profundă criză umanitară, în care s-a aflat omenirea în cel de-al doilea război mondial, dictonul churchillian are o cu totul altă dimensiune, cât se poate de tangibilă, de reală. Responsabilitate – de a respecta măsurile impuse de autorități cu privire la limitarea extinderii infectării cu SARS-CoV -2. Dar și responsabilitea autorităților de a lua măsurile necesare, utile, pragmatice în funcție de derularea evenimentelor/situațiilor. Și vedem foarte bine, azi, că situațiile/evenimentele se schimbă de la o oră la alta; Solidaritate – de a înțelege că de protecția noastră, a limitării contactelor sociale și de respectare a recomandărilor medicale depinde protecția celor care se află într-un pericol maxim, cu cea mai mare probabilitate de a dezvolta o formă a infecției SARS-CoV-2 care poate duce la deces. Dar și solidaritate în a ajuta pe cei în nevoie, pentru ca aceștia din urmă să treacă peste criza pandemică. În orice caz, acum mai mult decât oricând, trebuie să avem încredere în autoritățile publice aflate în prima linie în combaterea infecției SARS-CoV-2. Și, mai ales, trebuie să respectăm măsurile pe care autoritățile le adoptă. Asta nu înseamnă că o critică constructivă a acțiunilor și măsurilor întreprinse nu ar fi utilă. În primul rând autorităților. Mecanismul normativ, precum și consecințele normării măsurilor ce (ne) sunt impuse sunt fără precedent pentru România modernă. Practic, experimentăm zone normative și de aplicare a acestora ce nu numai că nu au fost explorate teoretic, dar nici nu au fost puse în practică în istoria recentă a României. De ce cred eu că este important de a vorbi, acum, de acest mecanism normativ și modul cum este pus el în practică? Pentru că, pe de-o parte, de calitatea normelor juridice adoptate depinde respectarea de către cetățeni a normelor instituite de organele compente și, pe de altă parte, pentru că în cazul nerespectării acestor norme intră în joc mecanismul răspunderii juridice (civile, disciplinare, contravenționale, penale, etc.), răspundere care trebuie să fie consemnată în norme în mod clar, fără echivoc și apte de a se constitui într-o prevenție reală, precum și de a corecta atitudinea și comportamentul celor care tind să nu respecte normele. Nu în ultimul rând, în acest mecanism al răspunderii juridice este presupusă și o parte litigioasă, cum ar fi tragerea la răspundere juridică și/sau cereri în justiție nu doar cu privire la răspunderea juridică, ci și atunci când cetățenii consideră că au fost afectate în însăși substanța lor drepturi și libertăți fundamentale prin accesul la justiție. Pentru a ilustra mai bine ceea ce vreau să spun: prin Ordonanța militară nr. 2/21.03.2020 la articolul 4 se folosește sintagma „se recomandă”. Pentru ca în conferința de presă ce a urmat adoptării acestui act normativ, un reprezentant al autorității să spună că aceste recomandări trebuie luate ca obligații. Dacă s-a dorit ca aceste „recomandări” să fie, în fapt, măsuri imperative, atunci autoritățile ce au emis Ordonanța militară trebuie să fie foarte clare în exprimare, tocmai pentru a se aștepta la un comportament adecvat și în consecință din partea celor cărora li se adresează actul normativ. Diferența între „recomandare” și „obligație” nu doar că este ușor sesizabilă de un cetățean cu pregătire medie, dar consecințele juridice sunt diferite între 1. norme supletive, adică acele norme pe care nu ți se impune să le respecți, ci doar permite subiectelor de drept să acționeze într-un anumit fel, fără să existe o sancțiune dacă nu le respecți, și 2. norme imperative, normele care impun o anumită conduită subiectelor de drept și a căror nerespectare conduc la sancțiune. Nu știu care a fost intenția celor ce au redactat textul (1) , dar ar fi util să nu existe sincope între un act normativ de o vitală importanță și ceea ce ni se livrează în apariții publice și comunicate publice. Altfel, confuzia în redactarea unor acte normative pot conduce la situații de nedorit pentru noi toți. Eu sper că autoritățile care emit astfel de acte normative au un grup de juriști, parte a echipei de combatere a COVID – 19, pentru rațiunile mai sus explicate. Nu de alta, dar viața ne-a învățat că multiplele consecințe economice, sociale sunt și de natură juridică și că ele, fie în perioada de criză, fie după ce această criză se va atenua și viața economică/socială va reveni la normal, dau naștere la punerea în aplicare a răspunderii juridice de către autorități, dar și la litigii între cetățeni sau între cetățeni și autorități. Câteva chestiuni la subiect, fără pretenția de a epuiza problematica actelor normative ce au fost și vor fi adoptate în lupta împotriva infecției SARS-CoV-2 și, care, poate că sunt de natură să convingă asupra importanței mecanismului normativ ce s-a declanșat odată cu instituirea stării de urgență prin Decretul nr. 195/16.03.2020 emis de Președintele României: Cea mai severă formă a răspunderii juridice este cea penală. Dată fiind gravitatea evenimentelor, dar și