Persoane care făceau parte din structurile securității în decembrie 1989 și care îi condamnau pe ”golanii din Timișoara” nu au nicio jenă în a se afișa la ședința solemnă a Parlamentului dedicată împlinii celor 30 de ani de la Revoluția română, spune deputatul PNL Adriana Săftoiu. Ea mai comentează că, pentru a nu fluiera, a ieșit din sală.
”Şedinţă solemnă în Parlament consacrată aniversării a 30 de ani de la Revoluţie. Mă uit la prezidiu, mă uit în sală. Persoane care în acel decembrie 1989 făceau parte din st..