​Atacul care l-a vizat pe generalul Qassem Suleimani reprezintă, probabil, cea mai dură lovitură dată Iranului de Statele Unite în ultimii 40 de ani. Iranul a amenințat că va răzbuna moartea lui Suleimani, la câteva ore după atac. Întrebarea este cât de departe va merge. Generalul Qassem Suleimani era considerat „cel mai puternic ofițer de servicii secrete din Orientul Mijlociu” și unul dintre arhitecții așa-numitei Semilune iraniene, acea sferă de influență pe care Teheranul și-a asigurat-o prin aliați și forțe proxy din Irak până la Marea Mediterană. Uciderea generalului a survenit după ce ambasada americană a fost luată cu asalt de membri și simpatizanți ai Kata’ib Hezbollah, o miliție șiită cu legături cu Iranul. Furia protestatarilor a fost cauzată de mai multe raiduri aeriene americane împotriva unor baze ala Kata’ib Hezbollah din Irak și Siria soldate cu moartea a peste 20 de luptători și comandanți ai miliției. Aliații Iranului din Irak sunt redutabilele miliții șiite călite în războaiele ultimelor două decenii: insurecția împotriva forțelor americane și aliate din Irak, între 2003 și 2011, războiul civil irakian de la mijlocul anilor 2000, războiul civil sirian și campania împotriva Statului Islamic. Iranul ar putea reacționa nu atât prin război (pe care nu ar avea cum să îl câștige): ar putea urma atacuri ale milițiilor șiite irakiene, care s-au mai confruntat cu Statele Unite sau ar putea fi activată rețeaua Quds/Hezbollah, care a pregătit campania de după 2010, sau s-ar putea încerca operațiuni în zona Golfului, care ar avea și un impact economic semnificativ. Șocul unui dublu asasinat la Bagdad 2020 începe în Orientul Mijlociu cu un șoc: uciderea, de către americani, a generalului Qassem Suleimani, comandantul Forței Quds a Gărzilor Revoluționare Iraniene. Suleimani a fost ucis într-un atac cu rachete asupra convoiului în care se afla, pe aeroportul din Baghdad; alături de el era și Abu Mahdi al-Muhandis, comandant al miliției șiite irakiene Kata’ib Hezbollah – a nu se confunda cu Hezbollahul libanez – și numărul doi în Forțele de Mobilizare Populară, o organizație-umbrelă a milițiilor șiite irakiene formată în 2014 pentru a opri Statul Islamic, care cucerise vestul și nordul Irakului, și încorporată, începând cu 2016, în forțele armate aflate în subordinea guvernului irakian. Atacul care l-a vizat pe Qassem Suleimani reprezintă, probabil, cea mai dură lovitură dată Iranului de Statele Unite în ultimii 40 de ani. Americanii nu au reacționat așa de ferm nici după atentatele din 1983 de la Beirut, care au vizat ambasada americană și o bază a pușcașilor marini și s-au soldat cu moartea a sute de persoane, nici atunci când militari de-ai lor au fost uciși cu arme iraniene de insurgenți irakieni care aveau legături cu Teheranul – și, mai exact, cu unitatea condusă de Qassem Suleimani – în anii 2000. În mod similar, uciderea lui al-Muhandis este fără precedent în condițiile în care milițiile șiite irakiene au fost, în general, scutite de atacuri prea dure ale forțelor americane din cauza influenței pe care o au în guvernul de la Bagdad și a popularității în rândul șiiților, populația majoritară a Irakului, pe a căror susținere s-a bazat construcția țării post-Saddam. Chiar dacă unii lideri ai milițiilor au fost trecuți pe liste ale teroriștilor sau chiar arestați – este cazul lui Qais al-Khazali, comandant al Asaib Ahl al-Haq, responsabil de sute de atacuri împotriva forțelor americane, care între timp a fost eliberat – Washingtonul s-a ferit de acte mai dure. Este relevant, în acest sens, cazul clericului populist Muqtada al-Sadr, a cărui Armată Mahdi s-a aflat în război, în vara lui 2004, cu forțele Coaliției care preluase controlul Irakului și care avea un virulent discurs anti-american însă, cu toate acestea, nu a fost ținta vreunei operațiuni militare. Arhitectul Semilunei iraniene Qassem Suleimani a fost descris, într-un excelent profil publicat în 2013 de New Yorker, drept “the most powerful operative in the Middle East”, cel mai puternic ofițer de servicii secrete din Orientul Mijlociu. Născut în 1957, Soleimani și-a început cariera militară în timpul războiului dintre Iran și Irak și a devenit comandant al Forței Quds în 1998. În această