Mesagerul.ro

Alienarea parentală, încotro?

 Alienarea parentală, încotro?

​​O decizie recentă a Curții Constituționale - Decizia nr. 18/2019, publicată în Monitorul Oficial din 20 august 2019 - readuce în prim plan un subiect extrem de controversat: modalitatea de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori. Recentul „Caz Sorina” reprezintă exemplul perfect de alienare parentală și demonstrează că, în fața neputinței normelor civile de executare silită a hotărârilor judecătorești privitoare la minori, doar recursul, in extremis, la măsuri de forță ale organelor de jurisdicție penală, a fost în suficientă pentru restabilirea legalitatea în interesul copilului. Dar ce este, de fapt, alienarea parentală, și care sunt cauzele ei? Într-o definiție dată de psihologi, alienarea parentală înseamnă că, prin gânduri, acțiuni şi maniere verbale sau non- verbale un copil este abuzat emoțional, îndoctrinat (“i se spală creierul”), pentru a-l determina să creadă că celălalt părinte este un dușman sau pentru a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia. Prin comportamentul său, părintele alienator încearcă să îl atragă pe copil de partea sa şi să îl întoarcă împotriva celuilalt. Începând cu anul 2016, prin Dispoziția nr. 2/2016 a Colegiului Psihologilor, fenomenul alienării părintești a fost recunoscut și în România ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului. Alienarea parentală intervine, de regulă, în momentul divorțului sau încetării conviețuirii dintre părinții copilului și este, din păcate, arma cea mai la îndemână pentru părintele rezident de a se răzbuna pe celălalt părinte care părăsește locuința familiei și este astfel, separat fizic de minor. Psihologii subliniază în lucrările de specialitate riscurile la care poate duce alienarea parentală şi de ce este o formă foarte gravă de abuz: „blamarea unui părinte de către altul are repercusiuni asupra construirii imaginilor parentale şi poate influenţa modul de raportare ulterioară a copilului la cei din jur. Astfel, dacă unui copil îi sunt prezentate imagini negative, el poate ajunge să blameze pe unul din părinţi, iar prin identificare cu acesta poate dezvolta o imagine negativă despre sine. Rezultatul ar putea fi acela de respingere a părintelui în cauză, atitudine ce poate merge până la negarea filiaţiei”. Neîntâlnit în practică până în anul 2013, fenomenul alienării parentale a cunoscut o amploare deosebită o dată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă. Art. 910 – 914 reglementează, în premieră, norme speciale privitoare la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie de minori și familie și introduc refuzul minorului drept impediment absolut în aducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești executorii și/sau definitive. În loc să consolideze actul de justiție - hotărârile pronunțate în litigiile în care se decide, pe fond și cu autoritate de lucru judecat, ce este sau ce nu este in interesul unui minor - legiuitorul mută centrul de greutate în etapa executării hotărârii judecătorești deja pronunțate, și lasă la arbitrariul unui copil, oricât de mic, aducerea la îndeplinire a hotărârii magistraților. Această breșă legală a fost terenul propice pentru apariția alienării parentale. Separat fizic de unul dintre părinții săi, uneori chiar complet izolat de acesta, copilul devine o „plastilină” în mâinile părintelui rezident, care nu are nici o ezitare în a-l manipula, tocmai pentru a intra in ipoteza textului art. 913 C.pr.civ. și a obține refuzul copilului de a-și însoți, chiar și pentru câteva ore, părintele de care a fost separat. În practică, dacă s-ar putea face abstracție de dramatismul acestor scene, ar fi de-a dreptul comic să observi cum puterea unei hotărâri judecătorești - adusă la îndeplinire de executorul judecătoresc, însoțit de psihologi, reprezentanții DGASPC și câteodată chiar de forțele de ordine – se oprește la refuzul unui copil de 3-4 ani, care repetă mașinal că "nu vrea să plece cu mama/cu tata, fără a înțelege ce spune. Prin Decizia nr. 18/2019, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 913 din Codul de procedură civilă referitoare la refuzul minorului de a-l părăsi pe debitor și de a-l însoți pe părintele creditor, cu prilejul executării silite a hotărârilor judecătorești referitoare la minori. Autorul excepției a adus în discuție problema extrem de sensibilă a alienării părintești. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul a arătat în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât au determinat înmulțirea cazurilor de înstrăinare a copiilor de părinții lor, acest lucru fiind de natură a împiedica existența unei vieți de familie și a dezvoltării unei relații parentale normale in contextul separării părinților. Astfel, procedura instituită de prevederile art. 910-914 din Codul de procedură civilă, în vederea executării silite a hotărârilor referitoare la minori, necesită aproape 12 luni pentru parcurgere, ceea ce împiedică soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, fiind cunoscut faptul că, în privința copiilor, timpul este un element cheie, iar odată ruptă ori iremediabil deteriorată legătura cu celălalt părinte, această separare produce efecte ireversibile și greu de cuantificat în mentalul copilului, viitor adult. De asemenea, aceeași procedură suspendă în mod efectiv viața de familie, ceea ce contravine interesului superior al copilului. Consecventă propriei jurisprudențe anterioare (Decizia nr. 299 din 12 mai 2016 și Decizia nr. 710 din 9 noiembrie 2017), prin Decizia CCR nr. 18/2019, instanța de contencios constituțional a respins excepția de neconstituționalitate și a considerat că dispozițiile legale analizate sunt constituționale și că nu sunt motive pentru a reveni asupra dezlegărilor date asupra acestei chestiuni. Motivarea acestei decizii ne reține însă atenția. Pornind de la jurisprudența CEDO, prin care s-a dat prevalență interesului superior al copilului, care în funcție de natura și de gravitatea sa, poate să predomine asupra interesului părintelui, Curtea Constituțională apreciază în considerentele deciziei că minorul nu poate fi obligat să aibă relații personale cu părintele divorțat și că, tocmai de aceea, este necesară parcurgerea unei etape de consiliere psihologică, din care să reiasă cu claritate opțiunea reală a copilului. A..

copyright © 2024 mesagerul.ro