​Un grup de mai mulți intelectuali îi cer președintelui Klaus Iohannis să susțină constituirea în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație a unei “Secții pentru investigarea crimelor comunismului și a infracțiunilor contra umanității”. Semnatarii scrisorii deschise, printre care se numără și fiul fostului disident Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, mai solicită ca președintele să uzeze de autoritatea funcției sale pentru a repara nedreptatea istorică legată de victimele Revoluției. Andrei Ursu susține în scrisoarea deschisă, semnată și de 24 de personalități ale lumii culturale, că Securitatea nu a fost dezarmată pe 22 decembrie, potrivit textului publicat de Revista 22. Din contra, Securitatea a păstrat un vast armament până cel puțin pe 4 ianuarie 1990 și „a desfășurat acte terorist-diversioniste intre 16-31 decembrie 1989", conform unui plan al "luptei de rezistență", stabilit încă din anii '80. Fragmente din scrisoarea deschisă: Stimate Domnule Preşedinte În aceste zile de aniversare a renașterii democrației românești, vă scriu pentru a vă cere din nou sprijinul pentru repararea unei nedreptăți istorice legată de victimele Revoluției: După cum știți, pentru moartea a peste 1.200 de revoluționari care s-au jertfit pentru libertatea noastră, actul de acuzare din Dosarul Revoluției a trimis în instanță doar trei vinovați. Teza principală a rechizitoriului este că Securitatea ar fi fost “dezarmată” pe 22 decembrie, trecând instantaneu în subordinea Armatei. În fapt, această premisă este o deplorabilă eroare juridică. Există un numar copleșitor de probe și mărturii, ignorate de procurorii militari, care dovedesc vinovăția Securității pentru crimele atât de dinainte de 22 decembrie cât și de după fuga dictatorului. Acest probator, pe care l-am descoperit sau cercetat în ultimii ani impreună cu doi colaboratori (Roland Thomasson si Mădălin Hodor) include dosare găsite recent la CNSAS, documente juridice din anchetele și procesele Revolției, declarații și interviuri inedite cu martori; pe toate acestea le-am rezumat într-un studiu publicat anul trecut[1] și într-o carte care apare in aceste zile [2]. Probatoriul demonstrează atât organizarea și planurile detaliate ale Securității din anii ’80 pentru apărarea cu orice preț a regimului Ceaușescu, precum și punerea în aplicare a planului respectiv, în decembrie 1989. - Majoritatea victimelor de la Timișoara au fost produse de cadre de Securitate și MI, pentru care nu a fost condamnat definitiv decât un singur securist (Sima Traian). - La Timișoara și București au fost arestați abuziv sute de demonstranți care au fost bătuți sălbatic de cadre de Securitate si Miliție. Pentru aceste crime împotriva umanității nu au fost anchetați, judecați și condamnați decât un număr infim de vinovați. - Contrar narațiunii revizioniste securiste, după 22 decembrie 1989, revoluționarii și militarii uciși nu s-au împușcat între ei „ca proștii”, nu au fost doar victimele „focului fratricid” [3]. Așa cum n-au fost nici victimele „turiștilor sovietici” sau ale unei nebuloase conspirații KGB-isto-„filo-sovietice”[4]. Ei au fost ultimele victime ale Securității ceaușiste. - Securitatea NU a fost dezarmată pe 22 decembrie. Din contră, Securitatea a păstrat un vast armament până cel puțin pe 4 ianuarie 1990 ..