calitate a coordonat eforturile Iranului de a ține ocupate Statele Unite în Irak, prin atacuri împotriva forțelor acestora, în condițiile în care Teheranul, inclus pe așa-numita “Axă a Răului” se temea că, odată încercuit de americani (aceștia erau prezenți și în Afghanistan) va deveni următoarea țintă a unei invazii. Începând cu 2010, Suleimani a coordonat campania purtată de Forța Quds și Hezbollah în replică la valul de asasinate care au vizat oameni de știință iranieni implicați în programul nuclear; campania a inclus zeci de atacuri sau tentative de atacuri în Thailanda, India, Kenya, Nigeria și chiar și Statele Unite. Qassem Suleimani a fost și unul dintre arhitecții așa-numitei Semilune iraniene, acea sferă de influență pe care Teheranul și-a asigurat-o prin aliați și forțe proxy din Irak până la Marea Mediterană. În Liban brațul armat al Iranului este Hezbollahul; în Siria, Teheranul este aliat cu Bașar al-Assad, iar în Irak influența iraniană este exercitată prin intermediul partidelor politice șiite și, mai ales, prin cel al milițiilor antrenate și înarmate de Forța Quds. Informațiile și zvonurile apărute în presă arată cât de implicat a fost în ultimii ani în marile crize ale regiunii: s-a zvonit că a fost ucis în Siria de două ori, odată în 2012, împreună cu înalți oficiali ai guvernului de la Damasc, a doua oară în 2015, în timpul bătăliei pentru Alep; a fost fotografiat, în 2015, în prima linie a luptei milițiilor șiite cu Statul Islamic, lângă orașul de baștină al lui Saddam Hussein, Tikrit; i-a forțat în 2017 pe kurzii irakieni să cedeze Kirkukul și să renunțe la independență; în sfârșit, este relevant și contextul în care se afla la Bagdad când a fost ucis – Statele Unite atacaseră, cu câteva zile mai devreme Kata’ib Hezbollah, care jurase să se răzbune. SUA vs. Kata’ib Hezbollah și asaltul asupra ambasadei americane Sute de manifestanți irakieni au luat cu asalt, în ultima zi a lui 2019, ambasada americană din Bagdad. Au fost distruse camerele de monitorizare din exterior, a fost incendiată o zonă de acces, pe ziduri au fost scrise lozinci anti-americane. Pușcașii marini care asigurau paza ambasadei au recurs la gaze lacrimogene și în sprijinul lor au sosit și forțe irakiene. După două zile, protestatarii s-au retras convinși că au obținut o victorie împotriva Americii, că au reușit să o umilească. Protestul de la ambasada Statelor Unite a fost diferit de cele care au marcat Irakul în ultimele luni. Acelea au reprezentat o mișcare împotriva întregii clase politice, acuzată de corupția generalizată din țară, de faptul că a lăsat infrastructura să se deterioreze până ce a ajuns în pragul colapsului, de lipsa de perspective economice pentru o mare parte a populației. Nemulțumirile sutelor de mii de oameni care au ieșit în stradă au vizat și Iranul – au fost atacate consulatele acestei țări din Najaf și Kerbala, orașe sfinte ale șiiților din întreaga lume – care caută să controleze sistemul irakian în interes propriu. Protestatarii ultimelor luni sunt, în cea mai mare parte, neafiliați politic, poate cu excepția adepților lui Muqtada al-Sadr, foarte bine văzut de păturile defavorizate ale populației, care în ultimii ani a căutat să se poziționeze ca un adversar al corupției, adoptând inclusiv sloganul “corupția este terorism”. Ambasada americană nu a fost luată cu asalt de manifestanți anti-sistem, ci de membri și simpatizanți ai Kata’ib Hezbollah, care este asociată cu acesta. Furia lor a fost cauzată de mai multe raiduri aeriene americane împotriva unor baze ale Kata’ib Hezbollah din Irak și Siria, soldate cu moartea a peste 20 de luptători și comandanți ai miliției; de altfel, protestul din Bagdad a început la funeraliile acelor luptători. Raidurile aeriene din 29 decembrie au fost replica dată de Washington la un tir cu rachete, cu două zile mai devreme, asupra unei baze a armatei irakiene, din apropiere de Kirkuk, în care se aflau și militari americani. Astfel de atacuri au devenit tot mai frecvente în ultimele luni, însă până acum nu au făcut victime. De data aceasta un civil american a fost ucis (e vorba de un așa-numit “contractor”, angajat al unei companii care probabil că asigura servicii externalizate de armată) și mai mulți militari au..