Mesagerul.ro

Adela Toplean, lector universitar: "Abia aștept să termin textul despre cum e să te măriți cu un candelabru în ovațiile elitei recente"

 Adela Toplean, lector universitar: Abia aștept să termin textul despre cum e să te măriți cu un candelabru în ovațiile elitei recente

​Adela Toplean în zilele astea de COVID spune și gândește așa: "Repetitivitatea înseamnă monotonie și nevroză doar pentru cei care confundă ordinea cu organizarea. Îmi iau și eu, de dimineață, câteva puncte de reper și încerc să-mi ordonez ziua în jurul acestora. Altfel zilele tind, într-adevăr, să devină materie amorfă. Am zile în care citesc mai mult și zile în care scriu mai mult. Am zile în care filmez cursuri și răspund la întrebările studenților. Am zile în care fac mai multe activități cu copiii. Fiecare zi are o dominantă sau două, cu constelațiile lor de gânduri și gesturi specifice. Gătesc, ascult muzică, trag linii pe hârtie. Pe rând. Am un oarece dispreț pentru multitasking." Youtube Perspektiva, zilnic, dialoguri sănătoase. Ce gesturi faci dimineața? Gesturi puține și bine țintite. Funcționez, de când mă știu, minimalist. Beau apă, fac cafea, mă așez la birou. Nimic dezinvolt. Cum îți petreci ziua? “Binecuvântată fie asemănarea dintre zile!” zice Leon Wieseltier în Kaddish. Un adevăr vechi de când lumea care nu se va demoda în vecii vecilor. Repetitivitatea înseamnă monotonie și nevroză doar pentru cei care confundă ordinea cu organizarea. Îmi iau și eu, de dimineață, câteva puncte de reper și încerc să-mi ordonez ziua în jurul acestora. Altfel zilele tind, într-adevăr, să devină materie amorfă. Am zile în care citesc mai mult și zile în care scriu mai mult. Am zile în care filmez cursuri și răspund la întrebările studenților. Am zile în care fac mai multe activități cu copiii. Fiecare zi are o dominantă sau două, cu constelațiile lor de gânduri și gesturi specifice. Gătesc, ascult muzică, trag linii pe hârtie. Pe rând. Am un oarece dispreț pentru multitasking. Nu-l practic. Nu-l practic din convingere. Ce gesturi faci seara? Eh, o rutină cosmetică. N-are rost să-ți dau detalii. Cât de automat faci aceste gesturi? Nu am automatisme, dar le simt lipsa. Există o intenție precisă (și costisitoare) în spatele fiecărui gest pe care-l fac. Simți cum te “robotizezi”? Tocmai că nu mă robotizez. Sunt ordonată și disciplinată, dar nu organizată. Ce este plictiseala? Din experiență, n-aș ști să-ți spun, mi-e foarte străin acest sentiment. În general, cred că plictiseala e mai degrabă o atitudine decât o trăire genuină. Ea vine din demotivare. Când e atroce, vorbim deja de depresie. În rest, să te complaci în plictiseală e și o formă de autostimulare care e (încă) la mare căutare printre nihiliști. În acest sens, plictiseala e, dacă vrei, varianta sentimentală a cinismului. Cu ce ochi îți vezi familia zilnic? Când de-aproape, când de departe. Ca la ping-poing. Cum percepi casa? Cum reziști frecușului zilnic? N-am avut niciodată mare tragere de inimă să ies “în lume”, pe la terase, pe la evenimente. Varianta scurtă e asta: carantina e cât se poate de compatibilă cu natura mea. Nu-mi pune nicio problemă. Dimpotrivă. Mi le rezolvă pe toate. Frecuș nu, dar trebuie să recunosc că negociem totul la sânge. Ce lucruri în casă faci cu ocazia acestui moment de criză? Am gătit mereu mult și cu plăcere. În perioada asta, vrând-nevrând, mă ocup și de curățenie. Cum v-ați împărțit zonele și rolurile în casă? Păi “avem sistem”. Nu-l avem de azi de ieri, ci de decenii. Suntem, cum observa cineva, o cooperativă. El spală băile, eu restul. Eu sunt cu rufele, el cu vasele. Curtea o mătur eu, dar el face zilnic sucurile de fructe…Fiecare știe unde i se încep și unde i se termină atribuțiile. Când, cum, în ce condiții și în ce interval orar. Ne întâlnim