BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Actrița Tamara Buciuceanu Botez va fi înmormântată astăzi la Cimitirul "Sfânta Vineri" din Bucureşti

 Actrița Tamara Buciuceanu Botez va fi înmormântată astăzi la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti

​Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, care a murit marți, la vârsta de 90 de ani, va fi înmormântată vineri la Cimitirul "Sfânta Vineri" din Bucureşti. Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Tamara Buciuceanu Botez a fost depus joi după-amiază la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din București, unde oamenii i-au putut aduce un ultim omagiu. Actorii Mihai Constantin, nepotul Tamarei Buciuceanu, Mitică Popescu, Emilia Popescu, Ștefan Bănică Jr, George Ivașcu, Dan Puric, Șerban Celea, Tudorel Filimon și Daniela Nane s-au numărat printre cei care au venit să își ia rămas bun joi seară de la marea artistă. "Oamenii plecau cu lacrimi în ochi de la spectacolele ei", a spus Daniela Nane pentru Mediafax. "Mi-am luat rămas bun de la un om care aducea imens de multă bucurie pe scenă. Doamna Tamara Buciuceanu, o imensă actriță, un vârf al istoriei noastre teatrale. Ceea ce se întâmplă astăzi ne întristează. Ea s-a jertfit, a jucat într-o perioadă istorică cumplită, în comunism, în care totul era trist. Să țineți minte: marii artiști se jertfesc. Dumnezeu să o binecuvânteze și să fie alături de marii artiști", a comentat Dan Puric. Vineri dimineață, la ora 9.30, sicriul va fi dus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Înmormântarea va avea loc vineri, în jurul prânzului, la Cimitirul Sfânta Vineri. Tamara Buciuceanu Botez a murit marți, la Spitalul Elias din Capitală, unde fusese internată la începutul lunii octombrie, pe fondul unor probleme cardiace. Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, și a frecventat cursurile Institutului de Teatru "Vasile Alecsandri" din Iași, între anii 1948 și 1951. În cel de-al patrulea an de studii, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu, și a absolvit în anul 1952. În anul 1962, s-a căsătorit cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996. Tamara Buciuceanu rămâne una dintre legendele teatrului de comedie și a jucat în peste 25 de filme, printre care se numără "Titanic vals", din 1964, "Anecdota", lansat ..

copyright © 2024 mesagerul.ro