… pentru că în Romania nu s-a încheiat primul tur al alegerilor prezidențiale. În realitate, s-au încheiat ceea ce în Statele Unite s-ar numi alegerile primare. În alegerile primare, aspiranții democrați la fotoliul de la Casa Alba candidează între ei pentru suportul simpatizanților democrați, iar aspiranții republicani procedează aidoma. Cel care castigă în fiecare tabără competiția internă intră în competiția finală. Finala mare. Cum în România nu avem alegeri primare, candidații fiecărui partid fiind fie desemnați, fie auto-numiți, turul întâi al alegerilor prezidențiale ține loc mai degrabă de alegeri primare. Caracteristic pentru alegerile primare din SUA e faptul că fiecare candidat încearcă să se diferențieze de ceilalți, să iasă în față (sau din turmă, dacă preferați), or asta nu se poate face decât folosind un ton agresiv, “de atac”, și, implicit, hiperbole: nu doar candidații de cealaltă parte a spectrului politic sunt demonizați, dar și “co-echipierii” împotriva cărora candidează sunt descriși în culori cât se poate de sumbre. Oricât de multe valuri (era cât pe ce să zic “de cerneală” în loc de megabiți) au curs pentru a condamna această practică, ea se repetă în fiecare ciclu electoral, fără greș, pentru că e eficientă, iar americanii sunt oameni pragmatici: Ei nu intră în alegeri din motive idealiste, doar pentru a “atrage” atenția asupra unor probleme grave. Ei intra în alegeri pentru a câștiga. N-au mamă, n-au tată, i-a născut o mătușă. Nu degeaba un poet american a scris că “niciun poem n-a oprit vreodată un glonț calibrul 44”. Or, pentru a câștiga alegerile primare, trebuie să convingă “nucelul dur” al partidului. Cei care votează în alegerile primare sunt republicanii sau democrații care au convingeri ferme, n-au îndoieli ca “ceilalți” sunt toxici. Oamenii fără dileme, cum ar zice Pleșu (sau cum a zis-o Tocqueville). E mai confortabil să ai certitudini. Odată, însă, încheiate alegerile primare, dinamica electorală se răsucește pe călcâie, la stânga sau dreapta-mprejur, în funcție de partid. Oricât de tare s-au atacat și înjurat, foștii combatanți din interiorul partidului strâng dintr-o dată rândurile. Toți (re)devin prieteni, defectele de mai-ieri devin, la o privire mai atentă, aproape calitați, s.a.m.d.. Asemenea acrobații și contorsionări deopotrivă raționale și morale i-ar lasa cu gura cascată și pe cei de la celebrul Cirque du Soleil. Nu însă și pe americanii obisnuiți cu regulile jocului. “You do what it takes to win”. Tonul se îmblânzește și când vine vorba despre soluțiile propuse în alegerile primare. Radicalismele se tocesc rapid, colții se rotunjesc ca prin magie, ambii candidați leapadă pielea porcului agresiv și se transformă în Feți Frumoși moderați. Până și Donald Trump. De ce? Pragmatismul, bată-l vina! În turul final ai nevoie de voturile nehotărâților (“the people on the fence”), că pe cele ale radicalilor ți le-ai asigurat deja. Ai câștigat “marginile”, acum trebuie să câștigi “centrul”. Toate “surprizele” turului întâi al alegerilor prezidențiale din Romania pot fi înțelese din această perspectivă. Toți candidații care s-au “radicalizat” în primul tur, au câștigat. Iohannis s-a focusat pe un discurs anti-PSD – și a câștigat...