seara, în living, la un pahar de vin. Cu ce gesturi te contrariază tinerii din jurul tău? Mă contrariază faptul că surprind la ei atât ticuri comuniste, cât și clișee internaționaliste. Ele coexistă foarte bine fiindcă trăiesc, învață și vorbesc fără a pune vreun preț pe vreo referință nouă sau veche. Pare că își trăiesc, își depășesc, își consolidează și tototdată își neagă atât autosuficiența cât și nevoia de repere. Copiiil? E o experiență extraordinar de interesantă pentru preșcolari. Tind să cred că și-o vor aminti toată viața. Îi surprind luptându-se cu tentația haosului și văd apoi intenția de ordine pusă la lucru: răstoarnă un cutioi cu lego, răvășesc piesele, se bat, eventual, cu ele, pentru ca într-un final să așeze, pe culori, toate piesele de 2 mm. Încerc să nu intervin în joaca lor, nici măcar în dispute. Uneori au chef de studiu și studiază, ba la pian, ba la matematică. Cel mic citește cu plăcere compulsivă. Cea mare, “o relaționistă”, inventează jocuri de rol extrem de sofisticate. Cum îți faci cursurile/seminarele? Pentru că cei mici sunt imprevizibili, iar Mircea are multe întâlniri pe Skype în fiecare zi, încerc să filmez cursurile și să le trimit spre studenți. Dau mici teme de seminar și uneori încarc pe grup video-discuții pe teme teoretice în care îl implic și pe Mircea (fiind psiholog, input-ul lui e mereu binevenit). Care sunt cele mai frecvente stări ale studenților? Nu simt vreo tensiune dinspre ei. Recunosc că nu i-am întrebat, însă din ce observ, pare că sunt împăcați cu situația. Cum dialoghezi cu ei pe tema pandemiei? Am transformat-o, cum era și firesc, în temă de cercetare. Atât la practica de specialitate cât și la cursul de Metode de cercetare, de la anul I. Le atașez diverse materiale, mai cu seamă intervențiile în presă ale profesorului Paul Dragoș Aligică. Sunt consistente, informative și bine sistematizate. Oferă toate cheile de “lectură” necesare pentru înțelegerea - defalcată, dar și de ansamblu - a acestei perioade. Nemaipomenit de utile pentru seminar. Ce instincte/sentimente s-au activat mai puternic față de familie? Îți re-cunoști cu greu, în situația actuală, conturul vechii griji fiindcă ai în sfârșit ocazia să îi privești obiectul din toate unghiurile. Nu ca urmare directă a pandemiei, ci ca urmare a expunerii prelungite la toți membrii familiei. Grija e, în condiții normale, piezișă. Acum e frontală :) Ți-e frică de COVID 19? Absolut deloc. Nici acum, nici înainte. Mă informez zilnic, dar n-am reușit să mă implic emoțional în chestia asta. Care sunt zvonurile care te-au marcat? Nu-mi aduc aminte să mă fi marcat vreun zvon. Toate știrile rulate suficient pe Facebook ajung să conțină elemente de zvonistică, indiferent de subiect. Cu atât mai mult cele despre molimă. Cum ai știut că-s fake-uri? Fiecare nouă bucată de fake news le conține, ca intensitate și ca retorică, pe toate cele precedente. Chiar și-atunci când mesajele se bat cap în cap. De fapt, aspectul ăsta al contradicției nu interesează absolut deloc fiindcă adevărul a devenit un aranjament personal. De-asta cad oamenii atât de ușor pradă propagandei și dezinformării: fiindcă newsworthiness-ul (valoarea de știre) nu mai are nicio legătură cu valoarea de adevăr a știrii. Oamenii se simt atrași de acele intrigi care informează cel mai puțin asupra realității, dar care constrâng emoțional cel mai mult. Oamenii vor să fie constrânși emoțional, fiindcă și-au înstrăinat toate instrumentele raționale. Nici dacă și-ar dori n-ar mai ști cum să le folosească. Hoax-uri, fake news-uri, mesaje de propagandă țintite sau nețintite te mișcă emoțional într-o primă fază, apoi rup stabilitatea structurii sociale, iar treptat creează o realitate paralelă. Când oamenii se mută, cu tot calabalâcul, în real..

copyright © 2024 mesagerul.ro