BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Încheierea de acorduri care vizează denaturarea concurenței - caz de excludere insuficient aprofundat de către autoritățile contractante


Unul dintre cazurile facultative de excludere, nou introduse atât în legislația internă, cât și în cea unională, respectiv cel privind încheierea de acorduri care vizează denaturarea concurenței ridică serioase probleme în practică, fiind de cele mai multe ori trecut cu vederea, atât de către autoritățile contractante, cât și de către organismele învestite cu soluționarea contestațiilor în procedurile de achiziție publică. Cazul de excludere în discuție este reglementat în legislația internă, la art. 167 alin. (1) lit. d) raportat la alin. (5) și (6) al aceluiași text legal din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care transpune textul art. 57 alin. (4) lit. d) din Directiva 2014/24. Caracterul de noutate al acestui caz facultativ de excludere, precum și jurisprudența internă insuficient dezvoltată în legătură cu acesta ridică serioase probleme în practica autorităților contractante care ezită în a cerceta situația concretă a ofertanților, deși, dată fiind specificitatea pieței de achiziții publice, de foarte multe ori, autoritățile contractante dețin indicii în sensul că anumiți operatori economici au încheiat acorduri cu potențial de denaturare a concurenței într-un anumit sector de activitate (infrastructură rutieră, piața marcajelor rutiere, piața echipamentelor medicale etc.). Pasivitatea autorităților contractante în legătură cu acest aspect deși, prima facie, de neînțeles ar putea fi generată de discrepanțele deloc nesemnificative între textul art. 167 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, versiunea în limba română a Directivei 2014/24 și versiunile în limbile engleză, franceză și germană a aceleiași directive. Sub un prim aspect, o importantă discrepanță este sesizată în legătură cu indiciile în sensul încheierii de acorduri care vizează denaturarea concurenței, necesar a fi identificate de către autoritățile contractante. În concret: (i) în vreme ce atât legislația internă, cât și cea unională impun ca prim element deținerea / identificarea de către autoritatea contractantă a unor indicii rezonabile, (ii) legislația internă și versiunea tradusă în limba română a Directivei 2014/24 impun ca aceste indicii să fie suficient de numeroase ("suficiente indicii rezonabile"), ori ca autoritatea să dețină chiar informații concrete. Or, versiunile în limba engleză, franceză și germană ale Directivei 2014/24 fac referire la calitatea indiciilor și nicidecum la numărul lor, folosind sintagme precum: ("sufficiently plausible indications; "d’éléments suffisamment plausibles&quo..

copyright © 2024 mesagerul.ro