Mesagerul.ro

Alexandru Rafila: Putem avea primul medicament autorizat pentru COVID-19 până în toamnă

 Alexandru Rafila: Putem avea primul medicament autorizat pentru COVID-19 până în toamnă

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, spune că antiviralul Remdesivir ar putea fi primul medicament autorizat pentru coronavirs. "Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care provoacă un număr mare de decese", a declarat pentru Mediafax Alexandru Rafila. Profesorul îşi bazează afirmaţiile pe primele rezultate ale studiului cu antiviralul Remdesivir, conceput pentru tratamentul Ebola. Din 125 de pacienţi în stare critică, internaţi într-un spital din Chicago, doi au decedat, în timp ce starea celorlaţi s-a îmbunătăţit rapid şi cei mai mulţi au putut fi externaţi după o săptămână de tratament. "Acesta ar fi primul produs autorizat care acţionează asupra virusului, practic împiedică replicarea virală. Ar fi primul medicament etiologic şi faptul că din cei 125 de pacienţi cu forme grave care au fost trataţi evoluţia a fost favorabilă şi chiar rapid favorabilă - după câteva zile de terapie pacienţii au putut fi mutaţi din secţiile de terapie intensivă şi după încă câteva zile au putut fi externaţi - oferă o speranţă extrem de puternică. Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care provoacă un număr mare de decese, mai ales în rândul categoriilor la risc”, a explicat profesorul Alexandru Rafila. El a mai spus că 4.000 de pacienţi din întreaga lume au fost trataţi cu Remdesivir, iar săptămâna viitoare ar putea fi făcute publice rezultatele p..

copyright © 2024 mesagerul.ro