iresponsabilitatea unor concetățeni, a fost adoptat un act normativ prin care au fost prevăzute noi modalități de săvârșirea a unor fapte penale și înăsprirea pedepselor – falsul în declarații, art. 326 Cod penal; zădărnicirea combaterii bolilor, art. 352 Cod penal – și chiar o nouă infracțiune – art. 352 indice 1 Cod penal, omisiunea declarării unor informații. Actul normativ la care fac referire aici este Ordonanța de Urgență nr. 28/18.03.2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. O primă observație pe care aș dori să o fac în cazul acestui act normativ: arată dimensiunea oarecum futilă a referendumului din anul 2019, 26 mai. Dacă vă mai amintiți, una dintre întrebări era legată tocmai de interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare (…). Un număr covârșitor din cei care au votat, 86,18%, au răspuns „DA” la această întrebare, în sensul că sunt de acord cu interdicția exprimată de întrebare. Doar că, iată, se demonstrează încă odată că viața este mai complicată decât o privesc unii de prin laboratoarele politice. Arată, de fapt, cât de politicianist a fost acest demers, mă refer la referendum, și cum a fost exploatată naivitatea noastră în acest demers politicianist prin întrebări defectuos puse în cadrul referendumului. Vă întreb: care dintre oamenii sănătoși la cap ar contesta, pe baza rezultatelor referendumului, legitimitatea OUG 28/2020? Îmi vine în minte un alt citat al lui W. Churchill, adresat politicienilor: „Un om politic devine un om de stat atunci când începe să se gândească la noile generații, nu la noile alegeri”. Una peste alta, nu am auzit nici o reacție negativă cu privire la nerespectarea voinței referendare din 26 mai 2019, ceea ce arată că gravitatea momentului se pare că exclude, cel puțin din partea populației, reacții care ar veni în contratimp cu pericolul infecției SARS-CoV-2. Oricum, această OUG este una constituțională, odată pentru că situația permite delegarea legislativă, potrivit art. 115 paragraf 4 din Constituție, și, pe de altă parte, pentru că acest referendum, din 26 mai 2019, are un caracter consultativ, după cum ne-o spune Curtea Constituțională în Hotărârea nr. 2/27.06.2019. A doua observație: s-ar putea să fie nevoie de noi ordonanțe de urgență prin prevederea de noi infracțiuni sau modalități de săvârșire a altor infracțiuni. Spre exemplu, reintroducerea infracțiunii de speculă, într-o formă mult mai drastică decât infracțiunea de speculă din Codul penal comunist (1969). Trebuie să recunoaștem că pot fi detectate, deja, elemente de speculă, fenomen ce pune în pericol, dacă el se va extinde și nu vor fi luate măsuri severe în privința fenomenului, securitatea națională, securitatea tuturor cetățenilor români. Iată cum sună definiția din Dicționarul explicativ al limbii românei: speculă – a trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din a exploata, a înșela pe cineva (profitând de anumite împrejurări). Nemaipunând la socoteală că putem asista și la modificări legislative ale Codului de procedură penală, inclusiv în materia măsurilor preventive. Vor fi acte normative temporare? Sau vor avea un caracter permanent? Sunt alte întrebări la care autoritățile delegate legislativ și noi, cetățenii, va trebui să răspundem. De ce spun și noi: chiar dacă cadența de adoptare a unor astfel de acte normative de urgență se impune, o minimă consultare a cetățenilkor ar fi de dorit în chiar cadrul urgent al adoptării, dată fiind gravitatea mecanismlui răspunderii penale. Sper să nu se ajungă atât de departe și să asistăm la modificări legislative atât de severe, care limitează drastic libertățile și drepturile persoanelor, dar trebuie să fim conștienți că ele pot fi luate în logica agravării infecției SARS-CoV-2. Și, de asemenea, că ele vor fi acceptate de cetățeni pentru că situația gravă o impune. Sigur, ar fi, totuși, de urmărit – și aici aș vedea rolul societății civile – să nu fie afectată însăși substanța libertăților și drepturilor fundamentale, adică să nu se ajungă în domeniul abuzului de drept. Asistăm, practic, la o delegare legislativă sui generis, în această perioadă, care nu este prevăzută în Constituție, ci într-un act normativ secundar Constituției, și anume în Ordonanța de Urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. La momentul adoptării acestui act normativ, în 1999 (a fost adoptată de Parlament prin Legea nr. 453/2004), sunt convins că nimeni nu și-a propus verificarea concordanței actului cu Constituția, din perspectiva pe care azi o avem asupra acestuia. Și nici nu cred că cineva va ridica vreo excepție de neconstituționalitate în instanță acum, în actualul context al luptei împotriva infecției SARS-CoV-2. Dar, iarăși, poate o reflecție pentru viitorul apropiat, cel în care vom scăpa de această pandemie: este sau nu necesară o revizuire a actualei Constituții a României, având ăn vedere multiplele ei defecte? Conform Constituției României, art. 115 e singurul text care permite delegarea legislativă, în situații obișnuite/o..