… iar daca sintagma “ Pomana Poetului” v-a trimis la alta, aparent mai lumeasca, “ pomana porcului”, nu v-ati inselat. Intre Pomana Poetului si pomana porcului exista mai multe legaturi decat apar la prima vedere. Mai multe poduri. Unele chiar de aur. Mai cu seama atunci cand poetul e Ion Muresan. Nu ma joc cu cuvintele. N-am acest obicei. Le respect prea mult pentru a-mi bate joc de ele. Nu le folosesc la intamplare. Sarbatorile din acest an ne gasesc mult prea incrancentati. Nu ca n-am avea de ce, dar motive de incrancenare se gasesc tot timpul. Sarbatorile, insa, au rostul tocmai de-a ne scoate din timpul “normal”. Din timpul “asta”. Au rostul de a ne aduce a-minte ca, dincolo de incrancenarile lumesti, lumea aceasta se bazeaza pe “cealalta”. Traim intr-o lume rasturnata. Temelia lumii acesteia e sus, nu jos. Spune Hölderlin “Plin de merite, şi totuşi în chip poetic, locuieşte Omul pe acest pământ.” Observati, rogu-va: plin de merite si totusi in chip poetic! “Totusi” in chip poetic. In ciuda meritelor de care e plin omul! [Nota: Nu stiu daca majuscula la Omul din varianta romaneasca se justifica, fiind vorba despre o traducere din germana, dar nu e momentul sa fim chitibusari.] Dupa cum ne explica Heidegger, intr-o lectura/analiza superba a poemului, Hölderlin nu foloseste metafore aici, ci mai degraba ne demonstreaza cum stau lucrurile: vrem, nu vrem, locuim poetic. Nu va faceti iluzii. Altfel nu putem. Pana si cei mai cinici dintre cinici, n-au incotro: Trebuie sa locuiasca poetic. Asta e realismul. Noi nu ne hranim cu lucruri. Noi ne hranim cu intelesul lucrurilor. Tocmai de aceea avem nevoie de poeti. Tocmai de aceea avem nevoie de Ion Muresan. Daca mai exista cineva in Romania care nu-l cunoaste inca pe Ion Muresan, sa-i fie, vorba ceea, foarte, foarte rusine. Ion Muresan a ajuns la nivelul baladelor populare, recitate, precum Miorita, fara a li se mai cunoaste autorul. Asa poti recunoaste un autor genial – nu atunci cand devine celebru, ci abia atunci cand devine anonim. Abia atunci cand i se uita pana si numele. Am avut norocul sa cunosc multi oameni celebri – politicieni, universitari, actori, regizori, sculptori, pictori, scriitori, ba chiar si poeti. Unii celebri pe buna dreptate, altii ba. Dar toti faimosi. Nume mari. Nume cunoscute. Marele meu noroc, insa, a fost sa intalnesc, inca din tinerete, poezia incarnata, poezia care umbla, poezia care mananca si poezia care bea, poezia care rade si se rade, poezia care poate fi certata, poezia care poate fi inghiontita, poezia care te poate injura, pe scurt, poezia care te invata cum sa traiesti in chip poetic. Poezia care te obliga sa te gandesti. Pe vremea aceea – ca si acum – Ion Muresan nu era faimos. Castigase Premiul Uniunii Scriitorilor (cartea si premiul e regula), dar mergea – atunci ca si acum – pe strazile Clujului, fara sa-l opreasca nimeni pentru vreun autograf. Spre deosebire de Mi..