Cum a reușit o afacere românească curată să reziste 30 de ani într-un capitalism de cumetrie, în care durata medie de viață a unei firme e de maximum zece ani Anunțul Telefonic a împlinit 30 de ani. S-a născut oficial pe 7 iunie 1990, când primul ziar cu anunțuri preluate la telefon își făcea loc pe tarabele înțesate cu presă liberă și independentă. Între atâtea informații politice, care dominau piața media în primele luni de după Revoluție, noi ne-am gândit și la capitalul mic și mijlociu, care avea nevoie să comunice. Asta era baza creșterii capitalismului sănătos, spre care ne îndemnau să visăm acele vremuri. Am început punând la un loc priceperea și „averile” familiei și prietenilor. Silvia și Nina și-au pus la bătaie telefoanele de acasă, transformate peste noapte în posturi aproape publice de preluare a anunțurilor. Și se suna, vorba aia, „ca la gară”. Dobrinescu a venit cu Dacia personală, singurul dintre noi care avea mașină. Cu Dacia aia am făcut drumuri prin oraș mulți ani, până când ziarul a prins cheag și am putut să cumpărăm o mașină a redacției. Lolescu se ocupa de contabilitate, și nu era lucru ușor în anii ăia, cu cozi infernale la administrațiile financiare, cu haosul birocratic inerent. Ziarele le duceam, cu brațul, pe arșiță sau zăpadă, între tipografie și diversele puncte de difuzare. Radu se ocupa de retururi, dar și de procurat hârtie sau de alte nevoi. Toți făceam de toate și mai ales învățam din propriile greșeli, pentru că în zorii democrației noastre originale nu ni s-ar fi potrivit nicio rețetă de business importată. Ideea ziarului de anunțuri de mică publicitate era nouă pentru România, chiar dacă exista demult în alte țări. Până atunci românii schimbaseră locuri de veci sau apartamente comuniste, între ele, doar în câteva pagini de mică publicitate din România liberă sau Informația Bucureștiului. Proprietatea comună asupra bunurilor întregului popor nu lăsa loc de prea multe tranzacții particulare. Dar deschiderea piețelor, a granițelor și a minților avea nevoie și de o portavoce pe măsură. S-a întâmplat să fim noi primii. Am început, așadar, cu „capital” românesc, curat, și așa am rămas și azi. Capitalul nostru au fost întotdeauna oamenii, cu entuziasmul, priceperea și nevoile lor. Oamenii au făcut ziarul ăsta și de o parte și de alta: și cei care au dat anunțuri în el, și cei care le-au preluat, au tipărit și difuzat ziarul. Îmi amintesc ce dezamăgit a fost un securist, devenit om de afaceri după 1989, când am ajuns printr-o conjunctură la el în birou și i- am spus că sunt doar un ziarist oarecare, nici vorbă să am legături de rudenie sau operative cu „sistemul”. Atât de dezamăgit încât nici n-a mai vrut să facă „afaceri” cu noi. Parafrazând o întrebare la modă în anii`90, pentru ce am făcut noi în primii cinci ani, apoi în următorii cinci și tot așa, din cincinal în cincinal, până azi, când împlinim șase cincinale, ar trebui să scriem o carte. În care să arătăm: - Cum a reușit o afacere românească curată să reziste 30 de ani într-un capitalism de cumetrie, în care durata medie de viață a unei firme e de maximum zece ani (așa zice Registrul Comerțului); - Cum a reușit Anunțul Telefonic să inoveze într-un domeniu necunoscut României, și în care azi, după 30 de ani, se bate doar cu firme internaționale; - Cum a reușit unul dintre primele ziare democratice să apară neîntrerupt, în ăștia 30 de ani, și pe hârtie și pe Internet, în timp ce mari nume ale presei au tras obloanele rând pe rând. După cum zicea unul dintre vechii mei colegi, când ne-am angajat în treaba asta nici noi nu ne așteptam să rezistăm atât. Mediul nu ne-a fost propice, dimpotrivă. Totuși, o combinație de tenacitate și noroc a făcut ca ziarul ăsta cu oamenii lui să reziste, sfidând provocările. Primul deceniu - hârtie pe șpagă, tentative de piratare Primii zece ani au fost zbuciumați. Hârtia, care fusese monopol de stat înainte de ‘89, devenise mijloc de control politic în democrație. Primeai hârtie dacă erai „cuminte” și susțineai FSN-ul. Altfel, hârtia se procura greu, cu intervenții mari și șpăgi pe măsură , cu stres mult și peripeții periodice pe drumul București-Bacău (Letea) și retur. Ca să scoatem ziarul de două ori pe săptămână, apoi de trei ori, odată cu creșterea cererii, făceam o echilibristică incredibilă. Pe lângă hârtie, un alt stres pentru noi erau sediile. Am început cu o cameră de hotel – 401 la Hotel Modern - apoi cu diverse spații mai bune sau mai nepotrivite, pe măsură ce redacția se extindea și aveam tot mai mulți colaboratori. Eram adesea siliți să schimbăm sediul, pentru că, „particulari” fiind, eram suspectați de „mulți bani” și deci musai trebuiam „mulși”. În epoca „nu ne vindem țara”, capitalul privat nu era privit cu ochi buni nici măcar atunci când era autohton. Unii ne-au evacuat pur și simplu ca să-și facă ei în loc un ziar concurent, crezând că vadul creat de noi le va fi suficient ca să-și încropească o afacere ca a noastră. Nu le-a mers. Oamenii au venit tot la noi cu anunțuri. E drept că o vreme a trebuit să preluăm anunțuri pe capota Daciei lui Dobrinescu, pe aceeași stradă unde fusese sediul, pentru că deși găsisem altul, a mai durat ceva până au învățat oamenii drumul la noul sediu. De-a lungul anilor au fost mai multe tentative de a ne copia afacerea. Unii au rezistat mai mult, alții au murit așa de rapid cum au apărut. Era Estul sălbatic și lupta nu era de idei, ci pe ideile altora. Oamenii au fost de la început și au continuat să rămână cel mai de preț capital al nostru. Mulți dintre cei care ni s-au alăturat atunci erau studenți, în căutarea unui venit de vacanță. Le-a plăcut și au rămas până azi, formând în timp o garnitură tânără, la conducerea ziarului. Alții aveau deja alte meserii în spate sau posturi călduțe la stat, iar în anii 90 să dai cu piciorul unui salariu sigur la stat, pe un câștig riscant la privat era un act de curaj. Timpul a demonstrat că se poate munci și ieși la pensie și de la privat. De altfel, în tulburii ani 90, Anunțul Telefonic încerca mai mult decât să intermedieze afaceri rapide între oameni. Găzduia adesea interviuri cu specialiști în economie, ca să le explice oamenilor ce înseamnă cu adevărat capitalismul și ..