Mesagerul.ro

Anunțul făcut de președintele Asociației Fotbaliștilor Italieni - Când s-ar putea relua Serie A

 Anunțul făcut de președintele Asociației Fotbaliștilor Italieni - Când s-ar putea relua Serie A

Italia este țara cea mai afectată de pandemia de coronavirus, după China, iar președintele Asociației Fotbaliștilor Italieni, Damiano Tommasi, a anunțat că este imposibil să se joace fotbal în luna aprilie. Dacă situația din peninsulă se va îmbunătăți, Serie A s-ar putea relua în mai sau iunie. "Este clar imposibil să jucăm în aprilie. Dacă totul merge bine, vom putea relua meciurile în mai sau iunie. Când vorbim despre fotbal, oamenii se gândesc că este vorba doar despre siguranța jucătorilor, dar există o lume întreagă în spatele echipei. Primii care au fost contaminați au fost cei de la Pianese din Serie C, iar responsabilul lor cu echipamentul este în continuare la terapie intensivă. Juventus are 100 de persoane în carantină. Este vorba despre oameni care călătoresc în toată Italia și Europa, întâlnind mulți, mulți oameni în timpul activității lor. Problema nu este doar pentru italieni, ci e la nivel european, așa că UEFA trebuie să se comporte precum Uniunea Europeană&qu..

copyright © 2024 mesagerul.ro